Fapt divers
FOTO&VIDEO. Explozie la o fabrică din Zărnești. O persoană a decedat
O explozie a avut loc miercuri seara la o hală din Zărnești, unde se depozitează artificii. Hala se afla pe plaftorma Uzinei Tohan. Accidentul s-a soldat cu o persoană decedată și două intoxicate cu fum, au anunțat autoritățile.
- Sursa foto: FB/Florian-Andrei Lamm
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit cu 4 autospeciale cu apă și spumă, o autocisternă de 10000 litri, două echipaje de prim ajutor, un echipaj de cercetare chimică CBRN și un echipaj pirotehnic. La intervenție s-au alăturat și echipajele de ppompieri din Râșov, Bran, Cristian și Vulcan., iar incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră. Autoritățile au precizat că degajările de fum nu au fost însemnate cantitatid și nici nu sunt toxice pentru oameni, însă cetățenilor li s-a recomandat totuși să țină geamurile închise pentru câteva ore.
Hala unde s-a produs explozia este închiriata de firma TEMEXSON, patronată de Bondria Mihai din Săcele, și are ca obiect de activitatea producția și comercializarea de artificii la punctul de lucru Tohan.
Prefectul de Braşov, Cătălin Văsii, a declarat că este vorba despre un depozit de mici dimensiuni, iar din primele informaţii victimele surprinse în incendiu lucrau în depozit şi se aflau la fața locului pentru a pregăti un transport de artificii care urma să aibă loc joi dimineaţă.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Economiei, de care aparține Uzina Tohan, victima care a decedat în explozie este un bărbat de 29 de ani, angajat al uzinei și aflat miercuri seara în afara programului de lucru.
„La orele 20.49, a avut loc o explozie într-un depozit de artificii proprietate a companiei Temexson SRL, aflat pe platforma Uzinei Tohan, din Zărnești. Echipele de intervenție ale ISU Brașov și ale pompierilor din Zărnești au stins incendiul în aproximativ jumătate de oră de la declanșarea lui. Accidentul s-a soldat cu decesul unui muncitor, F. A. Nicolae, în vârstă de 29 de ani. Familia a fost anunțată și urmează să fie ajutată de compania Tohan în acest moment greu. Menționăm că F. A. Nicolae era angajat al companiei Tohan și era în afara programului de lucru în momentul producerii incidentului. Relațiile de muncă pe care le avea cu firma Temexson Srl urmează să fie stabilite de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, instituție care se deplasează chiar în această seară la locul incidentului”, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
Fapt divers
Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism
Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.
„Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.


Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.
Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu
La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Fapt divers
Exercițiu la Cincu. Artileria americană testează Linia de descurajare a Flancului Estic al NATO
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu Comandamentul Multidomeniu 56 – Europa, alături de aliați și parteneri NATO, au început exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26. Conform Ministerului Apărării Naționale, acesta este cel mai mare exercițiu de interoperabilitate al artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii desfășurat în Europa, în perioada 26 ianuarie – 13 februarie 2026.
Exercițiul reprezintă aplicarea practică a Liniei de descurajare a Flancului Estic (Eastern Flank Deterrence Line – EFDL) și are ca obiectiv exersarea planurilor regionale NATO, precum și integrarea efectelor în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial, pentru a contracara capabilități de restricționare a accesului și control al zonei, susținute de forțe convenționale concentrate.
„DYNAMIC FRONT 26 pune un accent sporit pe comandă și control, simulare și integrare multidomeniu, reflectând realitățile conflictelor moderne, în care forțele trebuie să opereze la distanță, peste granițe naționale și în mai multe domenii, menținând viteza și precizia procesului decizional. Activitățile cu trageri reale sunt desfășurate în mai multe state aliate, România având un rol important prin găzduirea secvențelor de instruire din Poligonul Cincu, care contribuie direct la consolidarea interoperabilității aliate și la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.
-
Cotidian15 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian16 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov13 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Educație13 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime


