Connect with us

Cotidian

Mămicile din Brașov pot ridica de săptămâna viitoare „trusoul pentru bebeluși”

Published

on

De săptămîna viitoare Direcţia de Asistenţă Socială Braşov (DASBV) începe emiterea tichetelor valorice pentru bebeluşii născuţi după 1
ianuarie 2019. Aceste tichete sunt acordate gratuit de Municipalitate, prin programul „Trusoul pentru bebeluşi”, pentru solicitările făcute
de părinţi în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, urmând ca pentru copiii născuţi după această dată, Direcţia de Asistenţă Socială să acorde un
pachet cu produse necesare nou-născutului.
 


 
Reprezentanţii DAS spun că au apelat la această variantă de a pune în aplicare programul
„Trusoul pentru nou-născuţi“ întrucât contractul cu un furnizor de produse pentru bebeluşi a fost semnat de curând, în urma unei
licitaţii, astfel că pentru copiii veniţi pe lume spre începutul anului, care au crescut deja, pachetul respectiv nu s-ar mai potrivi.
 

Aproximativ 500 de cereri depuse până în 23 aprilie 

Din martie şi până acum, la Direcţia de Asistenţă Socială Braşov au fost înregistrate în jur de 500 de cereri pentru acordarea trusoului
pentru nou-născuţii veniţi pe lume după data de 1 ianuarie, au spus reprezentanţii Direcţiei. Părinţii care au depus cereri până acum, vor
primi tichete în valoare de 1.500 de lei, care pot fi folosite exclusiv pentru achiziţia de produse pentru bebeluşi. Aceste tichete vor fi
acordate începând de joia viitoare, din 2 mai, în baza unor programări, reprezentanţii DAS dând asigurări că există suficiente pentru
cererile depuse până acum. Acordarea tichetelor în acest moment al anului este o exceptie, pentru că bugetul local, din care se finanţează
această cheltuială, a fost aprobat târziu, iar contractarea unui furnizor pentru produsele  necesare beneluşilor a trebuit să parcurgă etapele
unei proceduri de achiziţie, după acest moment. După 1 iunie, trusoul pentru nou-născuţi va consta într-un pachet cu produse necesare
bebeluşilor, în primele trei luni de viaţă. DASBv a anunţat că deja a încheiat contractul cu un furnizor, care urmează să livreze cutiile
respective. În pachetul destinat nou-născuţilor intră mai multe tipuri de produse, la scutece, la primele hăinuţe, şampon pentru bebeluşi şi ulei pentru piele.
 


 „Trusoul“, doar pentru bebeluşii ai căror părinţi au cel puţin un an vechime în Braşov

Potrivit Hotărârii Consiliului Local aprobate în 2018, persoanele îndreptăţite să beneficieze de programul „Trusoul pentru nou-născuţi“
trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulativ. Una dintre ele este aceea ca cel puţin unul dintre părinţi (sau părintele singur) să
aibă domiciliul stabil pe raza municipiului Brașov cu cel puţin un an înainte de data naşterii copilului. De asemenea, naşterea copilului să
fie înregistrată la o maternitate din cadrul unităţilor sanitare, publice sau private, cu paturi din Braşov, iar solicitantul să nu aibă datorii
neeşalonate faţă de bugetul local. Pentru a obţine pachetul cu produse în valoare de 1.500 de lei pentru bebeluşi, părinţii trebuie să depună la sediul DASBv, un dosar ce conţine cerere tipizată, care va fi luată de la sediul Direcţiei, actul de identitate al solicitantului (în copie şi originalul pentru verificarea conformităţii), actul de identitate al celuilalt părinte (copie şi originalul pentru verificarea conformităţii) şi certificatul de naştere al copilului (copie şi originalul pentru verificarea conformității). Aceste acte sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale. 

Cotidian

Linia de transport elevi TE16 va circula de luni în municipiul Brasov

Published

on

Începând de luni, 02 martie 2026, în Municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, destinată asigurării transportului elevilor către unitățile de învățământ.

Linia TE16 deservește elevii Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, mai exact pe cei care își desfășoară activitatea în corpul B al unității de învățământ, situat pe strada Aurel Vlaicu. Noua rută vine în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, oferind o soluție sigură, eficientă și adaptată programului școlar, contribuind totodată la reducerea aglomerației din mijloacele de transport public în intervalele de vârf.

Traseu TE16:

Livada Poștei – Bulevardul Eroilor – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Aurel Vlaicu (Corp școală)

Stații și ore de plecare:

  • Livada Poștei – 07:30
  • Dramatic – 07:33
  • Castanilor – 07:36
  • Onix – 07:39
  • Universitate – 07:41
  • Plevnei (Str. Aurel Vlaicu, Sc. 6 – Corpul B)

Citește mai departe

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Trending