Ramai la curent!

Stiri Brasov

Richard Clayderman concertează sâmbătă la Braşov. Ce pretenţii a avut artistul?

Publicat

in

Richard-Clayderman
Richard Clayderman se va deplasa la Braşov cu două limuzine, iar camera în care va locui va fi izolată de cele în care locuiesc alţi oaspeţi ai hotelului Kronwell. Pentru concertul pe care îl susţine sâmbătă seara la Braşov, artistul a cerut să-i fie îndeplinite mai multe solicitări.

În afara limuzinelor şi a condiţiilor de cazare, Richard Clayderman a cerut meniuri vegetariene, sucuri naturale de mere sau cireşe.

Pianul a fost adus de la Hamburg
Pianul la care Richard Clayderman va susţine concertul de la Braşov din Piaţa Sfatului a fost adus de la reprezentanţa firmei Yamaha din Hamburg. La acelaşi pian au cântat Havasi, Dan Grigore cu Angela Gheorghiu si Valentin Gheorghiu, fiind, de altfel, instrumentul care a fost folosit la toate manifestaţiile organizate de Fundaţia Principesa Margareta.

Sonorizarea concertului este asigurată de un sistem de înaltă performanţă D&B Audiotechnik, cu o putere de 139 decibeli, fiind singurul sistem la acest nivel din România. Show-ul va fi transmis pe cele două ecrane de 4x3m, care vor fi amplasate în stânga şi în dreapta scenei. Pe ecrane vor rula imagini şi materiale video HD, folosindu-se un car TV cu doar 3 camere, aşa cum a indicat stafful tehnic al artistului.

Lounge VIP în faţa scenei
Organizatorii evenimentului au declarat că biletele au fost vândute aproape în totalitate,  astfel că doritorii care înca nu şi-au achiziţionat bilete trebuie să se grabeasca. Biletele  se gasesc la punctele de vânzare amenajate la Modarom, Piaţa Sfatului, Livada Poştei şi libraria Şt. O. Iosif. Pentru acest eveniment se amenejeaza şi un lounge VIP, amplasat în faţa scenei. Accesul la lounge include locuri la canapele de catifea, open bar&buffet şi întâlnire cu artistul, costul unui asemenea bilet fiind de 400 de lei.

Accesul la concert se va face începând cu ora 18:00, urmând ca la ora 19:30 să intre în deschidere, timp de jumatate de ora, Alexandra Fits, acompaniată de Guido van de Meent.

Reputatul pianist francez, va concerta timp de doua oră, cu o pauza de 15 minute.

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Andrei

    11/07/2013 at 16:25

    Multumesc pentru informatii. Cam piperate biletele, dar… Este bine sa avem si astfel de evenimente. Dupa disparitia „Cerbului de Aur”, Brasovul a intrat intr-un con de umbra. Nu ma mira afirmatia dintr-un material prezentat de dumneavostra, unde Sibiul se detaseaza de noi. Cele bune.

  2. eBogdan

    17/01/2025 at 11:01

    Aveti idee daca mai revine cu un concert si in 2025?

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Investitii

Proiectul de buget al Municipiului Brașov pentru anul 2026

Publicat

in


În conformitate cu prevederile art.8 lit. a şi art.76^1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Braşov, în calitate de ordonator principal de credite, prezintă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al UAT Municipiul Braşov pe anul 2026.

Proiectul de buget poate fi consultat AICI: https://www.brasovcity.ro/ro/financiar#PROIECTBUGET

Ordonator principal de credite

PRIMAR,
George SCRIPCARU

09.04.2026

Citește mai departe

Investitii

Reconstruirea Stadionului Tineretului din Brașov, în așteptarea banilor de la bugetul de stat. Constructorul a fost stabilit încă de anul trecut

Deși constructorul pentru refacerea Stadionului Tineretului din Brașov a fost desemnat încă de anul trecut, Compania Națională de Investiții nu a semnat nici acum contractul de lucrări. Proiectul de peste 103 milioane de lei rămâne, cel puțin deocamdată, în așteptare.

Publicat

in

Chiar dacă a stabilit încă de anul trecut firma care urmează să refacă Stadionul Tineretului din Brașov, Compania Națională de Investiții (CNI) nu a semnat contractul de lucrări, acesta fiind „în analiză”.

Mai exact, într-un răspuns transmis publicației profit.ro, CNI a transmis că „semnarea condiționată de aprobarea trimestrializării creditelor de angajament”.

De asemenea, compania a menționat că acest contract nu a fost semnat, având în vedere că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41 din 19 august 2025, „în anul 2025 se interzice atribuirea contractelor de prestări servici și de execuție lucrări aferente proiectelor de investiții noi finanțate din fonduri publice de către Compania Națională de Investiții CNI – SA. La data prezentei, bugetul de stat aferent anului 2026 a fost aprobat”.

În urma licitației, pentru modernizarea Stadionului Tineretului din Brașov, CNI a stabilit câștigătoare Asocierea BOG’ART (lider) – Eren Cons, General Construct – Arcadia AEN Architecture & PM.

Ofertele au fost deschise în martie 2025, iar evaluarea acestora s-a încheiat la 29 iulie 2025.
Valoarea lucrărilor se ridică la 103,17 milioane de lei, fără TVA, iar potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Brașov, municipiul Brașov achita 25% din sumă, respectiv 25,5 lei.

Noul stadion va avea o capacitate de 9.716 de locuri (spectatori, VIP, media, locuri pentru persoane cu dizabilități), va respecta standardele UEFA și va include teren de fotbal de 105 x 68 metri, vestiare pentru jucători și oficiali, unitate de prim ajutor și tratament, post de control antidoping, grupuri sanitare moderne, sală de conferințe de presă, 151 de locuri de parcare auto și 2 pentru autocare. Arena va avea instalație de iluminat nocturnă și sistem fotovoltaic ON-GRID pentru eficiență energetică.

Citește mai departe

Trending