Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov a anunțat rezultatele controalelor ce au avut ca tematică respectarea măsurilor de prevenire a infectărilor cu noul coronavirus de către agenții economici.
Astfel, pe parcursul lunii februarie, inspectorii de muncă au efectuat 189 controale în vederea verificării modului în care angajatorii respectă masurile impuse pe perioada pandemiei, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19). În urma acestor controale au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 5.000 lei, precum și 31 de avertismente.
Conform aceleiași surse, în principal, sancțiunile au fost acordate pentru:
- neasigurarea triajului epidemiologic așa cum este definit de prevederile legii menționate, mai exact nerespectarea obligativității „organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii”;
- nerespectarea distanței între mese;
- funcționarea în spații închise destinate alimentației publice, deși incidența COVID 19 depășea indicele 3 cazuri la 1.000 de locuitori.
Șapte firme, găsite cu „muncitori la negru” în luna februarie
În afara acestor controale, ITM Brașov a realizat luna trecută 209 controale, fiind depistate 15 persoane care desfășurau muncă nedeclarată („muncă la negru” – fără forme legale) pentru care 7 angajatori au fost sancționați cu amenzi în valoare de 120.000 lei.
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 200 de controale, în urma cărora a fost aplicat 1 avertisment..
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 50.500 lei.
Tot în luna februarie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat 109 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate 33 angajatori cu amenzi în valoare de 32.300 lei si 34 de avertismente.
Fii primul care comentează