Una dintre secțiile de votare din Brașov a bătut recordul la prezență, înregistrând, la ora 19.00 o prezență mult mai mare față de numărul de alegători așteptat inițial.
Este vorba despre secția de votare amenajată la Vila Orizont din Poiana Brașov, acolo unde la ora 19.00 era înregistrată o prezență de 180%. Procentul este justificat de numărul ridicat de turiști care au votat azi în stațiune.
Pe lângă cei 327 de alegători de pe listele permanente și speciale, până la ora 19.00 la Vila Orizont au votat 591 de persoane, dintre care 477 pe liste suplimentare, adică persoane cu domiciliul în altă localitate decât Brașov, iar 114 pe liste permanente sau speciale.
De altfel, Biroul Electoral Județean Brașov a fost nevoit încă de la ora 16.30 să facă un transfer de buletine de vot, de la alte secții, la cea din Poiana Brașov, întrucât cele 500 alocate inițial erau pe punctul de a fi epuizate, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al BEJ, Claudiu Petra.
În satul Luța, în secția de la Căminul Cultural, de asemenea, prezența a sărit de 100%, ajungând la 108%, dat fiind că față de cei 57 de alegători de pe listele permanente, au votat 62, dintre care 30 din afara localității.
La polul opus, cele mai mici prezențe la ora 19.00 se înregistrau la Racoș (sub 22%), Homorod (25,4%) și Ungra (25,5%).
Adică turiștii securiști.