Ramai la curent!

Cotidian

Turiştii care urcă Tâmpa vor primi scrumiere portabile şi vor fi învăţaţi să respecte muntele

Publicat

in

Turiştilor care vizitează în această primăvară muntele Tâmpa administratorul acestuia le-a pregătit o serie de surprize, una dintre acestea fiind scrumiere portabile ce le vor fi distribuite pentru a nu mai arunca ţigări în natură.

Rangerul Rezervaţiei Tâmpa, Viorel Mihai, a precizat, pentru AGERPRES, că din această primăvară vor fi demarate o serie de acţiuni de conştientizare prin care turiştii vor fi informaţi despre traseele turistice şi starea acestora şi vor fi sfătuiţi cum să se comporte pe munte. 

„Vom fi într-un permanent contact cu turiştii, iar la sfârşitul acestei comunicări ei trebuie să conştientizeze că trebuie să fie corespunzător echipaţi, să respecte muntele şi traseul turistic, ceea ce este foarte important pentru siguranţa lor. Le vom împărţi scrumiere portabile şi le vom explica pericolele ce ţin de aruncarea unei ţigări nestinse. Turiştii vor fi rugaţi să respecte regulile muntelui şi să nu se abată de la traseele turistice, să nu arunce deşeuri”, a precizat rangerul Viorel Mihai. 

Totodată, el a menţionat că în această perioadă continuă pregătirile de primăvară, care au început, în urmă cu două săptămâni, cu reamenajarea terasei belvedere de la Literele Braşov şi a continuat, miercuri, cu înlocuirea drapelului, care a fost deteriorat de ultimele furtuni.

Lemnul pentru reparaţia terasei este pregătit, iar montarea se va face în următoarele săptămâni, imediat ce zăpada se va topi şi va permite urcarea lui pe munte. 

„Urmează curăţarea şi remarcarea traseelor. Împreună cu cei de la Salvamont, vor fi îndepărtaţi arborii căzuţi şi deşeurile de pe aceste trasee. De asemenea, lucrăm la înlocuirea panourilor şi a indicatoarelor turistice degradate. De asemenea, vom repara şi, acolo unde este necesar, vom înlocui podeţele. Vrem ca turiştii să se bucure de o natură curată şi să poată beneficia de informaţiile. Toate aceste lucrări au început deja şi se execută în etape, în funcţie de vreme”, a mai precizat Viorel Mihai, citat de Agerpres. 

Toate aceste acţiuni sunt realizate cu sprijinul Primăriei Braşov, administratorul Rezervaţiei Tâmpei, Serviciului Public Local Salvamont Braşov şi jandarmilor montani, precum şi cu ajutorul unor voluntari, a mai menţionat sursa citată. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Se întorc mai puțini bani la comunitățile locale. Studiu de caz: La Săcele este al doilea an consecutiv cu alocări mai mici

Publicat

in

Temerile unor primari, care anticipau că Guvernul va distribui mai puțini bani către autoritățile locale din cotele defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată (care sunt procente din banii colectați din teritoriu la bugetul de stat) par a se adeveri. De exemplu, municipiul Săcele este în al doilea an consecutiv în care primește mai puțini bani din cele două surse.

Astfel, primarul din Săcele, Virgil Popa, a anunțat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele defalcate din TVA – principalele surse care alcătuiesc bugetul local – municipiul a primit în 2026 cu 6,5 milioane lei mai puțin față de anul 2025.

„Vă reamintesc că și în anul 2025 am avut o diminuare semnificativă, de aproximativ 10 milioane lei față de 2024. Astfel, dacă privim în ansamblu, în doar doi ani, municipiul Săcele a pierdut aproximativ 17 milioane lei din aceste alocări. Banii din cele două surse nu îi cerșim, ci ni se cuvin, potrivit legislației”, a declarat primarul.

El a precizat că aceste diminuări afectează strategia municipiului privind investițiile și angajarea altor cheltuieli.

„Deocamdată suntem «în grafic», dar va trebui să analizăm cu atenție planurile de investiții. În primul rând va trebui să asigurăm cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă accesată prin Programul Operațional Regional sau Planul Național de Redresare și Reziliență”, a încheiat primarul.

Citește mai departe

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Trending