Ramai la curent!

Investitii

Alee tactilă și grădini verticale sub Tâmpa

Publicat

in

DSCF7023 - Copy

Aflat într-un stadiu avansat de degradare, parcul de lângă sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Brașov de pe Strada Suișul Castelului nr. 1-3 va fi complet renovat de voluntarii brașoveni.

Conceptul a fost realizată de voluntari și tot ei se vor ocupa și de lucrările efective.

“Ne-am dorit să realizăm acest proiect deoarece ne dorim un cadru cât mai potrivit pentru viitoarele activități de educație ecologică organizate în aer liber. Acest  spațiu urban slab valorificat va dobândi un rol și o identitate. Propunerea de reamenajare cuprinde secțiuni dedicate florei și faunei, dar și spații care conțin mobilier realizat din obiecte reciclate. Participarea la acest proiect este deschisă tuturor persoanelor care doresc să contribuie la transformările pozitive din comunitatea brașoveană. În acest sens vom realiza un proces de recrutare și selecție a voluntarilor care doresc să lucreze în aer liber, și susțin ideea proiectului”, a declarat Alina Năstase, coordonatorul proiectului.

Brașovenii care doresc să se se implice în amenajarea parcului, o pot face trimițând un mail pe adresa hello@voluntarbrasov.ro

Detalii proiect:

[scrollGallery id=138]

  • Aleea Tactilă: Pe această potecă tactilă, vizitatorii parcului vor putea experimenta divese texturi, de la conuri, frunze, diferite tipuri de sol, ramuri, pietricele, toate reprezentând diferite porțiuni din covorul natural.
  • Cub Puzzle: prin acest joc copiii și adulții vor putea interacționa realizând puzzel-uri cu fauna și flora reprezentativă de pe muntele Tâmpa.
  • Alee animată cu desene informative tematice: vor fi imprimate în ciment urmele pe care le lasă animalele întâlnite pe muntele Tâmpa. De asemenea vor fi reprezentate diferite specii de plante;
  • Grădina verticală: pentru a anima parcul în zonele lipsite de vegetație, cu ajutorul materialelor reciclabile (ceaince, găleți de plastic, pet-uri)  vor fi amplsate ghivece cu plante sezoniere;
  • Săritura animalelor: un spațiu de joacă, unde copiii sau chiar adulții vor afla și experimenta săritura diferitelor animale care trăiesc pe muntele Tâmpa;  
  • Straturi de plante sezoniere: vor fi amenajate grădini experimentale, în care copiii sau alte persoane interesate din comunitate vor planta flori și arbuști;
  • Se vor instala piese de mobilier mobil – anvelope trasformate în scaune; bușteni
  • O parte din mobilierul fix existent va fi îndepartat. Mesele și băncile rămase vor fi recondiționate utilizând cherestea și lemnele care mai pot fi utilizate de la mobilierul îndepărtat;
  • Vor fi amplasate indicatoare, pentru a-I direcționa pe turiști sau cetățeni spre parc. Vor fi montate și panouri de conștiențizare, prin care vizitatorilor li se va atrage atenția că trebuie să respecte acest loc și că accesul cu animalele de companie este interzis.

Pe lângă amenajarea părculețului, în cadrul acestui proiect vor mai fi organizate cinci ateliere creative pentru copiii și se va elabora un ghid destinat brașovenilor care vor să amenajeze spații verzi.

Proiectul, “Lecție în aer liber într-un spațiu verde’’ implementat de  Asociația pentru Integrare Socială și Protecția Mediului “Feed-Back” Brașov (ApIS PM “Feed-Back” Brașov), prin Centrul de Voluntariat Brașov, parteneri fiind sprijinit de Primăria Municipiului Brașov, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov. Termenul de finalizare a proiectului este 31 august 2014.

Bugetul total al proiectului „Lecție în aer liber într-un spațiu verde” este de 7.357,4 lei, din care 5.662,4 lei este reprezintă contribuția Fundației pentru Parteneriat și MOL România în cadrul Programului Spaţii Verzi, Componenta Spații verzi urbane 2014.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primăria Brașov va suporta mai multe investiții pentru trenul metropolitan. Proiectul va avea și o finanțare din fonduri europene

Publicat

in

Zona Metropolitană Brașov va fi deservită în anii următori de trei linii rute feroviare metropolitane. Proiectul va fi implementat de Asociația de Transport Brașov, în parteneriat cu nouă unități administrativ-teritoriale, printr-un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Pentru acest proiect, asociația are în plan să acceseze 200 – 245 milioane de euro, iar în această perioadă se lucrează la elaborarea documentației care va sta la baza cererii de finanțare.

Însă, eligibile pentru finanțarea europeană sunt costurile pentru achiziționarea garniturilor ce vor circula pe căile ferate și unele investiții la rețeaua feroviară. Pe de altă parte, autoritățile locale vor realiza o serie de investiții conexe.

Consiliul Local Brașov urmează să aprobe investițiile

O listă de investiții conexe a fost stabilită și de municipalitatea brașoveană, iar acestea urmează a fi asumate printr-o hotărâre de Consiliu Local, ce va fi supusă aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen din 31 martie. De altfel, în cadrul proiectului trenului metropolitan, municipiul Brașov și-a asumat o cofinanțare de 40% din valoarea contribuției minime de 2% aferente proiectului european, precum și 40% din valoarea cheltuielilor neeligibile.

În principal, Primăria Brașov urmează să realizeze mai multe parcări lângă punctele de oprire și a căilor de acces către acestea, astfel încât transportul feroviar să fie atractiv și eficient.
Investițiile asumate de Primăria Brașov:

  • CF Stupini: amenajare parcare de suprafață cu o capacitate de aproximativ 24 de locuri. Realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, a unei toalete publice, a unui acces rutier cu lungimea de 2 kilometri. De asemenea, vor fi amenajate spații verzi.
  • PO N. Labiș: amenajare parcare de suprafață, cu o capacitate de aproximativ 24 de locuri, a unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, a unui acces rutier pe o lungime estimativă de 500 m și a unui acces pietonal pe o lungime estimativă de 500 m. De asemenea, capătul liniei RATBV cu indicativul 2B va fi mutat pe str. N. Labiș;
  • PO VGP (între Ghimbav și Gara Bartolomeu): realizare unui acces pietonal pe o lungime estimativă de 600 m;
  • PO Brașovia: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, realizarea unui acces pietonal cu o lungime estimativă de 1.300 m (trotuar DN73 și str. Bucegi);
  • PO Tractorul: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, amenajarea unei toalete publice;
  • PO Micșunica: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație.

Care vor fi cele trei linii metropolitane:

  1. TM1: Halta Stupini – PO N. Labiș (propus) – PO Tractorul (propus, Nod intermodal conectat la mai multe linii de tren metropolitan) – Gara Brașov;
  2. TM2: Codlea – PO Parc Industrial Ghimbav (propus) – PO Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (propus) – Ghimbav – PO VGP – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – PO Triaj (propus) – Hărman (posibil PO nou) – PO Parc Industrial Prejmer (propus) – Ilieni – Prejmer – Chichiș – Ozun – Gara Sfântu Gheorghe;
  3. TM3: Gara Zărnești – General Traian Moșoiu – Halta Tohanu Vechi – Halta Romacril (Râșnov hc) – Gara Râșnov – Gara Cristian – PO Cristian Centru (propus) – PO Ina Schaeffler (propus) – PO Brașovia (propus) – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – Gara Brașov – PO Zizin (propus) – PO Micșunica (propus) – Gara Dârste.

Citește mai departe

Investitii

FOTO Secția de Psihiatrie din Zărnești, modernizată cu aproape 19 milioane de lei. Lucrările au trecut de 70% dar sunt mai scumpe

Publicat

in

Renovarea și modernizarea Secției de Psihiatrie Cronici din Zărnești, aflată în subordinea Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, a trecut de pragul de 70%, potrivit datelor prezentate de Consiliul Județean Brașov.

Proiectul, finanțat prin PNRR – Valul Renovării și completat cu bani din bugetul județean, vizează transformarea unei clădiri vechi într-un spațiu medical mai sigur, mai eficient energetic și mai confortabil pentru pacienți. În acest moment, stadiul fizic total al investiției a ajuns la 70,14%, iar unele componente ale lucrării sunt aproape finalizate, spun reprezentanții Consiliului Județean Brașov.

Clădirea C1, cea mai avansată

Cea mai avansată parte a lucrărilor este la corpul C1, clădirea principală inclusă în proiectul de renovare energetică finanțat prin PNRR. Aici, gradul de realizare a ajuns la 87%. Au fost deja făcute lucrări importante de consolidare, termoizolare a pereților și fațadelor, schimbare a tâmplăriei, montare a sistemului de ventilare controlată a aerului.

În paralel, continuă lucrările la instalațiile electrice, sanitare și termice, refacerea finisajelor, amenajările exterioare, montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură.

Totodată, un corp nou de clădire destinat spațiilor tehnice și spălătoriei este realizat în proporție de peste 93%.

