Al doilea val de angajări pentru Secția ATI-COVID de la Spitalul Județean Brașov. Cele mai multe dintre asistentele aduse luna trecută au plecat

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov caută personal pentru  a completa schema de personal de la nivelul secţiei  de Anestezie şi Terapie Intensivă destinată pacienţilor COVID-19. 

Managerul Spitalului. Dr. Călin Cobelschi spune că prima încercare  de a  face angajări pe schema de personal de la ATI COVID s-a dovedit a fi un semi-eşec, în ciuda eforturilor depuse. Şi asta pentru că o mare parte dintre asistentele angajate la începutul lunii septembrie au plecat deja, după un prim impact cu  munca din această zonă a spitalului modular. 

Dr. Călin Cobelschi, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a vorbit ieri despre dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea de terapie intensivă, el explicând că acestea sunt generate, pe de o parte, de numărul tot mai mare de cazuri grave, iar pe de altă parte, de personalul medical insuficient şi ajuns aproape de pragul epuizării. 

„Am căutat şi căutăm în continuare personal calificat. Angajările se fac rapid, însă formarea unui om durează, iar impactul noilor angajaţi cu locul de muncă a fost atât de puternic, încât majoritatea acestora au renunţat şi au plecat. Astfel, din 35 de asistente de ATI angajate în 3 septembrie, am rămas cu 12. Astăzi am făcut din nou angajări, am avut scoase la concurs 24 de posturi, să vedem cum se vor acomoda cadrele nou-venite”, a spus managerul Călin Cobelschi. 

Unitatea modulară de ATI COVID, având 28 de paturi (din care 14 de terapie intensivă şi 14 de terapie intermediară), a început să funcţioneze treptat şi cu o schemă de personal insuficientă.

14 anesteziști fac treaba pentru 35 

Reprezentantul spitalului a mai spus că la nivelul întregului spital ar fi nevoie de minimum 35 de medici anestezişti pentru a asigura cele trei ture atât în secţiile de terapie intensivă, cât şi în sălile de operaţii

“Ne-ar trebui minimum 35 de medici anestezişti pentru a asigura cele trei ture atât în secţiile de terapie intensivă, cât şi în sălile de operaţii”în schimb noi avem 14 medici. La personalul mediu, situaţia este similară. Ar trebui să avem peste 100 de asistente, însă avem 58. La infirmiere, ne-ar trebui cam 50 de angajate pe tură şi avem doar 17, iar la brancardieri, conform normării, ar fi nevoie de 10, iar în momentul de faţă dispunem de 4. Practic, suntem la jumătate din punctul de vedere al necesarului de personal de ATI”, a exemplificat managerul SCJU Braşov. 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov trebuie să asigure în egală măsură personalul pentru terapia intensivă COVID – cu 28 de paturi, şi cea non-COVID – cu 20 de paturi în cadrul Spitalului Judeţean şi 10 paturi la Staţionarul Mârzescu.

 

1 Trackback / Pingback

  1. Al doilea val de angajări pentru Secția ATI-COVID de la Spitalul Județean Brașov. Cele mai multe dintre asistentele aduse luna trecută au plecat - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.