Starea de alertă de prelungeşte cu 30 de zile. Noi restricţii impuse de la nivel naţional/ Evenimentele private cu participanţi numeroşi sunt interzise

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, și ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au anunţat  noile restricții care vor fi impuse în România: purtarea obligatorie a măștii în zonele cu rată de infectare mai mare de 3 la mie și interzicerea organizării nunților, botezurilor și a oricăror evenimente private, la nivel național. De asemenea, că este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și cinematografelor, putându-se ajunge până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare trece de 3 la mia de locuitori. 

În urma şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de marţi seara, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că se va prelungi starea de alertă, din cauza numărului mare de infecţii noi cu SARS-CoV-2. Starea de alertă se prelungeşte cu încă 30 de zile, începând din 15 octombrie. 

La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a prezentat restricţiile care vor fi impuse progresiv, în funcţie de rata de infectare. 

  •  acolo unde incidenţa infectărilor e sub 3 la mie, purtarea măştii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv zonele pietonale şi de aşteptare. Când incidenţa depăşeşte 3 la mie purtarea măştii va fi obligatorie în toate spaţiile deschise, de la ieşire de acasă până la revenirea acasă.  
  • Activitatea sălilor de spectacole, teatre cinema, restaurante cafenele se reduce la capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 – 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.
  • Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie activitatea acestor instituţii va fi sistată. 
  • Pentru hoteluri, la peste 3 la mie, vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel.  
”Evenimentele private –  nunţi, botezuri, aniversări, mese festive – în spaţii deschise şi închise sunt interzise pe plan naţional în următoarea perioadă până vom observa o scădere a numărului cazurilor. (…) Soluţia cea mai bună şi necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt un loc de transmitere, acest lucru nimeni nu poate să îl nege. Dacă situaţia de îmbunătăţeşte se poate reveni asupra acestui lucru”, a spus Raed Arafat.

 

 

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Starea de alertă de prelungeşte cu 30 de zile. Noi restricţii impuse de la nivel naţional/ Evenimentele private cu participanţi numeoşi sunt interzise - NewsTimes
  2. Starea de alertă de prelungeşte cu 30 de zile. Noi restricţii impuse de la nivel naţional/ Evenimentele private cu participanţi numeroşi sunt interzise - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.