Ramai la curent!

Investitii

Sala Polivalentă de aproape 280 de milioane de lei din Brașov a ajuns în etapa deschiderii ofertelor. Anul viitor ar putea începe lucrările

Publicat

in

Licitația pentru construirea Sălii Polivalente din Brașov ajuns în etapa deschiderii ofertelor, 18 octombrie fiind termenul de depunere a dosarelor de către consultanții interesați. Conform informațiilor Primăriei Brașov, la licitația derulată de Compania Națională de Investiții au fost depuse patru oferte. Această investiție este realizată de Compania Națională de Investiții, valoarea estimată a lucrărilor este de 279.105.604,78 de lei, fără TVA, din care cea mai mare parte a fondurilor sunt asigurate din bugetul de stat, aproximativ 96,5%, și din bugetul local, 3,5%. 

„Urmează etapa de evaluare a documentațiilor și sperăm ca în prima parte a anului 2022 să se semneze contractul de lucrări”, a anunțat primarul Brașovului, Allen Coliban.  

Conform procedurii de achiziție criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în cadrul căruia componenta tehnică reprezintă 30%, iar cea financiară, 70%.

Ce firme s-au înscris la licitație: 

  1. Aktor Societate Tehnica Anonima (AKTOR S.A.), împreună cu Talleres Dizmar – terț, având ca subcontractanți: Low Voltage; Eplus Oltenia; Kronlift; C.C.S. Engineering; EGAS.
  2. Asocierea dintre Constructii Erbașu (lider) și Bertoni Construct, Transferoviar Grup SA, având ca subcontractanți: Ascensorul Tehnic Service SRL; Sectron Guard; North Star Industrial SERV.
  3. Asociereadintre MIS GRUP (Leader) și Electrogrup, Energosteel ART SRL, împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi – terț, având ca subcontractanți: Terratest Geotehnic S.A.; Loyal Center S.R.L.; Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; DIANOVA INSTAL; Abcony Serv; Elron Energy CO; KONE Ascensorul.
  4. Asocierea dintre Terra Gaz Construct (Leader) și PAB Romania, Drum COncept, SC Danube Total Grup SRL, având ca subcontractanți: AVITECH CO, AMTEH INTERNATIONAL S.R.L., CLIMATEC S.R.L., KONE Ascensorul.

Detaliile proiectului: 

Sala polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea sălii la standarde naționale și internaționale, și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive.

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

  •   sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball, box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikido și alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport vor avea un sistem de pardoseala din parchet, demontabil, multisport, agrementată FIBA – pentru organizarea competițiilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet, se va instala o pardoseală demontabilă din PVC. 
  •  evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, adunări religioase, congrese, simpozioane, vernisaje etc

Având in vedere natura terenului rezultata din studiul geotehnic, fundația Sălii Polivalente va fi construită pe o structura de piloți și va fi dezvoltata pe patru nivele:

– Subsolul  este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt accese la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de accesele publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice și de aprovizionare pentru serviciile publice. Parcajul subteran va asigura 72 locuri de parcare pentru presă, sportivi, administrație și VIP, dintre care 6 locuri sunt pentru persoane cu dizabilități. La exterior, se vor asigura 10 locuri de parcare auto și 2 locuri pentru autocare în lungul aleii carosabile de pe latura sud-vestica a terenului.

– Parterul este nivelul unde se realizează accesele în clădire pentru public, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare, trei zone cu logii pentru acces în exterior, patru săli de conferințe, două de 129 locuri și două de 60 locuri, iar ca spații anexă cuprind baruri, garderobe, logii pentru fumători și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie pentru serviciul de restaurant de la etajul următor.

– Etajul 1 este alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabilă, de peste sala de încălzire. Atașat zonei de alimentație, este propusă o bucătărie, spații de depozitare și spații tehnice.

Eficienţa energetică

Au fost implementate soluţii tehnice nepoluante care să asigure o performanţă energetică cât mai bună: pompe de căldură, panouri fotovoltaice, panouri solare. Încălzirea, răcirea, controlul umidității, filtrarea aerului, aportul de aer proaspăt va fi asigurat de instalații complexe de ventilație compuse din pompe de căldură cu sonde geotermale, cazane pe gaz și chillere răcite cu apă.

Execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții „Complex multifuncțional – Sala Polivalentă, municipiul Brașov, județul Brașov” este compusă din:

– Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului – 28.334.026,62 lei, din care: amenajări exterioare – 24.920.902,27 lei; drumuri carosabile până la sensul giratoriu – 3.413.124,35 lei;

– Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială  – 339.200,54 lei;

– Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții – rețele exterioare până la sensul giratoriu – 4.971.718,37 lei;

