Connect with us

Fapt divers

Circulație îngreunată pe DN1, în stațiunile de pe Valea Prahovei. Șoferii sunt sfătuiți să apeleze la rute ocolitoare

Published

on

Șooferii care circulă în jurul prânzului pe DN1 pe Valea Prahovei sunt sfătuiți să apeleze la ruta ocolitoare de pe DN1A Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti, pentru a evita aglomerația care este la această oră pe drum.

În jurul orei 13.00, din cauza numărului mare de autovehicule, valorile de trafic sunt ridicate pe DN1, în staţiunile de pe Valea Prahovei, între Nistoreşti şi Comarnic, precum şi între Sinaia şi Buşteni, pe sensul de mers către Braşov, anunță Poliția Română, prin Centrul Info Trafic.

De asemenea, traficul este intens şi între Predeal şi Buşteni, pe sensul de mers către Ploieşti, iar în staţiunea Predeal se circulă bară la bară pe ambele sensuri de mers. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste disciplină în trafic, să circule cu atenţie sporită, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să păstreze distanţa de siguranţă dintre autovehicule.

Fapt divers

FOTO Macara în flăcări pe DN1. Traficul rutier a fost deviat

Published

on

Circulația pe DN 1, în zona localității Voila a fost blocată în această dimineață, după ce o automacara a luat foc, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Conform Poliției Brașov, conducătorul auto s-a autoevacuat, fără a suferi leziuni. Echipaje specializate au intervenit pentru stingerea incendiului și ulterior pentru degajarea părții carosabile în vederea reluării traficului.

Circulația rutieră a fost deviată pe ruta alternativă DJ 104A

Continue Reading

Fapt divers

Polițist din Brașov, acuzat că a luat mită lemne pentru a închide ochii la ilegalități. A fost reținut și pus sub control judiciar

Published

on

Un agent de poliție din județul Brașov este cercetat penal pentru luare de mită, după ce ar fi primit material lemnos în schimbul ignorării unor încălcări ale legii.

Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, pe 17 martie 2026, polițiștii din cadrul SJA Brașov, cu sprijinul colegilor din Covasna, IPJ Brașov și al jandarmilor, au efectuat două percheziții: una la domiciliul suspectului și una la sediul unei instituții publice.

În urma descinderilor, șase persoane, inclusiv agentul de poliție, au fost duse la audieri.

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2025 și ianuarie 2026, polițistul ar fi acceptat promisiunea apoi și primit material lemnos de la un om de afaceri din domeniul exploatării forestiere, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Mai exact, agentul de poliție nu ar fi luat măsuri legale împotriva unui ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă neînmatriculate, care circula pe drumurile publice.

Pe 18 martie 2026, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru luare de mită și complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el nu mai are voie să își exercite funcția.

Cercetările continuă în acest caz.

Continue Reading

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Published

on

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Continue Reading

Trending