Ramai la curent!

Prima Pagina

Managerul demisionar al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov: „Degeaba duci ventilatoare noi în spitale vechi, pline de microbi! Va fi jale, cel puțin la Brașov”

Publicat

in

După ce în 12 martie a demisionat din funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov, dr. Ramona Ionescu a explicat în presa națională de ce a luat această decizie în plină criză COVID-19, dar a și avertizat explicit că spitalele au o mare problemă și nu sunt pregătite sub nicio formă pentru o astfel  de situație. „Degeaba duci ventilatoare noi în spitale vechi, pline de microbi! Va fi jale, cel puțin la Brașov”, a spus dr. Ramona Ionescu.

Fostul manager a declarat pentru Libertatea că a demisionat  în timpul unei întâlniri la Consiliul Județean Brașov, despre care a spus că „nu era o ședință de pregătire a COVID-19, era o problemă că se supăraseră că noi, cei de la Spitalul de Boli Infecțioase, cerem prea multe analize.

Dacă nu era asta, era altceva. Uitați care e discuția despre COVID-19: am avut mai multe convocări, că așa se numesc, convocări de la Prefectură, de la Comitetul de Situații de Urgență. Dar nu mi s-a răspuns la întrebări și nici la sugestii (…) Am întrebat mereu: câte ventilatoare avem? Nu mi s-a răspuns. În toată lumea se vede acum cât de importante sunt. Iar la noi vor fi și mai importante. Se cumpără acum, înțeleg, la nivel de țară. Foarte bine că se iau. Oricâte ventilatoare am avea, vor fi prea puține. Degeaba duci ventilatoare noi în spitale vechi, pline de microbi! Va fi jale, cel puțin la Brașov”.

Printre altele ea a precizat că în urmă cu mai mult timp, înainte de izbucnirea epidemiei, „am propus inclusiv asta: haideți să ne gândim la ridicarea rapidă a unui spital. Din structuri metalice. Pentru că avem studii care arată ce e în Spitalul Județean de Brașov, ce germeni sunt acolo”, însă spune că nu a fost ascultată. 

 „Dați-mi voie. Sper să consemnați ceea ce spun. Chiar dacă e o discuție care părea de specialiști, e foarte important să spunem aceste lucruri, dacă tot îmi asum să mă distrugă. Anul trecut, cred, a apărut un alt studiu de biologie moleculară – REZBIN -, al doamnei doctor Daniela Neculoiu și al grupului de lucru de la Universitatea Transilvania Brașov. A relevat o rezistență alarmantă, de data aceasta și a familiei microbiene (…) Secțiile ATI au microbi multidrog rezistenți. Riscul este de pneumonii nosocomiale dezvoltate rapid pe ceea ce face oricum COVID-19 în organism” și susține că modelul aplicat la Cluj, unde a fost cumpărat un spital privat nou ar putea fi replicat și în alte zone ale țării. 

 

 

 
 

 

 

 

Educație

DiscoverEU sărbătorește 40 de ani de existență a Spațiului Schengen cu 40.000 de permise de călătorie. Eligibili sunt tinerii de 18 ani

Publicat

in

Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

Programul include:

– transport gratuit, în principal cu trenul;

– reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

– oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

Care sunt regulile de participare:

– Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

– Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

– Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

– Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

Citește mai departe

Investitii

Cetatea Râșnov, din nou în șantier. Autoritățile locale sunt optimiste în ceea ce privește redeschiderea monumentului

Publicat

in

După aproape patru ani de la sistarea șantierului, în luna iulie a anului 2022, Primăria Râșnov a reușit să termine caietul de sarcini și să lanseze licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Cetatea Râșnov (Incinta de Vest), care este monument istoric de importanță națională.

Pentru acest contract, cu o valoare estimatră de 35.024.575 lei, fără TVA, Primăria așteaptă ofertele până în 11 mai. Vor urma câteva luni de evaluare a dosarelor depuse de constructorii interesați. Practic, dacă procedura de atribuire se derulează fără probleme, în vară ar putea fi semnat contractul cu firma desemnată câștigătoare. Apoi, constructorul va avea la dispoziție șase luni pentru a realiza proiectul tehnic și alte 30 de luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce înseamnă că Cetatea ar putea fi redeschisă în vara anului 2029.

Totuși, primarul orașului, Horia Motrescu, speră că unele lucrări vor fi terminate mai repede.

„Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028”, a declarat primarul Râșnovului, Horia Motrescu.

Nu au fost luate măsuri de conservare

De la momentul sistării lucrărilor, unele clădiri la care s-a lucrat au început să se degradeze, iar experții au stabilit că „este oportună şi de maximă urgenţă continuarea lucrărilor de execuţie pentru stoparea degradării obiectivului şi scoaterea din pericol iminent a unor părţi ale obiectivului monument istoric de importanţă naţională”.  

Prin acest proiect urmează a fi realizate lucrări de remediere a deficienţelor datorate execuţiei defectuoase (de către primul constructor) şi neluării măsurilor de conservare pe perioada sistării lucrărilor. De asemenea, vor continua lucrările de restaurare și conservare a construcțiilor din incintă, iar la final se vor face amenajări exterioare.

După terminarea lucrărilor, finanțate din fonduri europene prin Programul Regiunea Centru, Incinta de Vest va reintra în circuitul turistic.

Ȋn perioada 2020-2022 s-au realizat lucrări de execuţie la obiectivul, printr-un proiect finanţat ȋn cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, constructor fiind Asocierea Romconstruct Group SRL –  Concas SA – Crindesign Proiect SRL. În luna iulie a anului 2022, când lucrările erau finalizate în proporție de 45,61%, contractul de lucrări a fost reziliat, după ce constructorul a solicitat o majorare mai mare a valorii proiectului decât cea permisă de legislație.

Citește mai departe

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Trending