 – Cheltuieli pentru investiția de bază: 239.287.169,06 lei, din care: lucrări construcții instalații -170.798.786,35 lei (1. sala polivalentă – 157.119.342,09 lei, 2. amenajări exterioare – 13.679.444,26 lei); montaj utilaje – 1.339.274,07 lei (1. Sala Polivalentă – 1.205.040,69 lei, 2. amenajări exterioare – 102.879,32 lei, 3. Rețele exterioare până la sensul giratoriu – 31.354,06 lei); utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj – 48.480.748,94 lei (1. Sala Polivalentă – 46.479.004,61 lei, 2. Amenajări exterioare – 1.409.933,36 lei, 3. Rețele exterioare pana la sensul giratoriu – 591.810,97 lei); Dotări 18.668.359,70 lei(1. Sala Polivalentă – 18.394.234,70 lei, 2. Amenajări exterioare – 274.125 lei)

– Alte cheltuieli – 6.173.490,18 lei din care Subcapitolul Organizare de șantier 6.173.490,18 lei, (organizare de șantier – 5.144.575,15 lei și cheltuieli conexe organizare de șantier – 1.028.915,03 lei).

Investitii

Primăria Brașov a contractat 88 de autobuze electrice turcești. majoritatea vor fi livrate în acest an

Publicat

in

RATBV își completează flota de autobuze electrice cu încă 88 de astfel de mijloace de transport, cu care își ținta de transport sustenabil 100%, cu majoritatea autobuzelor electrice, completate de troleibuze și autobuze hibrid.

Marții, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru furnizarea a 88 de autobuze electrice de 10 metri și 64 stații de reîncărcare. 44 dintre acestea sunt cu încărcare lentă, duble, și vor fi amplasate în zonele de garare ale autobuzelor, iar 20 sunt stații de reîncărcare rapidă, ce vor fi amplasate pe traseele liniilor deservite de autobuzele electrice.

„Sunt 88 de autobuze electrice și 64 de stații de reîncărcare. Conform graficului de furnizare, prima etapă se referă la montarea stațiilor de încărcare, iar după aceea, autobuzele sunt programate a fi livrate în trei tranșe, una de 28 de autobuze, apoi alte două tranșe de câte 30. Acest grafic se întinde pe până la 1 martie 2027, însă am insistat ca acest lucru să se devanseze și până la finalul anului să încercăm să fie livrate toate aceste autobuze pentru a intra în flota SC RATBV SA. Noi trebuie să ne reconfigurăm traseele și aceste autobuze vor intra pe traseele RATBV în interiorul municipiului Brașov. Subliniez acest lucru, pentru că ne propunem ca să reconfigurăm și trasee pentru elevi, în special, în Brașov, cu aceste autobuze, în așa fel încât să ajungem și în interior, în cartiere, să creăm circuite pentru transportul elevilor dimineața la școli, la licee sau la colegii de pe raza municipiului Brașov. Facem încă un pas pentru ceea ce înseamnă modernizarea flotei de transport și o facem pentru călători, pentru reducerea poluării, pentru că sunt electrice toate și, de asemenea, și pentru șoferii de la RAT Brașov, să aibă mijloace de transport performante, moderne, care să le asigure și  lor un climat de muncă modern”, a precizat primarul George Scripcaru.

Majoritatea autobuzelor vor fi livrate în acest an

Potrivit reprezentantului furnizorului, SC BMC Track & Bus SA, obiectivul este ca majoritate autobuzelor să fie livrate în acest an, astfel încât RATBV să își poată pregăti un nou program de transport pentru anul viitor, prin care actualele autobuze diesel Menarini să fie înlocuite cu cele electrice.

„Astăzi am semnat un contract de 88 de autobuze electrice. Ele vor fi livrate cel târziu la începutul lunii martie 2027. Vrem chiar mai devreme, posibil la sfârșitul anului 2026. Astfel de autobuze, în număr de sute, circulă deja în marile orașe ale României, cum este București, Constanța, Iași, Suceava etc. Și vor veni și la Brașov!”, a subliniat Silvia Colacea, director executiv SC BMC Track & Bus SA.

Conform operatorului de transport RATBV, autobuzele vor circula fie pe linii cu încărcare mai mare, dar cu o frecvență crescută, fie pe rutele pe care nu există o solicitare de transport atât de crescută, cât și pe liniile speciale pentru transportul elevilor.

Descrierea tehnică a autobuzelor contractate

  • lungimea vehiculului 10,8 m;
  • capacitate: 76 de pasageri, din care 26 pe scaune;
  • rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități;
  • caroserie rezistentă la coroziune;
  • 2 uși pentru accesul pasagerilor;
  • sistem de aer condiționat separat pentru pasageri;
  • viteza maximă limitată electronic la 70 km/h;
  • autonomie: 446,72 km.

Valoarea acestei achiziții este de 187.070.400,00 lei fără TVA. În acest moment se încearcă găsirea unor soluții de finanțare nerambursabilă, astfel încât măcar o parte din sumele ce urmează a fi plătite de la buget să fie recuperate din fonduri nerambursabile, a transmis Primăria Brașov într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Cotidian

Calea ferată Brașov – Sighișoara, pe jumătate modernizată. Lucrările trebui să fie gata în doi ani

Publicat

in

Constructorii care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara se apropie de 60% grad de execuție a lucrărilor. La acest stadiu s-a ajuns după cinci ani de la data începerii proiectelor, iar pentru finalizarea diferenței de 40% mai au la dispoziței doi ani.

