Prefectura a fost anunțată că nu mai are a voie să țină lumea în izolare sau carantină

Secretarul de stat Raed Arafat a transmis prefecturilor din ţară o circulară prin care anunţă că izolarea la domiciliu şi carantina se suspendă temporar până când Parlamentul şi Guvernul se pun de acord să respecte Constituţia, transmite HotNews.ro. Această circulară a ajuns și la Brașov.

Circulara a fost transmisă după ce a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR potrivit căreia măsura carantinei şi a internării obligatorii impuse prin ordin de ministru este neconstituţională.

“Ordinul ministrului sănătăţii nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate public internaţională determinată de infecţia cu Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei, în baza căruia s-au instiuit/dispus măsurile de carantină/izolare se suspendă de drept, începând cu daca de 2.07.2020 până la modificarea cadrului legislativ. În concluzie, măsura izolării la domiciliu/carantinării instituţionalizate se suspendă temporar pentru toate persoanele (inclusiv persoanelor pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 02.07.2020)”, se arată în documentul semnat de Raed Arafat şi de Amalia Şerban, din Ministerul Sănătăţii.

Documentul are data de vineri, 3 iulie. În buletinul de la 13:00 transmis sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică lipsesc datele cu privire la numărul celor aflaţi în carantină sau în izolare.

“Nu avem date actualizate în această categorie”, explică reprezentanţii Grupului.

Vineri erau raportate 741 de persoane în carantină instituţionalizată şi 58.991 în izolare la domiciliu.

În acest caz, autorităţilor nu le rămâne decât să facă recomandări celor care au fost contact al unei persoane confirmate cu Covid-19: autoizolare la domiciliu pentru 14 zile, purtarea măştii în spaţii închise, spălarea mâinilor, păstrarea distanţei fizice.

Cei care ies din carantină trebuie să ştie că “în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, devin pozitive pentru SARS-Cov-2, riscă să intre sub incidenţa legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele acestei fapte”.

Deja există pacienţi Covid-19 care au cerut să fie externaţi. De exemplu, la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti trei pacienţi au plecat.

“O persoană care este internată în spital şi spune că vrea să plece acasă mâine, conform acestei hotărâri i se poate permite să plece acasă, deşi are o boală contagioasă şi care ar putea să contravină altor drepturi ale persoanelor sănătoase, de a li se apăra sănătatea”, a spus Ioan Emilian Imbri, manager Spitalul “Victor Babeş”.

Sursa: HotNews.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.