Ramai la curent!

Cotidian

100.000 mc de gunoaie de pe aproape 4 hectare: Primăria Săcele este prima care a reușit să-și închidă depozitul neconform de deșeuri pentru a evita sancțiunile UE. În județ mai sunt alte cinci

Publicat

in

Primăria Săcele a finalizat lucrările de închidere a depozitului neconform de deşeuri de la Subobrej, reuşind astfel să fie prima localitate din judeţ care şi-a realizat proiectul asumat, astfel încât să nu atragă aplicarea procedurii de infringement din partea Uniunii Europene. A fost nevoie de un an de lucrări susţinute şi de aproape şapte milioane de lei pentru această închidere, a precizat primarul Virgil Popa, finanțarea fiind asigurată integral de la bugetul de stat, prin Administrația Fondului de Mediu. 

Curăţenie pe 19.000 de metri pătrați

Rampa de la Săcele are în jur de 19.000 de metri pătraţi, întinsi pe aproape patru hectare. Cei care s-au ocupat de lucrări au scos de aici peste 100.000 de metri cubi de deșeuri pentru a o curăţa. După finalizarea lucrărilor de închidere a depozitului neconform, Primăria Municipiului Săcele va avea obligaţia de a monitoriza depozitul timp de 30 de ani. 

„Vorbim despre un proiect extrem de important pentru municipiul Săcele și chiar pentru județul nostru. Va urma o perioadă de post implementare, de monitorizare a acestui depozit, pe o perioadă de 30 de ani, cu implicarea unor costuri din partea autorității locale, nu foarte mici, dar suntem obligați să le gestionăm în continuare. Vreau să mulțumesc constructorului care a respectat termenele, a fost serios și profesionist. Un proiect important, l-am finalizat, primii din județ și sper ca și colegii din celelalte localități  unde sunt proiecte în curs de implementare, să le finalizeze cât mai repede”, a spus ieri primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Alte cinci depozite neconforme trebuie închise cât mai rapid

Aceasta este prima groapă de gunoi care se închide în judeţul Braşov, însă pe listă mai sunt alte cinci. Judeţul riscă amenzi uriaşe dacă nu respectă termenele pentru finalizarea unor lucrări similare în municipiul Braşov, dar şi la Victoria, Zărnești, Făgăraș, Codlea.

„Închiderea unui potential factor de poluare nu poate decât să crească potențialul zonei Săcele și să aducă numai beneficii. Județul Brașov mai are cinci locații care sunt în lucru, vorbim despre Victoria, Zărnești, Făgăraș, Codlea și două locații în Brașov. Din păcate, cele două locații din Brașov sunt doar în discuții și săptămâna trecută a avut loc o dezbatere la Prefectură tocmai pentru a identifica și a identifica și grăbi soluțiile de închidere pentru cele două locații din municipiul Brașov. În restul județului lucrările sunt în derulare. Putem spune că în municipiul Brașov sunt probleme cu aceste depozite neconforme și riscăm amenzi uriașe dacă nu vom găsi, urgent, soluții”, a declarat Mircea Paraschiv, șeful Gărzii de Mediu Brașov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Trending