Cotidian
Comisia Europeană propune introducerea „pașaportului COVID” / Cine va beneficia de adeverința electronică verde și ce informații conține (DOCUMENT)
Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.
„Adeverința electronică verde oferă o soluție la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetățenii UE beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulație în UE. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice. Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument ușor de utilizat, nediscriminatoriu și sigur, care să respecte pe deplin protecția datelor. Și depunem în continuare eforturi în direcția convergenței internaționale cu alți parteneri”, a declarat vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová.
„Prin instituirea adeverințelor electronice verzi, adoptăm o abordare europeană pentru a ne asigura că cetățenii UE și membrii de familie ai acestora pot călători în condiții de siguranță și cu un minim de restricții în această vară. Deținerea unei adeverințe electronice verzi nu va constitui o condiție prealabilă pentru libera circulație, iar persoanele care nu dețin o astfel de adeverință nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări. O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulație în interiorul UE și să evităm fragmentarea, ci va fi și o șansă de a exercita o influență asupra standardelor mondiale și de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecția datelor”, a declarat și Didier Reynders, comisarul pentru justiție.
Elementele-cheie ale regulamentului propus astăzi de Comisie sunt următoarele:
- Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
- Adeverințele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.
- Comisia va institui un portal și va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverințe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorilor de adeverințe nu sunt transmise către portal și nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea.
- Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum și în limba engleză.
Adeverința electronică verde pentru toți cetățenii, vaccinați sau nu
Notificarea altor măsuri – în cazul în care un stat membru continuă să le solicite deținătorilor unei adeverințe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice Comisia și toate celelalte state membre și să își argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.
Ce informații vor cuprinde adeverințele electronice
Adeverințele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele. Adeverințele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora, indiferent de naționalitatea lor. Aceste adeverințe ar trebui să li se elibereze și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.
Sistemul de adeverințe electronice verzi este o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.
Cotidian
De la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
În ciuda campaniilor repetate și a mesajului clar – „SOS Canalizarea!” – menit să îi facă pe cetățeni să se gândească de două ori înainte să arunce deșeuri în canalizare, realitatea din teren arată altfel. Compania Apa Brașov se confruntă, din nou, cu probleme serioase cauzate de șervețelele umede și alte deșeuri aruncate în toaletă, care ajung direct în rețeaua de canalizare.
Situația a devenit critică în ultimele zile la Stația de Epurare Brașov, din cartierul Stupini, unde – potrivit operatorului regional – instalațiile „au fost asediate” de un volum foarte mare de șervețele umede, afectând randamentul procesului de epurare.
Specialiștii trag un semnal de alarmă și explică, fără menajamente, consecințele unui gest aparent banal:
„Pare greu de crezut că un ambalaj atât de atrăgător pentru orice client, de obicei cu un chip de bebeluș zâmbitor și luminos pe cutie, poate crea o problemă majoră pentru comunitate, poate bloca utilaje sau pompe din Stația de Epurare. Curățarea grătarelor sau a pompelor nu se poate face decât manual, prin efortul colegilor noștri. Stațiile de Epurare sunt componente esențiale ale unui ansamblu complex de instalații care contribuie la protejarea sănătății populației și a mediului, prin tratarea și curățarea apelor uzate.”
Cu alte cuvinte, ceea ce dispare din baie nu dispare, de fapt, din sistem. Șervețelele umede nu se dizolvă precum hârtia igienică obișnuită, ci formează aglomerări care blochează grătare, pompe și conducte. Iar intervențiile nu sunt nici simple, nici rapide, după cum spun reprezentanții Companiei Apa: ele presupun muncă manuală, costuri suplimentare și riscuri pentru funcționarea optimă a instalațiilor.
În acest context, reprezentanții Companiei Apa reamintesc cetățenilor că toaleta nu este coș de gunoi. În rețeaua de canalizare nu trebuie aruncate șervețele umede sau hârtie igienică umedă, absorbante, scutece de unică folosință, ambalaje din plastic sau ulei alimentar uzat. Dincolo de disconfortul creat operatorului, problema este una care privește întreaga comunitate. Pentru că stația de Epurare este un element-cheie în protejarea sănătății publice și a mediului. Iar fiecare șervețel aruncat greșit poate însemna o nouă intervenție, o nouă blocare și un nou cost suportat, în final, mai amintesc reprezentanții Companiei Apa Brașov.
Campania ”SOS Canalizarea!”, lansată în urmă cu 5 ani
Compania Apa a lansat în urmă cu cinci ani campania oficială de informare, conștientizare și educare – SOS Canalizarea! Acțiunea nu a ajuns însă la urechile tuturor brașovenilor, astfel că au existat situații în care echipele de intervenție ale Companiei au fost nevoite să decolmateze din nou zone de canalizare blocate de deșeuri.
Cotidian
Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi
Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.
Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.
Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.
„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.
Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.
Cotidian
Strada Sforii din Brașov intră în etapa de proiectare pentru lucrări de punere în siguranță. Primăria plătește aproape 60.000 de lei
Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din centrul vechi al orașului, Strada Sforii, se apropie de momentul reabilitării. Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 58.000 de lei + TVA cu firma brașoveană Proper Architecture SRL pentru realizarea documentației tehnice necesare lucrărilor de punere în siguranță.
Potrivit contractului, proiectantul va întocmi proiectul tehnic complet, inclusiv documentația necesară obținerii avizelor din partea Direcția Județeană de Cultură Brașov. De asemenea, firma va asigura asistența tehnică pe toată durata execuției lucrărilor. Termenul pentru finalizarea serviciilor de proiectare este de 45 de zile de la semnarea contractului.
Închisă din noiembrie, după desprinderea tencuielii
Accesul pe Strada Sforii a fost restricționat în 18 noiembrie 2025, când autoritățile au montat benzi de avertizare la ambele capete, semnalând pericol iminent. Decizia a fost luată după ce, în urma unor rafale puternice de vânt, bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri.
La acel moment, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunța că intervențiile vor fi realizate în regim de urgență, pentru eliminarea riscurilor. Totodată, edilul a precizat că municipalitatea analizează și măsuri suplimentare pentru protejarea zonei împotriva vandalizării, printre care montarea unor porți de acces, panouri de avertizare și camere de supraveghere.
A treia cea mai îngustă stradă din Europa
Cu o lungime de aproximativ 80 de metri și o lățime de doar 111 centimetri, Strada Sforii este considerată a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, aceasta reprezintă un punct de atracție pentru turiștii care vizitează centrul istoric al Brașovului.
Deși a fost reabilitată în 2018, în timp, pereții au suferit degradări, iar intervenția actuală are ca obiectiv principal punerea în siguranță a zonei și redeschiderea acesteia pentru public.
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitiio zi agoMuncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Prima Pagina2 zile agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Prima Pagina4 săptămâni agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan



