Ministrul Sănătății s-a “răzgândit” în câteva ore în privința stării de urgență

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a lansat miercuri mesaje contradictorii în ceea ce privește posibilitate revenirii la starea de urgență. Astfel, în cursul dimineții, aflat într-o vizita la Spitalul Județean Constanța, ministrul a declarat că “gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislaţie care să ne permită să ne desfăşurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 şi ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgenţă. Creşterea numărului de cazuri e de la o zi la alta şi atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da şi răspunsul”.

Ulterior, în aceeași zi, ministrul  a revenit cu o declarație mai nuanțată. “Am mai discutat acest lucru, în acest moment nu se impune. (…) Vedem evoluția ulterioră și mă repet, la propunerea INSP, Ministerul Sănătății, CNSU, propunere către președintele României, este atributul președintelui României, dar într-un context care în acest moment nu face…În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară. Va fi o altfel de vară, un altfel de sezon estival, haideţi să ne bucurăm de vară, dar în anumite condiţii”, a declarat Nelu Tătaru.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.