BuzzCamp. Tinerii primesc sfaturi de carieră de la antreprenori

case-study_resize

Pe 20 martie, la Hotel Ambient, tinerii cu vârste între 18 – 26 de ani sunt aşteptaţi să descopere cum se pot dezvolta în secolul vitezei şi care sunt instrumentele care îi pot ghida spre o cariera de succes.

Toate informaţiile le sunt puse la dispoziţie în cadrul celei de a XI-a ediţii a BuzzCamp, un eveniment organizat de compania Inspire Group, în trei oraşe din România: Sibiu (18.03.2014), Braşov (20.03.2014) şi Bucureşti (31.03 – 04.04.2012)

În acest an, tinerii participanţi vor primi sfaturi pentru o carieră de succes de la Marian Tiţa şi de la Robert Elekes şi de la Tiberiu Foris, trei antreprenori care au reuşit să se facă cunoscuţi în domeniile în care activează.

Ambasadorul BuzzCamp, binecunoscutul actor George Ivascu va fi prezent şi el alături de tinerii participanţi la eveniment, prin intermediul unui interviu video realizat special pentru ei.

 

Marian Tiţa vine la BuzzCamp să povestească despre pasiuni, hobby-uri, carieră şi cum pot conlucra cele trei pentru îndeplinirea obiectivelor. Lucrează în domeniul comunicării de peste 12 ani, fiind unul din fondatorii Inside Communication. Marian Tiţa a deschis prima Şcoală de Navigaţie cu vele acreditată de International Yacht Training.

La doar 29 de ani, Robert Elekes este un model pentru tinerii aflaţi la început de drum. Afirmă

despre el ca este „lector universitar în timpul zilei, actor pe timp de noapte şi antreprenor social în timpul liber”. În cadrul conferinţei Robert va fi o sursa de inspiraţie pentru cei care nu ştiu cum să-şi investeasca timpul pentru o dezvoltare continuă.

Tiberiu Foris are o cariera de succes în domeniul universitar, fiind profesor şi Prodecan al Facultăţii de Ştiinte Economice şi Adminstrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Transilvania. A publicat 15 cărţi, 62 de lucrări ştiinţifice şi a realizat 24 de contracte de cercetare ştiinţifică. În cadrul conferinţei, Tiberiu Foris le va povesti participanţilor despre importanţa formării profesionale şi pasii pe care trebuie să-i urmeze pentru o trecere cât mai uşoara de la teorie la practică.

În cea de-a doua parte a evenimentului, Siemens este una dintre companiile care pregătesc pentru tânăra generaţie un workshop interactiv bazat pe activităţi practice, sfaturi profesionale si sesiuni de  întrebari si raspunsuri.

Participarea la eveniment este gratuita, iar înscrierile se pot face accesând http://buzzcamp.ro/event/brasov/inscriere/

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.