Ramai la curent!

Cotidian

Soluţia pentru a scăpa oraşul de câini: Stop producţiei de pui!

Publicat

in

catel
Primăria Braşov şi Asociaţia Milioane de prieteni vor semna un nou parteneriat, pentru a gestiona împreună problema căinilor fără stăpân.
 Cele două structuri vor acţiona pe mai multe „fronturi”:
  • Capturarea câinilor de pe domeniul public. Se vor forma două echipe mixte, compuse din lucrători ai Sistemului de Gesionare a Câinilor Fără Stăpân (cum se va numi Serviciul Public de Gesionare a Animalelor) şi din voluntari ai Asociaţiei Milioane de Prieteni. Animalele vor fi duse la adăpostul de la Stupini unde vor fi sterilizate, vaccinate şi îngrijite, pe cheltuiala municipalităţii timp de 20 de zile. Din a 21-a zi, cheltuielile aferente îngrijirii câinilor vor fi suportate de asociaţie. La adăpost, îngrijirea câinilor se va asigura 24 de ore, motiv pentru care angajaţii vor lucra în ture de 12 ore;
  • Sterilizarea câinilor care au stăpân. Asociaţia Milioane de Prieteni va continua campania de sterilizare „Un câine castrat e un câine salvat!”. Sterilizarea se va face în baza unei programări telefonice, la numărul de telefon 0268-471.202. „Problema câinilor a devenit una socială. Toţi vrem să nu mai fie câini în oraş, iar braşovenii ar trebui să înţeleagă că este nevoie de sterilizarea animalelor, astfel încât acestea să nu se mai înmulţească. Vinovaţii morali pentru numărul mare de animale sunt şi «producătorii de câini». Trebuie să avem o relaţie responsabilă cu aceste animale, adică să înţelegem că trebuie sterilizate, vaccinate şi microcipate”, a declarat preşedintele Asociaţiei, Cristina Lapis.
  • Încurajarea adopţiilor. În perioada martie-octombrie 2013, de la adăpostul din Stupini, deţinut de municipalitate, au fost adoptate 48 de animale. În momentul de faţă, la acest adăpost sunt în jur de 40 de pui, iar la cel al Asociaţiei Milioane de Prieteni din Triaj, mai sunt în jur de 250 de pui. „Împreună cu Asociaţia Milioane de Prieteni vom semna un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, ce va avea ca scop derularea în şcolile braşovene a unor campanii de educare, dar şi organizarea unor vizite la adăpostul din Stupini”, a explicat viceprimarul Braşovului, Adrian Atomei.
Cele două parteneriate vor fi supuse votului în şedinţa Consiliului Local Braşov din luna aceasta. Parteneriatul cu Asociaţia Milioane de Prieteni va intra în vigoare odată cu apariţia noii legi privind câinii fără stăpân.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Avertizare la Dumbrăvița: Apă nepotabilă în sistemul public! Ce le recomandă primăria cetățenilor care nu au alte surse de alimentare

Primăria Dumbrăvița a anunțat că apa din rețeaua publică a localităților Dumbrăvița și Vlădeni nu este potabilă. Până la noi analize și confirmarea conformității, autoritățile recomandă să nu fie folosită pentru băut, prepararea alimentelor sau spălatul pe dinți.

Publicat

in

Primăria Dumbrăvița a anunțat ieri că apa din rețeaua publică a comunei nu este potabilă. Informarea a fost făcută după ce au fost primite rezultatele analizelor  probelor de apă prelevate în 2 iunie din punctele de monitorizare aflate în localitățile Dumbrăvița și Vlădeni.

„Până la remedierea situației și comunicarea oficială a rezultatelor conforme, vă rugăm să nu utilizați apa pentru băut, prepararea alimentelor, spălatul pe dinți. În lipsa unei surse alternative de apă potabilă, se recomandă consumul apei numai după fierbere, timp de 3–10 minute, urmată de răcirea acesteia”, a anunțat Primăria Dumbrăvița.

Autoritățile locale precizat că  se vor efectua noi analize ale calității apei, iar când rezultatele vor confirma că apa se încadrează în parametrii legali pentru consumul uman, cetățenii vor fi informați printr-un nou anunț oficial.

