Copiii care au ales să vină la programul de educaţie muzeală al Muzeului „Casa Mureşenilor“ vor avea parte miercuri dimineaţa de o tematică mai mult decât actuală, într-o abordare inedită. Atelierul „Publicitatea ieri şi azi“, din cadrul programului de educaţie muzeală „Vacanţa artelor la muzeu“ va fi susţinut de Marinela Loredana Barna.
De la ora 10.00, copiii care vor veni la muzeu vor afla informaţii legate despre cine făcea în trecut publicitate, la ce se făcea publicitate, care era mesajul publicitar. În cea de a doua parte a atelierului, participanţii se vor transforma în copywriteri şi îşi vor crea propriile reclame.
Programul de vară „Vacanţa artelor la muzeu“ se desfăşoară în perioada iulie-august. Săptămâna trecută copii au avut parte de un program de pedagogie denumit „Copiii restauratori şi conservatori”.
Pentru perioada următoare, activităţile propuse sunt următoarele:
- 17 iulie 2019, orele 10.00-13.00 – program de pedagogie „Brașovul la pas” susținut de Ovidiu Savu, tarif: 5 lei/participant;
- 24 iulie 2019, orele 10.00-15.00 – excursie la Șirnea și vizită la „Muzeul din școală” din Șirnea, însoțiți de Ovidiu Savu și Radu Frunteș, tarif: 10 lei/participant;
- 31 iulie 2019, orele 10.00-12.00 – Jocul „CUIB” susținut de Asociația Carpaterra, tarif: 5 lei/participant;
- 7 august 2019, orele 10.00-13.00 – programele de pedagogie „Bune maniere” și „Să mâncăm sănătos” la Bistro Old Center, tarif: 20 lei/persoană;
- 14 august 2019, orele 10.00-12.00 – programul de pedagogie „Jocul cu microscopul” susținut de Mădălina Crișan, tarif: 5 lei/persoană.
Fii primul care comentează