Ramai la curent!

Prima Pagina

Spitalul Județean Brașov pregătește aparatul de testare COVID. Acesta va funcționa în secția „suspect COVID” din Pavilionul Tractorul

Publicat

in

Noul echipament  Real Time  PCR cu sistem automat robotizat de extracție AN, care permite testarea COVID a fost instala în „ secția medicală suspect COVID”  de la Pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

„În momentul de față suntem în faza de validare a metodei, de pregătire a personalului, iar de săptămâna viitoare vom lucra în două ture în acest laborator. Cu ajutorul acestui aparat se vor putea procesa 48 probe dintr-un kit de 96 cu timp de extracție de 118 minute și setare PCR – 22 minute. Acest echipament se alătură celorlalte pe care le aveam dar care nu sunt automate si au un timp mai mare de procesare.”, au anunțat reprezentanții spitalului. 

 Măsurile anti-covid de la Spitalul Județean Brașov: 

  • În sediul central a fost pregătită o secție chirurgie „suspect COVID” cu linie gardă separată 
  • La Pavilionul Tractorul unt două secții medicale „suspect Covid” cu 24 saloane cu linie de gardă separată 
  • În acest moment în Pavilionul central se află o secție Terapie intensivă COVID cu 10 paturi dotate cu aparatura necesară pentru susținerea funcției vitale. Aici există o rezervă de încă cinci cu dotare similară, aceasta urmând a fi folosită în caz de nevoie. 
  • Spitalul s-a organizat  astfel încât să poată primi urgențe în secții medicale sau chirurgicale non-COVID.
  • Pentru pacienți cu urgență medicală sau chirurgicale există spații separate cu personal separat care asigură gardă. A fost creat un creat circuit separat pentru aceste sectoare pentru a reduce infectare a celorlalți pacienți. 

Cotidian

Două firme vor să întrețină fântânile arteziene din Brașov. Pe listă este și bazinul umplut cu pietriș de la Rapid

Recon SA și Instalații Trust SA au depus oferte pentru contractul de aproape 900.000 de lei privind întreținerea și repararea fântânilor arteziene din Brașov. Firma câștigătoare va avea în grijă 13 fântâni, cișmelele publice și sistemele de alimentare cu apă ale toaletelor inteligente.

Publicat

in

Două firme brașovene, Recon SA și Instalații Trust SA, sunt interesate de un contract estimat la 900.000 de lei, fără TVA, pentru întreținerea și repararea fântânilor arteziele din Brașov. Ofertele depuse de cele două firme sunt în analiza Primăriei Brașov, care va urma să stabilească firma care urmează să se ocupe de lucrări în 12 iunie.

Firma desemnată câștigătoare se va ocupa de întreținerea și repararea celor 13 fântâni arteziene de pe domeniul public al municipiului, dar și a cișmelelor.

Conform caietului de sarcini, compania care va câștiga contractul va trebui să realizeze lucrări la 13 fântâni arteziene

Pe listă se regășește și fântâna arteziană de la Rapid, care a fost umplută încă de anul trecut cu pietriș, pentru a nu mai fi folosită pe post de piscină de oamenii străzii.

De asemenea, compania care va primi contractul va fi obligată să întrețină și sursele de alimentare cu apă a toaletelor inteligente din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

De la Brașov la Varșovia în zbor direct, de azi. Noua rută deschide accesul către sute de destinații internaționale. Ce destinații mai negociază Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Publicat

in

Începând din 9 iunie, pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Brașov au la dispoziție o nouă rută internațională. Wizz Air inaugurează azi zborurile directe către Varșovia, oferind conexiuni rapide prin principalul aeroport al Poloniei.

Compania aeriană Wizz Air va opera curse directe între Brașov și capitala Poloniei de două ori pe săptămână, în fiecare marți și sâmbătă, către Aeroportul Frederic Chopin din Varșovia, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene din Europa Centrală.

Varșovia, a zecea destinație permanentă de pe Aeroportul Brașov-Ghimbav

În prezent, aeroportul brașovean operează curse regulate către mai multe destinații europene și din Orientul Mijlociu.  Lista zborurilor de linie de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav mai cuprinde Budapesta, Dortmund, Katovice, Londra – Luton, Memmingen, Milano, Napoli, Nurngberg și Roma. Toate aceste zboruri de linie de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav sunt operate de Wizz Air. Acestora li se adaugă și o serie zborurile charter și sezoniere către destinații turistice populare.

Discuții pentru noi destinații de pe AIBG

În paralel, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav poartă negocieri pentru noi rute aeriene către Spania, Turcia, Grecia, Elveția și Serbia. După participarea la Routes Europe 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din industria aviatică europeană, conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a vorbit despre posibilitatea unor zboruri directe spre Madrid, Barcelona sau Valencia, Istanbul, Ankara, Salonic, Atena sau Zurich.

Citește mai departe

Investitii

Trei foste puncte termice de cartier din Brașov, transformate în centre multifuncționale.  Amenajarea unor centre medicale de permanență a rămas la stadiu de plan

Publicat

in

Scoase din funcțiune în urmă cu mulți ani, trei foste puncte termice de cartier vor deveni centre multifuncționale care să găzduiască activități și evenimente destinate persoanelor din cartier și nu numai. Pentru amenajarea celor trei centre, Primăria Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 10.383.103 lei, fără TVA și așteptă ofertele până în de 23 iunie.

Conform anunțului licitației, reconversia vizează  punctul termic de pe strada str. Vârful cu Dor (din Valea Cetății), punctul termic de pe strada Aluminiului (Tractorul) și punctul termic de pe strada General Dumitrache (Tractorul).

Spații pentru persoanele marginalizate pe strada General Dumitrache

În caietul de sarcini aferent licitației se arată că punctul termic de pe strada General Dumitrache va fi transformat într-un centru social. La parter va fi amenajat un spațiu specializat în prestarea serviciilor de asistare socială, cu conexarea la servicii sociale adaptate nevoilor utilizatorilor. El va fi dotat cu cabinete medicale de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, de care să beneficieze persoanele din categoriile sociale marginalizate cu asigurare de servicii medicale de recuperare. De asemenea, vor fi amenajate spații de consiliere școlară și spații multifuncționale. Clădirea va fi accesibilă persoanelor cu dizabilități.

Consilere școlară în fostul punct termic de pe strada Vârful cu Dor

În ceea ce privește fostele punctele termice de pe strada Aluminiului și de pe strada Vârful cu Dor, acesta vor fi transformate în centre multifuncționale.

În clădirea de pe strada Vârful cu Dor va fi amenajată o sală multifunțională, spații pentru consiliere școlară și alte zone funcționale.

În fostul punct termic de pe strada Aluminiului va exista o sală multifuncțională, o sală de consiliere școlară. De asemenea, vor fi amenajate cabinete medicale.

Amintim că în urmă cu mai mulți ani, Primăria Brașov avea în plan să transforme fostele centrale sau puncte termice de cartier în centre medicale de permanență, însă proiectul a rămas la stadiul de propunere.

Citește mai departe

Trending