Ramai la curent!

Prima Pagina

Secţia modulară ATI a Spitalului Judeţean Braşov este plină. 29 de paturi, ocupate de pacienţi COVID

Publicat

in

345 de pacienţi cu test pozitiv de COVID-19, având simptome medii, grave sau severe ale bolii erau ieri internaţi în spitalele braşovene. Potrvivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică şi prezentate de Instituţia Prefectului, dintre aceşti pacienţi, 29 sunt la secţia ATI, trei dintre ei fiind suspecţi de infecţia cu SARS-CoV-2 iar restul, confirmaţi. 

În secţia modulară de ATI a spitalului judeţean sunt 28 de locuri, iar reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că s-a trecut şi la operaţionalizarea altor paturi de ATI, aşa cum a declarat în urmă cu o săptămână, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care a făcut o vizită la Braşov.  Ministrul a spus atunci că, pe lângă cele 28 de paturi de Terapie Intensivă din secţia modulară din curtea Spitalului Judeţean, se vor mai amenaja 20 paturi la pavilionul Tractorul şi încă 5 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. 

Judeţul Braşov a depăşit numărul de 8.500 de cazuri de COVID-19, de la începutul pandemiei. 6.769 pacienți au fost declarați vindecați. În prezent, 345 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 29 la ATI, iar alte 1.291 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu.  În plus, 969 persoane sunt în carantină la domiciliu. 

 Până acum , 267 persoanecare au contactat coronavirusul în judeţul Braşov au decedat.

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Trending