Connect with us

Educație

FOTO. Laborator de 100.000 de dolari la Facultatea de Inginerie Electronică a Universității „Transilvania“, printr-un parteneriat cu o fimă privată

Published

on

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității Transilvania are unul dintre cele mai moderne laboratoare de electronică din România, a cărui dotare a costat aproape 100.000 de dolari. Laboratorul, situat în sala NIII5, din corpul N de pe strada Politehnicii, a fost amenajat printr-o colaborare cu Benchmark Electronics, o firmă care funcționează la Brașov din 2004, în acest domeniul electronicelor.

În laborator se vor realiza activitățile de practică și laborator, în special pe discipline de Electronică, pornind de la măsurători electronice sau circuite, a precizat decanul Facultății de Inginerie Electronică și Știința Calculatoarelor, conf. dr. ing. Carmen Gerigan. Standurile sunt echipate după modelul unuia din fabrică, cu o masă de lucru de testare și depanare din producție.

„Avem, de la sursa de tensiune, la multimetru digital, generatoare de semnal, frencvențmetru sau punte RLC, deci tot ce are nevoie un student pentru activitatea curriculară de aplicații în laborator. Extracurricular, ne-am propus ca aici să desfășurăm și activități coordonate parțial de specialiști din industrie, mai precis, de către inginerii de la Departamentul de testare și depanare al partenerilor noștri de la Benchmark. Avem deja o grămadă de subansamble,  de module pe care noi le numim «jucării», cu care îi vom provoca pe studenți, să realizeze proiecte din cele mai inedite. Sperăm să le demonstrăm că au făcut o alegere bună spre această facultate“, a declarat decanul Facultății de Inginerie Electronică și Știința Calculatoarelor, Carmen Gerican.

Laboratorul Facultății a fost amenajat într-o sală care și până acum avea aceeași destinație, însă dotarea ei era mult mai modestă.

„Inițial aici a fost o sală mare, pentru laboratoarele de electronică. Apoi, din nevoia de spațiu am împărțit-o în două – o parte a devenit laborator cu rețea de calculatoare pentru ore de programare, interfețe și periferice, iar cealaltă parte a rămas în continuare un laborator de electronică, dar cu o dotare mai modestă, pentru orele didactice de electronică, destinat viitorilor ingineri care nu sunt specialiști în acest domeniu. Iată însă că și această parte a fost acum amenajată și dotată cu cele mai noi echipamente în domeniu“ – conf. Dr. Carmen Gerigan – decanul Facultății Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Echipamentele performante care reproduc punctele de lucru asemănătoare cu cele din producție au fost oferite gratuite de partenerul privat al Universității „Transilvania“, care spune că astfel vrea să se implice în viața comunității și să rezolve câteva dintre necesitățile identificate.  Standurile echipate de partenerul privat respectă modelul unuia din fabrică, cu o masă de lucru de testare și depanare din producție.   Mai exact, punctele de lucru sunt prevăzute, fiecare, cu un set complet de aparate specifice: sursă de alimentare, multimetru digital, generator de funcţii, osciloscop, sintetizator, punte RLC, frecvenţmetru, staţie de lipit şi calculator. Pe lângă echiparea tehnică, laboratorul beneficiază de dotări moderne specifice procesului didactic (ecrane, videoproiectoare), de o amenajare modernă care reproduce bancurile de lucru din zona de testare-depanare din producţie şi nu în ultimul rând laboratorul are o ambianţă tinerească.

„Am simțit nevoia de a arăta oamenilor din fabrica noastră și mediului economic din Brașov că suntem mai mult decât o firmă de producție. Suntem o firmă care vrea să se implice în viața comunității în care activează, care încearcă că înțeleagă nevoile actuale în diverse domenii și să ajute la rezolvarea lor. Laboratorul este dotat cu aparatură specifică activităților în domeniul electronicii, aparatură modernă și compatibilă cu toate aparatele pe care le folosim noi în fabrică,începând cu surse de alimentare şi generatoare, de exemplu. Cu toate astea, scopul principal al acestei donații nu este recrutarea unor viitori angajați, ci acela de a ajuta studenții, dându-le acces la aparatură modernă care să îi pregătească pentru ceea ce se întâmplă în mediul economic – la noi sau în altă parte, nu este niciun fel de condiționare asociată că amenajarea acestui laborator“ – Florin Onu, director general Benchmark Electronics România.

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor are peste 1500 de studenţi, dintre care peste 400 sunt în anul I la studii de Licenţă. Este singura facultate de profil electric din cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania din Braşov în care sunt pregătiţi specialişti în următoarele domenii: inginerie electrică, electronică, telecomunicaţii, automatică, tehnologia informaţiei, calculatoare şi robotică.

Educație

Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris

Published

on

Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.

„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor

Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.

Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.

Cine este Rodica Bretin

Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Trending