Investitii
Braşovul amenajează una dintre cele mai moderne baze de recuperare din țară. Dr. Bîgiu: „La Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie pacienții vor «reînvăța» să meargă”
Consiliul Județean Brașov a semnat ieri contractul de finanțare europeană pentru achiziționarea de echipamente și dotări pentru pentru Ambulatoriul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie din Braşov.
Prin acest proiect, cu o valoare de 10.572.694 lei (2,227 milioane euro), din care 10.361.240 lei (98% ) nerambursabili vor fi cumpărate 57 de echipamente medicale de specialitate și 22 de seturi de mobilier care vor fi amplasate la sediul central al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie, în spațiul alocat desfășurării activității Ambulatoriului.
„Printre altele, vom avea echipamente de ultimă generație, cu ajutorul cărora un pacient va «reînvăţa» să meargă. În România, mai există un astfel de laborator la Iaşi, dar nu ştiu dacă proiectul este finalizat”, a declarat managerul spitalului, dr. Nicuşor Bîgiu.
Printre altele, va fi achiziționat, un computer tomograf, un ecograf muscolo-scheletal, un ecograf doppler, precum și diverse echipamente pentru recuperare neuro-psiho-motorie cum sunt liftul pentru transport pacienți, banda de alergare sau banda pentru bazin, sistemul robotizat de recuperare a mersului și alte sisteme de evaluare și recuperare a mobilității membrelor.
Conform contractului de finanțare, proiectul trebuie încheiat până la data de 31 iulie 2021.
Investitii
Constructorul care a realizat aerogara Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, interesat de extinderea platformei aeroportuare
Constructorul de care se leagă construirea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav își anunță intenția de a rămâne în „cursa” dezvoltării acestui obiectiv strategic pentru județ. Prezent azi la Brașov, pentru semnarea contractului de lucrări pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Brașov, președintele Bog’ Art SRL, Raul Doicescu, a declarat că societatea pe care o conduce este interesată să se înscrie și la licitația lansată recent de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov, pentru extinderea platformei aeroportuare.
„Avem cinci proiecte majore pe care le-am realizat în Brașov. Am fost implicați în construirea aeroportului și vrem să contribuim la dezvoltarea acestuia”, a precizat Raul Doicescu, subliniind interesul companiei pentru continuarea investițiilor în infrastructura locală din Brașov și zona metropolitană.
Reamintim, contractul scos la licitație de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru extinderea platformei de îmbarcare, debarcare și staționare a aeronavelor cu încă patru poziții – trei destinate aeronavelor medii, similare celor existente, și una pentru aeronave de mari dimensiuni. Proiectul include, totodată, amenajarea unei căi de degajare rapidă, realizarea canalizării pluviale aferente, extinderea rețelei de iluminat, precum și a sistemelor TVCI și de balizaj.
Potrivit anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, la care se adaugă TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 16 martie. Urmează, așadar, o nouă etapă importantă pentru infrastructura aeroportuară brașoveană, într-un moment în care miza este creșterea capacității operaționale și atragerea de noi operatori aerieni, așa cum a precizat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
Investitii
Una dintre problemele apăsătoare din cartierul Stupini, aproape de finalizare
Una dintre cele mai apăsătoare probleme reclamate în ultimii ani de locuitorii cartierului Stupini, pe fondul dezvoltării accelerate a noilor ansambluri rezidențiale, este pe cale să fie rezolvată. Extinderea rețelei de canalizare se apropie de final, potrivit reprezentanților Compania Apa Brașov.
Mai exact, directorul de programe externe al operatorului de apă și canalizare, Doru Șopterean (foto), a anunțat că lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 96%. Practic, rețelele de canalizare sunt aproape finalizate, iar intervențiile rămase de făcut vizează montarea stațiilor de pompare a apelor uzate – soluție tehnică necesară într-o zonă unde configurația terenului nu permite curgerea gravitațională.
„Au rămas la final stațiile de pompare a apelor uzate, acestea fiind necesare pentru că terenul nu permite curgerea gravitațională a apelor. Instalarea pompelor a început în urmă cu două săptămâni. Până acum au fost finalizate două stații de pompare. A treia era programată pentru această săptămână, însă condițiile meteo nefavorabile au împiedicat desfășurarea lucrărilor. Vom continua în perioada următoare”, a precizat reprezentantul companiei.
Proiectul este unul amplu și presupune realizarea a 22 de stații de pompare, investiție esențială pentru aducerea infrastructurii la standardele necesare într-un cartier care a crescut rapid, dar care a avut nevoie de soluții tehnice adaptate ritmului dezvoltării imobiliare.
Investitii
58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate din bani europeni
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată





