Ramai la curent!

Cotidian

Ministrul Sănătății: Medicii vor fi testați cu prioritate. Ne așteaptă săptămâni grele

Publicat

in

Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, vineri, că personalul medical va fi testat cu prioritate pentru a vedea dacă s-a infectat cu coronavirus, subliniind că „vor veni săptămâni și mai grele și vor apărea cazuri critice”.

„Vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare și de echipamente sanitare de protecție, precum și acelui număr de teste pe care toți cei conform unor anchete epidemiologice intră într-un protocol de testare. Menționez că personalul medical va avea întâietate în aceste unități la acea testare. Avem grijă de personalul nostru, vor veni săptămâni și mai grele, vor fi și cazuri severe, cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă și vom ieși mai întăriți”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a adăugat că, la nivel local, au existat mai multe probleme pentru că nu au fost aplicate procedurile, adăugând că acestea trebuie reinițiate.

„Focarul Suceava nu schimbă cu nimic atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucuri. La nivel local, trebuie reinițiate niște proceduri pe care atât personalul medical, cât și directorii de sănătate publică, cât și managmenetul spitalului și autoritățile locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte. Noi, ca minister, avem două direcții. Una este urgentă – prevenția infecțiilor Covid, tratarea infecțiilor Covid, dar și tratatementul celorlalți pacienți care nu au în acest moment o infectare cu Covid”, a precizat noul ministru al sănătății.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bronz pentru Maxim Iacob, la un turneu de badminton din Spania. Săceleanul se pregătește pentru un nou turneu

Publicat

in

Tânărul jucărtor de badminton  din Săcele, Maxim Iacob, antrenat de brașoveanul Dan Stegaru, își continuă parcursul bun în competițiile internaționale. Astfel, la turneul Spanish Junior International din Valencia, Maxim Iacob și Maria Mitchel a obținut  medalia de bronz  la dublu mixt.

Turneul a fost foarte bun și la dublu pentru Maxim și partenerul său Luke Parkinson. Cei doi au pierdut sfertul de finală, după o luptă strânsă (20-22, 19-21) contra finaliștilor Alvarez-Rodriguez.

Pe de altă parte, la simplu, săceleanul a fost eliminat în turul doi, după o partidă pierdută în fața finalistului din Taiwan.

Competiția din Spania a fost dominată de sportivii taiwanezi, care au câștigat 4 din cele 5 probe.

Următoarea competiție la care va participa Maxim Iacob este turneul de la Novi Sad.

Citește mai departe

Cotidian

11 iunie, Ziua Râsului. Ce se întâmplă la Zoo Brașov

Grădina Zoologică Brașov marchează Ziua Internațională a Râsului prin activități educative și interactive dedicate celei mai mari feline din Europa. Vizitatorii vor putea afla informații despre comportamentul și rolul râsului în natură și îl vor putea adopta simbolic pe Aris, exemplar găzduit de zoo.

Publicat

in

Grădina Zoologică Brașov organizează joi, 11 iunie 2026, între orele 10:00 și 16:00, o serie de activități educative și interactive dedicate Zilei Internaționale a Râsului, eveniment care își propune să aducă mai aproape de public una dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute specii de carnivore din fauna României.

Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați să îl adopte simbolic pe Aris, râsul carpatin al grădinii zoologice, în vârstă de aproximativ cinci ani. Prin programul „Adoptă la zoo, conservă în natură”, iubitorii de animale pot contribui la susținerea proiectelor de conservare și protecție a speciei.

Participanții vor avea ocazia să descopere informații despre biologia, comportamentul și rolul râsului în ecosistemele naturale, prin activități special pregătite de echipa Zoo Brașov. Evenimentul este dedicat celei mai mari feline sălbatice din Europa și urmărește să crească gradul de conștientizare privind importanța protejării acestei specii.

„Ziua Internațională a Râsului reprezintă o oportunitate excelentă de a aduce în atenția publicului una dintre cele mai fascinante și mai puțin cunoscute specii de carnivore din fauna României. Astfel de evenimente contribuie la creșterea nivelului de informare și la o mai bună înțelegere a biodiversității pe care o avem în țara noastră”, a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice Brașov.

În funcție de condițiile meteorologice, activitățile se vor desfășura fie în zona țarcului râsului, fie în sala de ateliere a Casei cu Ocol din cadrul Grădinii Zoologice Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Două firme vor să întrețină fântânile arteziene din Brașov. Pe listă este și bazinul umplut cu pietriș de la Rapid

Recon SA și Instalații Trust SA au depus oferte pentru contractul de aproape 900.000 de lei privind întreținerea și repararea fântânilor arteziene din Brașov. Firma câștigătoare va avea în grijă 13 fântâni, cișmelele publice și sistemele de alimentare cu apă ale toaletelor inteligente.

Publicat

in

Două firme brașovene, Recon SA și Instalații Trust SA, sunt interesate de un contract estimat la 900.000 de lei, fără TVA, pentru întreținerea și repararea fântânilor arteziele din Brașov. Ofertele depuse de cele două firme sunt în analiza Primăriei Brașov, care va urma să stabilească firma care urmează să se ocupe de lucrări în 12 iunie.

Firma desemnată câștigătoare se va ocupa de întreținerea și repararea celor 13 fântâni arteziene de pe domeniul public al municipiului, dar și a cișmelelor.

Conform caietului de sarcini, compania care va câștiga contractul va trebui să realizeze lucrări la 13 fântâni arteziene

Pe listă se regășește și fântâna arteziană de la Rapid, care a fost umplută încă de anul trecut cu pietriș, pentru a nu mai fi folosită pe post de piscină de oamenii străzii. Fântâna a fost apoi „înveselită”, în pietriș fiind îngropate ghivece cu plante.

De asemenea, compania care va primi contractul va fi obligată să întrețină și sursele de alimentare cu apă a toaletelor inteligente din oraș.

Citește mai departe

Trending