FOTO&VIDEO. Compania Apa elimină „mica Veneţie“ de pe str. 13 Decembrie. Din canalizarea abia decolmatată au fost scoase rame de tablouri, mingi şi mult plastic

Conductele de canalizare din zona de sub pasajul CFR de pe 13 Decembrie, care preiau atât apele pluviale, cât şi apele menajere, au fost decolmatate, iar Compania Apa dă asigurări că de acum nu vor mai existat inundaţii pe acea porţiune de drum, la fiecare ploaie mai serioasă. 



„Odată cu lucrările derulate de primărie, pentru modernizarea zonei și amenajarea a încă două benzi de circulație, noi am lucrat la canalul menajer, pe care l-am curățat și l-am deblocat de toate lucrurile pe care unii le aruncă în canalizări și pe care nu am putut să le scoatem până acum. Aceste gunoaie obturau conducta și creau presiune apei, făcând ineficiente gurile de scurgere a apelor pluviale, mai ales în situațiile din ce în ce mai dese de ploi torențiale. Pe lângă faptul că am desfundat și curățat colectorul, în acest moment facem o lucrare de conectare a lui cu o conductă de debit foarte mare, care va prelua cantitățile de apă foarte mari atunci când va fi cazul. Ieri am început lucrările de cuplare, iar în continuare vom monta și o nouă conductă de colectare a apelor pluviale la marginea de lângă bordură a străzii. Vom avea guri de scurgere atât lângă pilonii podului, cât și la rigolă. Acest fapt va asigura preluarea apelor în totalitate, așa cum am făcut și la giratoriul Mihai Viteazul cu Stadionului, unde de asemenea erau probleme mari la ploi torențiale, care au dispărut odată cu devierea colectorului în pârâul Graft, care acum preia surplusul de debit“, a explicat Teodor Sava, directorul de exploatare al Companiei Apa. 

Din conductele decolmatate în zona str. 13 Decembrie, muncitorii au scos tot felul de obiecte care n-ar avea ce căuta într-o reţea de canalizare, spune reprezentantul Companiei Apa – de la rame de tablouri, la mingi şi mult plastic. 

„Fiind obstrucţionate în mare parte, la fiecare ploaie mai serioasă conductele intrau sub presiune, iar apa refula şi se formau bălţile acelea, care erau ca spectacolul din Veneţia“, a mai explicat Teodor Sava. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.