Ramai la curent!

Sănătate

Noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov s-a „împotmolit“ în fundație și în birocrație

Publicat

in

Ministerul Sănătății așteaptă mobilizarea constructorului și preluarea terenului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru a emite ordinul de începere a lucrărilor de extindere și  moderniare a Unității de Primiri Urgențe.



Inițial era de așteptat ca lucrările să înceapă în luna mai, imediat după vizita ministrului Sănătății la Spitalul Județean din Brașov dar deschiderea șantierului a întârziat. Managerul SCJU, dr. Călin Cobelschi a lăsat să se înțeleagă săptămâna trecută, că există o vină a Ministerului care nu a emis până acum ordinul de începere a lucrărilor.

Din precizările oferite brasovmetropolitan.ro de către Ministerul Sănătății, întârzierea ar fi fost cauzată de o serie de încurcături birocratice și nu numai, care țin de documentațiile investiției, impărțite între SCJU și Minister. 

Proiectul de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi implementat de SC General Service Grup 98 SRL, în baza unui contract în valoare de 11,412 milioane lei cu TVA, semnat pe 8 aprilie 2019. 



La data semnării contractului pentru viitoarea UPU, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov efectuase deja lucrările de demolare a clădirii pe locul căreia urmează să se facă extinderea Unității.  Tot SCJU avea deja realizat, cu finanțare de la Consiliul Județean, și proiectul tehnic aferent extinderii și modernizării UPU. În acest context, după semnarea contractului cu constructorul și vizionarea locului unde se va face extinderea,  s-a constatat faptul că proiectul tehnic nu conţine detalii cu privire la executarea subzidirii fundaţiilor existente ale clădirii lângă care se va construi UPU.  De aceea, firma constructoare a preluat amplasamentul, însă cu mențiunea de a clarifica tehnologia de executare a lucrărilor suplimentare, prin emiterea unei dispoziţii de şantier de către, vizată de expert tehnic şi verificator de proiecte atestat.

Având în vedere că proiectantul a fost contractat de unitatea spitalicească, prin finanțare de la CJ Brașov, la fel ca și serviciul de dirigenție de șantier, UMPBM (Unitatea de Management al Proiectelor – Banca Mondială din cadrul Ministerului Sănătății) a solicitat Spitalului Județean să contracteze proiectantul în vederea emiterii unei Dispoziții de șantier care să stabilească tehnologia de executare a lucrărilor de subzidiri ale fundației clădirii existente, adiacente noii construcții, precum și listele de cantități suplimentare ce nu au putut fi estimate în timpul proiectării.

La începutul lunii mai, Proiectantul general – SC Santier in lucru SRL, a trimis Dispoziția de șantier către constructor, dar aceasta nu era completă, pentru că nu prezenta tehnologia de execuţie pe ploturi de fundare şi nu avea nici liste de cantităţi.



Dispoziția completă a sosit abia pe 24 iunie, astfel că este de așteptat ca firma constructoare să se mobilizeze pentru organizarea de șantier și pentru începerea efectivă a lucrărilor.

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, suspiciuni de fraudă și corupție în timpul pandemiei de COVID-19. Parchetul European investighează un contract de 1,5 milioane de euro

Procurorii europeni investighează un posibil caz de corupție și fraudă într-o achiziție de echipamente medicale din pandemie, cu percheziții în București, Brașov și Mureș.

Publicat

in

O anchetă de amploare coordonată de Parchetul European – biroul din Cluj-Napoca – scoate la iveală suspiciuni serioase de corupție și fraudă în achizițiile publice de echipamente medicale derulate în perioada pandemiei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Investigația vizează un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro, atribuit în 2021, în plină criză sanitară. Potrivit procurorilor europeni, există indicii că documentația de atribuire ar fi fost „ajustată” astfel încât să avantajeze o firmă anume, care ulterior a și câștigat licitația. În acest context, anchetatorii suspectează că reprezentanții companiei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru a se asigura că procedura de achiziție este organizată în favoarea lor. Mai mult, potrivit EPPO, citat de Mediafax, există bănuiala că unii dintre funcționarii implicați ar fi cerut și primit un comision de aproximativ 5% din valoarea contractului.

Percheziții la București, Brașov și Mureș

Săptămâna trecută, au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, unde au fost ridicate documente și echipamente electronice relevante pentru dosar.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate în investigarea criminalității economice, precum și al inspectoratelor județene de poliție din Brașov și Mureș.

Ancheta este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Trending