La revenirea preșcolarilor și elevilor la școală, după vacanțe, nu este necesară prezentarea avizului epidemiologic, prevede Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației nr. 438/4.629 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și pentru promovarea unui stil de viață sănătos.
Documentul prevede că doar la înscrierea în grădiniță se solicită adeverința medicală de înscriere în colectivitate, modelul din Anexa nr. 16.1 (împreună cu avizul epidemiologic și dovada de vaccinare a copilului – Anexa 16.2) – eliberată de medicul de familie.
Până acum, legislația era ambiguă, iar medicii școlari sau asistenții solicitau părinților acest aviz epidemiologic și la revenirea din vacanțe.
Tot în acest ordin comun este prevăzut, în atribuțiile asistentului de la grădiniță sau școală, faptul că avizul epidemiologic este solicitat elevilor sau copiilor care lipsesc mai mult de 3 zile consecutiv:
„Revenirea acestora în colectivitate să fie condiționată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie/medicul curant, pentru absențe ce depășesc 3 zile consecutiv”.
Fii primul care comentează