Ramai la curent!

Cotidian

Vectra vinde Palatul Știrbey. Demers USR pentru a convinge Primăria Brașov să îl cumpere, împreună cu parcul dendrologic din jur

Publicat

in

USR Braşov a lansat pe pagina de FB un sondaj online, la care sunt invitaţi să raspundă cât mai mulţi braşoveni, întrebarea fiind:  „Considerați că Primăria ar trebui să își exercite dreptul de preempțiune pentru cumpărarea Palatului Știrbey și a parcului dendrologic, pentru a le reda brașovenilor?”
Demersul vine în condițiile în care în Consiliul Local va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempțiune în cazul celor două. Pe lângă acest demers, USR a solicitat Municipalității să facă publice și proiectul de hotărâre, expunerea de motive și avizele obținute de acest proiect în comisiile CL. 

Pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Brașo, care va avea loc vineri, se găsește un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea imobilului situat în Braşov, str. Crişan nr. 5, deţinut de SC VECTRA SERVICE SRL. „Imobilul” aflat la adresa respectivă este, de fapt, Palatul Știrbey, monument istoric construit de prințul Barbu Știrbey în anul 1912, au atras atenția reprezentanții USR, într-un comunicat de presă.

În timpul perioadei comuniste, Palatul Știrbey a fost naționalizat și transformat în Palatul Pionierilor, iar din anul 1958, în grădina de 85.000 mp, s-a început amenajarea unui parc dendrologic, de către studenții și profesorii de la Facultatea de Silvicultură din Brașov.  În anul 2002, palatul și parcul au fost retrocedate urmașilor prințului Știrbey, iar atunci când aceștia au dorit să vândă proprietatea, Primăria a decis să nu își exercite dreptul de preempțiune, astfel încât palatul și parcul dendrologic au fost vândute unui cunoscut om de afaceri din Brașov, închise publicului și transformate în reședința personală a acestuia. 

Ioan Corbu, membru în Biroul filialei municipale USR Brașov și inițiatorul acestui demers: „Noi am identificat câteva avantaje majore pentru Brașov și brașoveni, în cazul în care palatul și parcul ar reveni în proprietatea publică. În primul rând, Brașovul are cea mai mică suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor din țară, respectiv 5 mp. Considerăm că îmbunătățirea acestei situații reprezintă o prioritate pentru Brașov, de aceea parcul ar trebui reinclus în domeniul public și deschis pentru brașoveni. De semenea, parcul dendrologic este un patrimoniu didactic deosebit de valoros. Profesorii și studenții de la Silvicultură au depus o muncă titanică, timp de zeci de ani, aducând puieți mai întâi din țară, apoi din marile parcuri dendrologice din Europa, dar mai ales creând soiuri care să se poată adapta climei reci, montane, din Brașov. S-au construit sere, s-au făcut experimente și s-au obținut plante care nu mai există nicăieri în România. Mai mult decât atât, dacă vrem ca Brașovul să înceapă să se afirme ca centru universitar, un pas important ar fi să redăm parcului rolul de obiect de studiu pentru studenții de la facultatea de Silvicultură. Al treilea și poate cel mai important aspect îl reprezintă valoarea arhitecturală și istorică a palatului, cu un imens potențial turistic, în cazul în care proprietatea ar fi accesibilă publicului și, implicit, turiștilor. Considerăm că palatul, împreună cu parcul, ar putea deveni unul dintre principalele obiective turistice ale Brașovului, crescând substanțial valoarea orașului nostru ca destinație turistică.

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending