Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea WC-ului public din Piața Sfatului a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de plen a Deliberativului, la solicitarea primarului, care figura ca inițiator al lui.
Potrivit președintelui de ședință, Adrian Oprică, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi “pentru aprofundare”.
Reamintim că această investiție a atras mai multe discuții din cauza prețului ridicat estimat pentru modernizarea WC-ului public din Piața Sfatului, care depășește un milion de lei. În 2017 când a fost realizat studiul de fezabilitate, investiția era estimată la mai puțin de 500.000 de lei.
După ședința de azi a CL Brașov, în care proeictul a fost retras de pe ordinea de zi, primarul George Scripcaru a declarat vă Direcția Tehnică îl va reanaliza.
George Scripcaru: „Proiectul prezentat inițial de Serviciul Piețe, a fost retras și înaintat acum Direcției Tehnice a Primăriei Brașov, care împreună cu consultanții pe care îi are să verifice sau să aprofundeze un pic proiectul pentru că sunt câteva detalii care pot fi scoase din calculul făcut, astfel încât să mai scădem din suma aceea“. „De exemplu, erau incluse acolo și permisele de liberă trecere care reprezintă o sumă importantă și nu justifică pentru că vorbim despre o locație publică – nu putem să cne cerem noi, nouă, taloane de liberă trecere. Am cerut consultantului să vorbească cu cel care a făcut acest studiu și să corecteze detaliile și să scadă suma“, a declarat primarul.
Nu Consiliul Local a retras punctul ci initiatorul, in acest caz Primarul Brasovului.