Se schimbă și siguranța clădirii

Pe lângă renovarea energetică propriu-zisă, proiectul include și lucrări esențiale pentru siguranța și funcționalitatea secției. Intervențiile pentru adaptarea clădirii la normele de protecție împotriva incendiilor au ajuns deja la aproximativ 85%, au mai precizat reprezentanții CJ. În plus, la corpurile C2 și C3 se fac lucrări pentru creșterea rezistenței la foc, înlocuirea unor planșee, amenajarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități. Aceste lucrări au depășit deja pragul de 73%.

Proiectul mai include și o anexă provizorie pentru deșeurile periculoase, necesară pentru funcționarea în condiții moderne a unității medicale.

Costurile cresc.Proiectul ajunge la aproape 19 milioane de lei

Trebuie spus că dată cu extinderea intervențiilor și includerea unor lucrări suplimentare, investiția a crescut semnificativ față de valoarea inițială. Astfel, în ședința de vineri, 27 martie, consilierii județeni vor trebui să aprobe actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.

Noua valoare totală a investiției este de 18.574.143,53 lei. Din această sumă, doar 5,34 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile prin PNRR, iar peste 13,22 milioane de lei sunt bani suportați din bugetul județului Brașov.

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a investiției este acoperită din fonduri locale, după ce autoritățile au decis să includă în proiect și lucrări suplimentare care nu erau prinse în finanțarea europeană.

În urma acestei investiții, Consiliul Județean Brașov estimează că emisiile de CO2 se vor reduce cu aproape 56%, iar consumul total de energie ar urma să scadă cu peste 50%;

Citește mai departe

Investitii

IAR Brașov propune dividende consistente după un an financiar foarte bun. Acțiunile companiei au urcat vizibil la Bursă

Publicat

in

Compania brașoveană IAR Brașov, unul dintre cei mai importanți jucători din industria aeronautică românească, propune acordarea unor dividende semnificative din profitul obținut anul trecut. Reacția investitorilor nu a întârziat să apară: acțiunile societății au înregistrat creșteri puternice la Bursa de Valori București.

Potrivit propunerii care urmează să fie analizată de acționari în Adunarea Generală programată luna viitoare, IAR Brașov intenționează să distribuie dividende în valoare totală de aproximativ 43 de milioane de lei, dintr-un profit net de 47,7 milioane de lei realizat în 2025, notează ZF.

Calculat per acțiune, dividendul brut propus este de 2,35 lei, ceea ce înseamnă un randament atractiv pentru investitori, de peste 12%, raportat la prețurile recente din piață.

Reacție imediată pe bursă: acțiunile IAR au crescut puternic

Anunțul privind distribuirea dividendelor a fost bine primit de investitori. În debutul ședinței de tranzacționare de miercuri, acțiunile IAR Brașov au înregistrat o creștere semnificativă la Bursa de Valori București, cu un avans de aproape 9% după primele ore de tranzacționare, după ce anterior urcaseră chiar și cu peste 11%.

La un preț de piață de aproximativ 20 de lei pe acțiune, randamentul dividendului rămâne unul ridicat, situându-se la aproape 11,8%.

Profit în creștere cu peste 50% pentru compania brașoveană

Rezultatele financiare ale IAR Brașov arată un an 2025 solid pentru companie. Profitul net a crescut cu 51% comparativ cu anul anterior, în timp ce cifra de afaceri a ajuns la 440,8 milioane de lei, în urcare cu 15,5%. În același timp, cheltuielile de exploatare au avut o evoluție relativ moderată, cu un plus de doar 1%, până la aproximativ 385 de milioane de lei.

Aceste rezultate confirmă poziția importantă pe care compania din Ghimbav o are în industria de apărare și aeronautică din România, într-un context regional și european în care investițiile în acest sector sunt tot mai atent urmărite.

Companie strategică pentru Brașov și pentru statul român

IAR Brașov este controlată în principal de statul român, care deține aproximativ 65% din acțiuni prin Ministerul Economiei. Un alt pachet important, de peste 7%, este deținut de Ministerul Muncii.

Pe fondul rezultatelor financiare bune și al interesului crescut pentru industria de apărare, acțiunile companiei au avut o evoluție spectaculoasă în ultimul an, cu o apreciere de aproximativ 52% pe Bursa de Valori București.

Miza viitorului: posibilă producție de elicoptere Airbus la Brașov

Evoluția favorabilă a companiei vine și într-un moment în care IAR Brașov este tot mai des asociată cu un posibil proiect strategic de anvergură: producția în România a elicopterelor Airbus H225M. Grupul Airbus și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unei colaborări cu IAR Brașov, însă un astfel de proiect ar depinde de o eventuală comandă venită din partea statului român.

Citește mai departe

Trending