Cotidian
FOTO. Monument dedicat Revoluției din 1989, la Brașov. Mama unuia dintre cei care au pierit atunci a făcut proiectul și speră să obțină o finanțare locală prin bugetarea participativă
După 30 de ani de la revoluția din Decembrie 1989, brașovenii care s-au jertfit pe străzile orașului luptând împotriva comunismului ar putea avea un monument pe măsura sacrificiului lor de acum trei decenii. Familia unuia dintre tinerii căzuți pe străzile Brașovului în Decembrie 1989 propune amenajarea, la cimitirul eroilor din Centrul orașului, a unui monument dedicat evenimentului de acum 30 de ani. Acest monument, împreună cu mai multe lucrări de reamenajare a zonei de lângă mormintele eroilor din Decmebrie 89 fac obiectul unui proiect înregistrat la Primăria municipiului Brașov, pentru a obține, prin bugetarea participativă, finanțarea necedară punerii în aplicare.
Inițiativa unui monument dedicat celor căzuți la Brașov în Decembrie 1989 îi aparține Elenei Vlase, mama unuia dintre cei care și-au pierdut viața atunci. Până acum, pe bani proprii, familia Vlase a comandat concepția și macheta pentru monumentul pe care îl propune, acestea fiind realizate de sculptorul brașovean Marius Necșoi.
Monumentul propus este o statuie reprezentând-o pe zeița victoriei, Nike din Samotrace și este o interpretare a acesteia, adaptată la situația din țara noastră, una dintre semnificații fiind victoria poporului român asupra regimului comunist, explică Elena Vlase.
„Lucrarea simbolizează martiriul celor ce și-au pierdut viața în revoluția din decembrie 1989, îi întruchipează pe acei tineri ce s-au avântat cuprinși de mirajul libertății și au ieșit să protesteze cu «mâinile goale și pieptul dezgolit», laitomotivul poporului român, neștiind ce îi așteaptă. Au murit naivi cu credința în suflete că vor schimba destinul lor și al familiilor lor“, se arată în documentul care explică semnificația lucrării realizate de artistul brașovan Marius Neșcoi.

Statuia va avea trei metri înălțime și va fi așezată pe un soclu de 1,2 metri. Personajul principal va fi făcut din bronz turnat în tehnica „ ceară pierdută“. Cele două componente vor fi așezate pe o fundație din beton armat. Acest monument ar urma să înlocuiască actuala cruce de metal de lângă cimitirul eroilor din Centrul Brașovului.
Acest monument, împreună cu toate lucărările de la cimitirul eroilor, în centrul orașului, sunt estimate la aproape 100.000 de euro. Până la a ajunge în centrul orașului, monumentul trebuie să treacă prin mai multe etape, de la faza de proiectare a ansamblului, la creația elementului figurativ al monumentului, transpunerea lui în bronz, obținerea avizelor necesare de la Comisia de monumente a Primăriei Brașov, obținerea certificatului de urbanism, demolarea structurii actuale aflate pe locația unde urmează să fie amplasat monumentul, turnarea unei fundați noi, realizarea soclului și apoi realizarea unui iluminat arhitectural care să pună în valoare monumentul propriu-zis.
Cu această ocazie va fi amenajată și zona din jurul monumentului, inclusiv spațiile dintre morminte, despre care Eleva Vlase spune că au cam fost uitate de către autorități: „De fiecare dată când plouă, acolo nu se poate circula fără să umpli de noroi“.
Un monument destinat celor care și-au pierdut viața la Brașov în decembrie 1989 nu este o noutate cu care familia Vlase vine în fața autorităților. Elena Vlase spune că de ani de zile a încercat să-i determine atât pe aleșii locali, cât și pe parlamentari și chiar președinți ai României, să dea o mână de ajutor.
„Am trimis de-a lungul timpului, nenumărate solicitări către autorități, către președintele României. Ultima dintre ele este o revenire la cea depusă în 2014 la Administrația Prezidențială, prin care am cerut sprijin pentru amenajare monumentului dedicat celor căzuți la Brașov în Decembrie 1989. Mă doare sufletul să constat că de atâția ani, nimeni nu s-a gândit și nu a insistat să ridice un monument decent în cinstea celor care s-au jertfit pentru libertate. Am constatat că alte orașe au făcut asta de mai multă vreme, fără a fi nevoie de implicarea familiilor celor care și-au pierdut viața atunci. Nu a fost cazul și aici, deși s-au perindat atâtea partide la conducere până acum“, a povestit Elena Vlase.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
Cotidian
Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.
Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.
„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.
Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.
Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:
„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.
Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.
Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile
De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.
„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.
În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.
Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.
Sindicatul din TSA are un nou lider
În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.
Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.
Cotidian
IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.
Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.
O adaptare din mers
„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.
După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.
„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.
12 elicoptere H 225 pentru Armata Română
Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.
Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.
IAR Brașov pe profit în anul 2025
IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.
Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.
-
Cotidian6 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian7 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov4 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație4 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime


