Ramai la curent!

Cotidian

Cum va arăta noul Consiliu Județean Brașov. Din 34 de consilieri doar 26 au fost validați pentru a depune jurământul

Publicat

in

Noii membrii ai plenului Consiliului Judeţean au depus jurământul miercuri, după ce Tribunalul Braşov le-a validat mandatele câştigate în urma alegerilor locale din 27 septembrie. Evenimentul a avut loc la Aula Universității, cu respectarea măsurilor anti-COVID, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, care au ţinut să fie la Braşov cu această ocazie şi să îşi sublinieze din nou sprijinul pentru proiectele mari ale judeţului. 

Prima ședință a noului plen al Consiliului Local a fost prezidată, conform legii, de cel mai vârstnic dintre  aleșii județului, Petre Noaghea (PNL), secondat de cel mai tânăr, Cristinel Claudiu Șerban (PSD). 

Din cei 34 de politicieni care au obţinut un mandat în Consiliul Judeţean Braşov, miercuri au fost aşteptaţi să depună jurământul doar cei care au fost validaţi de către Tribunalul Braşov şi care au acceptat să îşi preia mandatul acum. Este vorba de 26 de aleşi judeţeni, dintre care au fost prezenţi doar 25. 

Lor li s-a alăturat şi preşedintele, Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care a câştigat un al doilea mandat, de această dată, prin votul direct al cetăţenilor. Primul său mandat, în perioada 2016 – 2020 a fost acordat prin vot indirect, adică prin susţinerea majorităţii consilierilor din plenul Consiliului Judeţean. 

La depunerea jurământului, Adrian Veştea a declarat: 

„Încep cu emoţie acest al doilea mandat în care îmi doresc să trecem la alt nivel şi să devenim un model de dezvoltare suspendabilă. Trebuie să facem aeroportul şi îl vom face, vom finaliza şi drumurile. Mandatul va fi unul transparent şi deschis către braşoveni”, au fost primele cuvinte ale preşedintelui Adrian Veştea.

Cei 25 de consilieri care au depus azi jurământul sunt următorii: 

1. Agache Aurel (USR PLUS)
2. Bălăşescu Marius (PSD)
3. Bucur Ariana (PSD)
4. Bucur Codruţ (USR PLUS)
5. Crăciun Dragos (PNL)
6. Diaconu Daniel (PNL)
7. Dobrinoiu Emanuel (USR)
8. Dragomir Liviu (PNL)
9. Gabor Adrian (PNL)
10. Iatan Adrian (PSD)
11. Ivan-Nunvailer Silviu (USR PLUS)
12. Joliff Erwan (USR PLUS)
13. Leonte Cătălin (PRO România)
14. Manea Ioan (PSD)
15. Nan Cătălin (PNL)
16. Neculoiu Marius (PNL)
17. Noaghea Nelu Petre (PNL)
18. Rad Lucian Eugen (USR PLUS)
19. Şerban Cristinel Claudiu (PSD)
20. Şerban Todorică Constantin (PNL)
21. Stoianovici Marius Mihail (USR PLUS)
22. Suciu Iosif (PSD)Szenner Zoltan (USR PLUS)
23. Szenner Zoltán-Huba
24. Ţop-Ferghete Carmen Floriana (PNL)
25. Ungureanu Vasile (PNL)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Două firme vor să întrețină fântânile arteziene din Brașov. Pe listă este și bazinul umplut cu pietriș de la Rapid

Recon SA și Instalații Trust SA au depus oferte pentru contractul de aproape 900.000 de lei privind întreținerea și repararea fântânilor arteziene din Brașov. Firma câștigătoare va avea în grijă 13 fântâni, cișmelele publice și sistemele de alimentare cu apă ale toaletelor inteligente.

Publicat

in

Două firme brașovene, Recon SA și Instalații Trust SA, sunt interesate de un contract estimat la 900.000 de lei, fără TVA, pentru întreținerea și repararea fântânilor arteziele din Brașov. Ofertele depuse de cele două firme sunt în analiza Primăriei Brașov, care va urma să stabilească firma care urmează să se ocupe de lucrări în 12 iunie.

Firma desemnată câștigătoare se va ocupa de întreținerea și repararea celor 13 fântâni arteziene de pe domeniul public al municipiului, dar și a cișmelelor.

Conform caietului de sarcini, compania care va câștiga contractul va trebui să realizeze lucrări la 13 fântâni arteziene

Pe listă se regășește și fântâna arteziană de la Rapid, care a fost umplută încă de anul trecut cu pietriș, pentru a nu mai fi folosită pe post de piscină de oamenii străzii. Fântâna a fost apoi „înveselită”, în pietriș fiind îngropate ghivece cu plante.

De asemenea, compania care va primi contractul va fi obligată să întrețină și sursele de alimentare cu apă a toaletelor inteligente din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

De la Brașov la Varșovia în zbor direct, de azi. Noua rută deschide accesul către sute de destinații internaționale. Ce destinații mai negociază Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

Publicat

in

Începând din 9 iunie, pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Brașov au la dispoziție o nouă rută internațională. Wizz Air inaugurează azi zborurile directe către Varșovia, oferind conexiuni rapide prin principalul aeroport al Poloniei.

Compania aeriană Wizz Air va opera curse directe între Brașov și capitala Poloniei de două ori pe săptămână, în fiecare marți și sâmbătă, către Aeroportul Frederic Chopin din Varșovia, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene din Europa Centrală.

Varșovia, a zecea destinație permanentă de pe Aeroportul Brașov-Ghimbav

În prezent, aeroportul brașovean operează curse regulate către mai multe destinații europene și din Orientul Mijlociu.  Lista zborurilor de linie de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav mai cuprinde Budapesta, Dortmund, Katovice, Londra – Luton, Memmingen, Milano, Napoli, Nurngberg și Roma. Toate aceste zboruri de linie de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav sunt operate de Wizz Air. Acestora li se adaugă și o serie zborurile charter și sezoniere către destinații turistice populare.

Discuții pentru noi destinații de pe AIBG

În paralel, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav poartă negocieri pentru noi rute aeriene către Spania, Turcia, Grecia, Elveția și Serbia. După participarea la Routes Europe 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din industria aviatică europeană, conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a vorbit despre posibilitatea unor zboruri directe spre Madrid, Barcelona sau Valencia, Istanbul, Ankara, Salonic, Atena sau Zurich.

Citește mai departe

Cotidian

Zeci de străzi din Tractorul rămân fără apă. Compania Apa începe lucrările la rețeaua de distribuție

Locuitorii din cartierul Tractorul și din zonele învecinate vor rămâne temporar fără apă în noaptea de 10 spre 11 iunie, ca urmare a lucrărilor pregătitoare pentru modernizarea rețelei de distribuție. Intervențiile fac parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a infrastructurii de apă din Brașov.

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Tractorul trebuie să se pregătească pentru o întrerupere temporară a alimentării cu apă în noaptea de 10 spre 11 iunie. Măsura este necesară pentru demararea lucrărilor care preced modernizarea rețelei de distribuție a apei potabile din zonă.

Intervențiile sunt programate în intervalul miercuri, 10 iunie, ora 20:00 – joi, 11 iunie, ora 08:00 și fac parte din contractul de lucrări privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din municipiul Brașov.

Lucrările vor avea loc pe strada Mihai Viteazul, la intersecția cu strada Războieni, iar pentru realizarea acestora va fi necesară oprirea furnizării apei pe zeci de străzi din cartier.

Printre zonele afectate se numără străzile Independenței, Reconstrucției, Strungului, Vulcan, Oituz, Pandurilor, Tudor Vladimirescu, Lotrului, Progresului, Păcii, Tractoarelor, Constructorilor, Metalurgiștilor, General Mociulschi, General Dumitrache, Bronzului și Tablei.

De asemenea, vor fi afectate parțial bulevardul Griviței (numerele 1-39), strada 13 Decembrie (numerele 61-117), strada 1 Decembrie 1918 (numerele 1-23 și 2-18), precum și mai multe străzi adiacente din zona Tractorul.

Reprezentanții Companiei Apa recomandă locuitorilor să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru consum și uz casnic pe durata intervenției.

Modernizarea face parte din programul de investiții destinat reabilitării infrastructurii de alimentare cu apă a municipiului Brașov și are ca obiectiv creșterea siguranței și eficienței sistemului de distribuție.

Citește mai departe

Trending