Pacienti COVID cu afecţiuni psihice, trimiși de la Argeş, la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie Braşov. Dr. Bîgiu: “Nu putem funcţiona la capacitate normală”

Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, devenit încă din luna aprilie unitate suport pentru tratarea pacienților cu COVID-19, se confruntă cu o situație sensibilă, în această perioadă, neputând prelua suficienţi pacienți, pe măsura locurilor pe care le are. 

Managerul Spitalului, dr. Nicușor Bîgiu spune că în sediul central al unității medicale, de pe strada Prundului, acolo unde a fost stabilită unitatea COVID-19, au fost preluați pacienți cu regim special din județul Argeș.

În județul vecin, locurile în unitățile COVID și suport COVID sunt deja pline, așa că o serie de pacienți infectați, care pe lângă coronavirus au fi afecțuni psihice, au fost aduși la Brașov, iar aici, trebuie ținuți în condiții speciale.

 „Pacienţii despre care vorbim au schizofrenie şi  de aceea ei trebuie internați și menținuți câte unul în salon. În aceste condiţii, nu putem funcţiona la capacitate maximă”, a explicat  dr. Nicușor Bîgiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.