Studenții Universității Transilvania, petiție pentru trecerea la sistem online sau hibrid. Documentul a stâns rapid peste 1000 de semnături

Studenții Universității Transilvania din Brașov au lansat o petiție publică prin care solicită conducerii instituției de învățământ superior să anuleze decizia reluării cursurilor în format fizic.

 “În momentul de față, orașul Brașov are o incidență de 12,50 infectări la mia de locuitori, incidență care de săptămâni întregi este în creștere, neindicând semne de stagnare sau descreștere. În cazul altor localități din țară, la o asemenea incidență, universitățile locale au trecut fie la ore în sistemul hibrid, cursurile desfășurându-se online, iar seminarele și laboratoarele fizic, fie în regim full online. Universitatea Transilvania, la ora actuală, este singura din țară unde studenților li se impune regimul fizic pentru toate activitățile didactice în asemenea condiții”, susțin studenții.

Petiția lansată marți a strâns în aproximativ 24 de ore peste o mie de semnături.

”Un procentaj foarte mare de studenți sunt nevaccinați, ceea ce înseamnă că aceștia sunt mai predispuși infectării și dezvoltării de simptome grave. Totodată, ei pot transmite boala mai departe, în interacțiunea cu familiile acestora, cu prietenii și cu alte persoane. Este în interesul nostru să ne purtăm de grijă atât nouă înșine, cât și familiilor și persoanelor apropiate”, se mai arată în petiție.

Studenții spun că sălile sunt mici, că adesea acestea sunt încuiate, iar studenții așteaptă pe holuri înghesuite, că nu există un control al accesului în cămine și în cele mai multe cazuri tinerii trebuie să facă naveta cu autobuzul pentru a ajunge la laboratoare, în cămin sau apartamentele închiriate în oraș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.