În anii ’70, Gara Brașov era o mândrie a Brașovului. Acum, aceeași gară este o “pată neagră” pentru Brașov. Orice călător vede ca este neîngrijită și “populată” cu tot felul de oameni. Dacă în salonul principal, unde sunt casele de bilete, au mai fost făcute ceva lucrări de “cosmetizare”, peroanele arată jalnic.
Chioșcurile au fost închise de mult, iar acum, unul dintre ele dă impresia ca a devenit refugiu pentru oamenii străzii.
Investiții importante promise de Ministerul Transporturilor
Promisiuni ca gara va fi reabilitată s-au tot făcut. Chiar și vineri, când a venit la Brașov pentru a vedea cum evoluează lucrările la capătul de autostradă Râșnov – Cristian, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat ca la Gara Brașov se vor face investiții.
Deși au avut o agendă bogată la Brașov, oficialii de la Guvern nu au pășit și pe la gară, ci au lansat promisiuni doar de la depărtare.
La rândul său, directorul interimar al CFR, Ion Pintea, a spus că la Gara Brașov sunt în diferite faze de implementare două proiecte, unul de reabilitare a zonei exterioare, iar celalalt de modernizare a spatiilor interioare.
Pentru ambele, finanțarea va fi asigurată de CFR SA. În ceea ce privește peroanele, acestea ar urma sa fie reabilitate prin proiectul european de 1,2 miliarde de euro, prin care este modernizat sectorul de cale ferată Brașov – Sighișoara.
Până la noi intervenții, fostele chioșcuri de pe peroane sunt folosite în continuare ca refugiu de oamenii străzii, iar tunelul spre peroane și mai departe, spre parcul Tractorul, rămâne o experiență de nedorit.
Fii primul care comentează