Ramai la curent!

Cotidian

Primăria Brașov renunță la trecerile de pietoni „inteligente“. Preferă în schimb stâlpii de marcaj galben-negri

Publicat

in

Programul pilot unic în România, început în 2017 cu operatorul de iluminat public prin marcarea unei treceri de pietoni cu un sistem de iluminat cu senzori în asfalt, nu va fi continuat în acest an. Municipalitatea se va axa, mai degrabă, pe securizarea trecerilor de pietoni printr-o iluminare suplimentară a celor mai circulate dintre ele.



 
 
Trecerea de pietoni securizată în mai 2017 cu senzori luminoși în asfalt se află pe bulevardul Saturn, la intersecția cu strada Minerva. Sistemul propus în 2017 avea două componente: componenta de iluminat public ce presupune creşterea fluxului luminos din dreptul trecerii, în momentul în care senzorii amplasaţi pe stâlpii de la cele două capete ale zebrei detectează un pieton și componenta de semnalizare cu leduri, de delimitare a zebrei pe ambele sensuri, tot în cazul în care sunt pietoni care vor să treacă. 
Sistemul respectiv a costat 12.000 de euro și a fost montat pe cheltuiala operatorului de iluminat public. 
Acest sistem, prezentat în 2017 ca unul unic în România, nu va fi extins, a anunțat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. Una dintre problemele care a apărut pe parcurs cu acest sistem a fost pe timp de iarnă, când utilajele de deszăpezire au „agățat“ ledurile din asfalt. 
 
Sorin Toarcea: „Deocamdată sistemul nu şi-a arătat efectele, astfel că Municipalitatea nu doreşte să extindă proiectul pilot de anul trecut“.


 

Primăria Braşov optează pentru iluminat suplimentar cu stâlpi, în zona trecerilor de pietoni, pentru a le face mai vizibile pe timp de zi şi de noapte. 

Iluminat suplimentar cu astfel e stâlpi este programat să apară, din acest an, la câteva treceri intens tranzitate, printre care
 
* 13 Decembrie (5 treceri de pietoni); 
* str. N. Iorga (3 treceri de pietoni);
* Calea București (zona bd. Saturn- str. Zizinului, 2 treceri de pietoni);
* bd. Saturn (5 treceri de pietoni);
* str. Hărmanului (3 treceri de pietoni);
* Calea Făgărașului (3 treceri de pietoni);
* str. Lungă (4 treceri de pietoni).
 
Acestea vor completa unele lucrări începute anul trecut, când s-au amplasat stâlpi de iluminat suplimentar la trecerile de pietoni de pe bulevardul Vlahuţă, bulevardul Gării şi strada Aurel Vlaicu, bulevardul Victoriei, de pe strada Zizinului, bulevardul Griviţei, Calea Feldioarei, la trecerea de la Piaţa Sfatului, în faţa BNR la zebrele de pe bulevardul Muncii, strada Carpaţilor, strada Gheorghe Doja  sau strada Dimitrie Anghel. 
 

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending