Ministrul Transporturilor se minunează de jegul de la Otopeni. PNL Braşov îl invită şi la Gara Braşov, unde nesiguranţa și mizeria sunt la ele acasă

PNL Braşov îl invită pe Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în vizită şi la gara Braşov, după ce acesta a declarat zilele trecute, că în urma unei vizite inopinate la Aeroportul Internaţional Henri Coandă a constatat o serie de probleme grave, printre care „o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie”.



Liderul Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică a mai declarat că i se pare „amuzant” faptul că ministrul Răzvan Cuc a fost „şocat” de ce a văzut la aeroport.

Este cel puţin amuzant să vezi cum un ministru al Transporturilor se minunează în declaraţii de felul în care arată aeroportul Henri Coandă, de parcă atunci ar fi trecut prima dată pe acolo. De asemenea, nu am cum să nu spun că dacă ce a găsit la aeroport l-a surprins atât de neplăcut, îl invit să vină să facă o vizită la gara Braşov sau îndrăznesc să spun la multe gări din ţară, aflate în administrarea unei insitituţii din subordinea ministerului pe care îl conduce. Ce va găsi în gări, cred că întrece şocul pe care l-a avut găsind ce a găsit săptămâna trecută la aeroport”, a declarat Adrian Oprică. 

Adrian Oprică a subliniat încă o dată importanţa trecerii administrării Gării Braşov, de la Ministerul Transporturilor către Primăria Braşov, acesta fiind singurul mod prin care oraşul să aibă într-adevăr o gară de nivel european: „Ne chinuim de ani întregi să obţinem administrarea gării Braşov însă, din păcate pentru braşoveni şi turiştii care vin să viziteze oraşul nostru, nu am primit niciun răspuns de la Minister. Sper ca de această dată, şi în urma semnăturilor pe care le-am strâns în stradă, dar şi a petiţiei online, să reuşim să mişcăm lucrurile în sensul în care ne dorim”.

Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL a mai adăugat că vizita pe care ministrul Răzvan Cuc a făcut-o marţi, la Constanţa, mergând cu trenul, ca să vadă condiţiile de care beneficiază călătorii, ar putea fi catalogată ca un lucru pozitiv, dacă se urca într-un tren fără  a anunţa în prealabil acest lucru.

Faptul că în gara din Constanţa se curăţa de zor, iar în trenul cu care a călătorit ministrul totul era curat, ne duce cu gândul că este doar o «plimbare» care să mai spele puţin din ruşinea pe care o aduce modul în care arată gările şi condiţiile pe care le oferă CFR-ul călătorilor”, a spus Oprică. 

Adrian Oprică a reamintit că de ani întregi, guvernul PSD se chinuie să găsească o soluţie tehnică viabilă pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Predeal – Braşov, parte a coridorului Pan European – Rin Dunăre, pe care trenurile ar trebui să circule cu viteză de 160km/oră. „De atâta timp se tot chinuie să găsească o soluţie tehnică de modernizare şi nici până în ziua de azi nu au găsit-o, de ajung să fie întârzieri anormale din această cauză pe un tronson de cale ferată foarte scurt”.

Incidentul din Gara Braşov, acolo unde duminică, un poliţist a fost bruscat de un recidivist, nu face altceva decât să evidenţieze nesiguranţa de care au parte cei care tranzitează gara celui mai important oraș turistic din România.

Un astfel de incident demonstrează și mai mult, importanța unei gări sigure și curate și arată, o dată în plus, că demersul PNL de a determina CFR și Ministerul Transporturilor să transfere gara, în administrarea Primăriei Brașov este absolut necesar şi trebuie grăbit.



Adrian Oprică: „Ce s-a întâmplat duminică spre luni în gară, dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că oamenii nu pot avea siguranţă în gară. Dacă un poliţist a avut probleme în a se apăra şi l-a imobilizat destul de greu pe recidivistul agresor, nici nu vreau să îmi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla dacă era vorba de un om normal, neantrenat în a se apăra, sau chiar de o femeie. Cred că suntem datori cu toţii să facem eforturi pentru a oferi condiţii normale în gara Braşov, dar putem face acest lucru doar împreună, şi prin semnarea petiţiei online să reuşim să convingem Ministerul Transporturilor să cedeze administrarea gării către Primăria Braşov”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.