Ramai la curent!

Cotidian

Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, decorat de Regele Mihai

Publicat

in

octav bjoza
Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR), a fost invitat aseară la Castelul Peleş unde a primit, în numele AFDPR decoraţia regală „Nihil Sine Deo“, oferită de regele Mihai.
Ceremonia a avut loc în cadrul primului eveniment regal din toamna anului 2013, găzduit de Castelul Peleş.

Decoraţia regală „Nihil Sine Deo“, instituită prin ordinul Majestăţii Sale Regele Mihai I, Şeful Casei Regale a României, poate fi acordată organizaţiilor, instituţiilor sau personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere sau au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.

Decorația este realizată din bronz și email alb, având o formă ovală surmontată de o coroană regală. Pe avers decorația are gravat profilul Regelui Carol I, cu inscripția circulară CAROL I, REGE AL ROMÂNIEI, totul încadrat cu o bordură de email alb având inscripția circulară NIHIL SINE DEO.

Filiale-AFDP-Romania

Decoraţia „Nihil Sine Deo“ a fost acordată Asociaaţiei Foştilor Deţinuţi  Politic din România

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Nu mai avem Guvern. Moțiunea a trecut cu cel mai mare număr de voturi „pentru” din istoria Parlamentului

Publicat

in

Guvernul Bolojan a fost demis după moțiunea de cenzură supusă votului în ședința camerelor reunite ale Parlamentului de astăzi.

Pentru demiterea Guvernului era nevoie de votul „pentru” din partea a 233 de senatori și deputați. Au fost 281 de „pentru”, în schimb, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de voturi pentru demiterea unui Guvern, din istoria Parlamentului României. Alte 4 voturi au fost „contra”, iar 3 au fost anulate.  

Deputații PNL și USR nu și-au exprimat opțiunea, unii spunând că nu votează, alții, cum a fost și cazul lui Allen Coliban (USR Brașov), fiind absenți în momentul votării.

Ce și-au reproșat taberele

În timpul dezbaterii, inițiatorii moțiunii au reclamat faptul că în cele 10 luni de când Ilie Bolojan este la conducerea Guvernului, situația economică a României s-a deteriorat, au fost majorate taxe și impozite, puterea de cumpărare a scăzut, Executivul încearcă să vândă netransparent acțiuni la companii de stat profitabile. Un alt reproș a fost că programul de înzestrare a Armatei, prin împrumutul SAFE, nu revitalizează industria națională de apărare.

De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan a reclamat faptul că moțiunea depusă de PSD și AUR este „micinoasă, cinică și superficială”. De asemenea, el a menționat că „au depus o moțiune când le-a crăpat măseaua (…) Dacă exista un plan, eu mă dădeam la o parte”.

Tot în timpul dezbaterii, senatori și deputați USR și PNL spus că această moțiune reprezintă un prim pas al alianței PSD – AUR, care vrea să preia guvernarea țării.

La rândul său, Sorin Grindeanu i-a reproșat premierului că și-a numit un apropiat de la Oradea în funcția de director al SAPE, cu un salariu de 50.000 de lei.  

În urma votului Parlamentului, până la depunerea jurământului de către noul Executiv, Guvernul Bolojan va îndeplini numai acțiuni necesare pentru administrarea treburilor publice.

Citește mai departe

Cotidian

Universitatea Transilvania Brașov, în Top 5 la nivel național. Este al doilea an consecutiv când instituția de învățământ superior brașoveană ocupă această poziție

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov și-a consolidat a cincea poziție în Metarankingul universitar pentru anul 2025. Conform anunțului Universității din Brașov, este al doilea an consecutiv când instituția brașoveană se clasează între primele cinci universități din țară.

Metarankingul universitar are o pondere importantă în alocarea finanțării pentru cercetarea științifică universitară, ținând cont de performanțele dovedite ale universităților românești.

În clasamentul amintit, prima poziție este ocupată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, urmată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea din București și de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. 

Clasamentul din acest an include 34 de universități, cu două mai mult decât ediția de anul trecut.

Metarankingul universitar este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente internaționale recunoscute la nivel global. Clasamentul este realizat de experți universitari și analizează activitatea științifică a instituțiilor, dar și contribuția acestora la comunitatea academică internațională. 

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul are un nou subprefect. Daniela Olaru, numită în funcție cu o zi înaintea moțiunii de cenzură

Publicat

in

Cu o zi înainte de votarea moțiunii de cenzură în Parlamentul României, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind numiea în funție a noului subprefect al Brașovului. Astfel, postul rămas vacant după demisia lui Lucian Mija (PSD) va fi preluat de Daniela Olariu (USR).

Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României, apoi noul subprefect va putea depune jurământul.

Noul subprefect al județului Brașov este de profesie jurist, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Transilvania și un masterat de Drept penal în afaceri. De peste 15 ani, este antreprenor în domeniul medical, iar anterior, a profesat timp de 8 ani în Japonia, o perioadă fiind detașată în SUA și Hong Kong. Vorbește limbile engleză, franceză și japoneză. Este vicepreședinte al Filialei USR Săcele, consilier local al municipiului Săcele și președinte al Consiliului de Administrație al Societății de Gospodărire Măgura Codlea.

Daniela Olariu este al doilea subrebprefect USR al Brașovului, după Codruț Bucur, care a ocupat această funcție în perioada martie 2021 – septembrie 2021.

Citește mai departe

Trending