Citește mai departe

Cotidian

Trei seri de muzică la Biserica Neagră: Turneul Stradivarius, un cor din Germania și un nou concert la Festivalul Organ Nights

Biserica Neagră găzduiește, în ultima săptămână din iunie, trei evenimente muzicale importante: un concert coral susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, Turneul Internațional Stradivarius cu Alexandru Tomescu și un nou recital din cadrul Festivalului Organ Nights.

Publicat

in

De

 În perioada 23 – 27 iunie, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov organizează o serie de concerte ce reunesc registre și stiluri muzicale diverse, oferind publicului oportunitatea de a se bucura de experiențe artistice variate.

Matineu la Biserica Neagră cu corul mixt de amatori Nürnberger Hauptstadtchor

Marți,  23 iunie, ora 12.00, în Biserica Neagră va avea loc un matineu susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, din Germania, un cor mixt de amatori, fondat în anul 2011. Acesta s-a format în jurul ideii de comuniune, socializare și timp petrecut împreună prin muzică, spun organizatorii. Concertele sale pun accent pe caracterul accesibil și bucuria interpretării, atât pentru coriști, cât și pentru public, abordând repertorii diverse. Repertoriul corului este variat și cuprinde atât lucrări clasice, cât și piese pop germane, imnuri africane, gospel, prezentate într-o interpretare proprie, adesea fără utilizarea partiturilor, în câteva apariții live anual. Dirijorul corului, Franz-Xaver Reinprecht, este un pasionat al muzicii corale, implicat în compunerea și realizarea de aranjamente pentru cor, pe care le abordează cu sensibilitate și entuziasm. 

Accesul la matineu se va face în baza biletului de vizitare, care se poate achiziționa în aceeași zi, de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat vizavi de intrarea în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius ajunge și la Biserica Neagră

Miercuri, 24 iunie, ora 19.00, are loc un concert extraordinar de vioară, chitară clasică și bandoneon, parte a Turneului Internațional Stradivarius, ediția a XIX-a. Sub titlul „MUZELE”, evenimentul aduce în prim-plan un program unic, dedicat lui Constantin Brâncuși, la celebrarea a 150 de ani de la nașterea sa.

Concertul va fi susținut de cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, de talentatul chitarist Dragoș Ilie, la chitară clasică, și de artistul de origine argentiniană, Omar Massa la bandoneon, prezenți pentru prima dată în această formulă, în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius – „MUZELE” – ediția a XIX-a, 2026, dorește să continue să surprindă și să creeze publicului emoții și experiențe memorabile, care conectează oamenii dincolo de bariere lingvistice și culturale, creând o conexiune valoroasă, care stimulează prin energia unui sentiment de unitate și emoții împărtășite. Printre caracteristicile distinctive ale operei lui Brâncuși se numără obsesia pentru alb și lumină, care a transformat modul în care percepem sculptura și arta în general. Brâncuși a integrat această obsesie în creațiile sale și a redefinit conceptul de formă și lumină în sculptură, iar muzele lui sunt împărțite în surse de inspirație și muze protectoare.

În program se regăsesc lucrări de Erik Satie (1866-1925), George Enescu (1881-1955) și Astor Piazzolla (1921-1992), într-o transcripție pentru vioară, chitară clasică și bandoneon.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 12 iunie, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe https://booktes.com/bilet/turneul-international-stradivarius-muzele-editia-a-xix-a. Prețul unui bilet este de 100 lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Organistul Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), la ORGAN NIGHTS

Sâmbătă, 27 iunie, ora 18.00, cel de-al patrulea concert din cadrul Festivalului ORGAN NIGHTS 2026 îl va avea ca invitat pe Rodolfo Bellatti, organist al Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), artist cu o bogată activitate concertistică și didactică în Europa, precum și cu preocupări în domeniul cercetării muzicologice și al construcției de orgi. 

Programul va cuprinde lucrări de Arcangelo Corelli, Bernardo Pasquini, Bernardo Storace, Nicolaus Bruhns, Johann Sebastian Bach, Marco Enrico Bossi și Johannes Brahms.

Costul unui bilet este de 35 lei, iar copiii sub 18 ani beneficiază de gratuitate. Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 22 iunie, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, sau online, accesând linkul https://booktes.com/bilet/organ-nights-rodolfo-bellatti-la-biserica-neagra.

Citește mai departe

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Trending