Calea ferată Brașov – Sighișoara a fost inclusă într-un proiect de modernizare cu finanțare europeană, iar după finalizarea lucrărilor, programată pentru anul 2028, pe acest sector feroviar, trenurile de persoane vor atinge o viteză de până la 160 km/h.

Mai e de săpat la tunelurile de la Ormeniș și Homorod

Conform datelor disponibile pe site-ul CFR SA, subsecțiunea Apața – Cața (28 de kilometri), lucrările sunt finalizate în proporție de 59,90%, iar constructorul, Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A.) va trebui să termine proiectul în luna februarie a anului 2028. Cele mai complicate lucrări de pe acest sector sunt cele la tunelurile Ormeniș și Homorod, care sunt săpate cu ajutorul unor TBM-uri (Tunnel Boring Machines), cunoscute popular sub denumirea de „cârtițe”.

La Tunelul Ormeniș, format din două galerii, fiecare cu o lungime de 7,1 km, la unul dintre fire s-au făcut excavații în lungime de 2.811 de metri, iar la celălalt fir TMB-ul a ajuns la 2.281,50 de metri.

La Tunelul Homorod – două galerii, fiecare cu o lungime de 5,2 km – una tintre „cârtițe” a săpat 678 de metri, iar cealaltă – 873 de metri.

Valoarea lucrărilor la acest sector de cale ferată se ridică la 3.360.420.000 lei și a fost decontată 52,97% din sumă.

Sectorul care include și Gara Brașov, finalizat în proporție de 57,27%

La sectoarele de cale ferată Braşov – Apaţa (care include și modernizarea infrastructurii de cale ferată de la Gara Brașov) și Caţa – Sighişoara, cu o lungime totală de 84 de kilometri, lucrările sunt terminate în proporție de 57,27%.

 La Gara Brașov încă se lucrează la linii ferate și la peroane. De asemenea, pe traseu se lucrează la trei dintre cele patru tuneluri.

De altfel, la Tunelul Mureni – cu lungime tunel 759 m – au fost terminate lucrările de excavare și se lucrează la cele două portaluri, cel de intrare fiind finalizat în proporție de 78%, iar cel de ieșire este finalizat în procent de 97,96%.

La Tunel Archita 1 (cu o lungime de 503 m) au fost excavați 102 m, portaul de intrare este finalizat în proporție de 65%, iar gradul de execuție a celui de ieșire este este de 43,09%.

La Tunel Archita 2 (221,56 m) și Tunel Beia (Beia 1 – 662,89 m și Beia 2 – 644,58 m) nu sunt în desfășurare lucrări.

Modernizarea celor două sectoare de cale ferată costă 3.677.670.000 lei, iar până acum a fost decontată 51,13% din sumă. Lucrările sunt executate de Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL denumită Asocierea RailWork, iar proiectul trebuie finalizat până în luna iunie a anului 2028.

Citește mai departe

Investitii

Investiție imobiliară majoră în apropierea Brașovului: Complex rezidențial cu 56 de blocuri noi. Zona nu are deocamdată rețea de gaze naturale

Publicat

in

Un nou proiect rezidențial de amploare se pregătește în zona Brașovului, după ce dezvoltatorul proprietar al terenului a depus documentația necesară pentru obținerea avizelor de mediu.

Proiect pentru 336 de apartamente noi în blocuri cu regim mic de înălțime

Potrivit memoriului tehnic, investiția vizează construirea unui ansamblu rezidențial format din 56 de blocuri cu regim redus de înălțime, fiecare având parter, etaj și mansardă. Proiectul ar urma să fie realizat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați.

În total, dezvoltatorul intenționează să amenajeze 336 de locuințe, dintre care 168 de studiouri și 168 de apartamente cu două camere. Fiecare clădire va include câte șase unități locative, distribuite la parter, etaj și mansardă.

Valoarea investiției este estimată la peste 65,3 milioane de lei, iar perioada de implementare este estimată la doi ani de la obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

Peste 18.000 de metri pătrați de spații verzi, dar pentru început, fără rețele de gaze

Documentația depusă prevede amenajarea unei suprafețe de 18.280 de metri pătrați de spații verzi, precum și realizarea a 428 de locuri de parcare pentru viitorii locatari și vizitatori. Suprafața construită totală a celor 56 de imobile va depăși 8.500 de metri pătrați. Conform documentelor depuse pentru avizare, dezvoltatorul va suporta costurile necesare extinderii și racordării la rețelele de apă, canalizare, energie electrică, iluminat public și, ulterior, gaze naturale. Tocmai de aceea, dezvoltatorul propune ca până la extinderea rețelelor de gaze, încălzirea locuințelor să fie pe bază de curent electric.

Dacă proiectul va primi toate avizele necesare, acesta va deveni unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale cu regim redus de înălțime aflate în dezvoltare în zona Brașovului.

Citește mai departe

Trending