Cotidian
Hotărârile Coronei Brașov, respinse în bloc de Consiliul Local. Președintele clubului nu a putut oferi cifrele solicitate
Hotărârile de Consiliu Local ce vizau CSM Corona Brașov au fost respinse în bloc în ședința de plen de miercuri. Unul dintre proiecte viza aprobarea unei noi organigrame a clubului și a unui nou regulament de funcționare a clubului. Un alt proiect viza achiziția de servicii juridice pentru club (după ce postul de jurist a rămas vacant, în urma unei situaţii penale provocate de fostul angajat pe post). Printr-un alt proiect era propusă achiziționarea unui audit extern la club. De asemenea, pe ordinea de zi era și un proiect privind reducerea contribuțiilor pe care părinții le plătesc pentru juniori.
Consiliul Local a reproşat că în cazul acestor proiecte nu au existat suficiente detalii, iar managerul clubului, Radu Miclăuş, nici măcar nu a trecut pe la comisii pentru a da informaţii despre proiecte. În aceste condiţii, miercuri, la şedinţa de plen a Consiliului Local, înainte de a se vota proiectele Coronei, acestea au fost discutate intens de aleși, în principal cel privind reducerea contribuțiilor pentru părinți, la secţiile de copii şi juniori.
Consilierul local Alexandra Crivineanu (PSD) este cea care a reclamat faptul că nimeni din partea CSM Corona nu a fost prezent în comisiile de specialitate, pentru a explica, pe cifre, solicitările înaintate CL.
„Salut inițiativa reducerii acestor contribuții, dar nu știm ce impact are această măsură asupra bugetului clubului Corona. Nimeni nu ne-a dat o explicație. Măsura trebuia luată înainte de aprobarea bugetului pe acest an, astfel încât impactul să fie luat în calcul la momentul respectiv”, a declarat aceasta.
Radu Miclăuș, managerul clubului Corona, a apărut online în ședință, precizând că nu a fost informat când și unde să se prezinte la comisii, pentru că ar fi venit.
Despre faptul că nu venit cu propunerea de reducere a taxelor înainte de aprobarea bugetului, Miclăuș a spus că nu a avut „datele complete”, pentru a prezenta mai devreme proiectul. O explicaţie cel puţin ciudată, dat fiind că ea vine din partea omului nr. 1 în clubul Corona…
„Am așteptat să văd care este gradul de colectare a taxelor. De asemenea, am avut discuții cu antrenorii, cu părinții copiilor de la anumite secții. Unii părinți au spus că nu își pot permite anumite sume, cele mai mari, de 100 lei, 250 lei sau chiar 300 lei la anumite secții. Acest lucru afectează înscrierea copiilor din familiile cu o situație economică mai dificilă. Nici eliminarea totală a acestor cotizații nu este o soluție foarte bună”, a spus Miclăuş.
În ceea ce privește impactul bugetar al acestei măsuri, el a spus că „nu va fi foarte mare”, dar, din nou, ca manager de club, nu a ştiut să spună o sumă exactă…
„Nu am o sumă exactă. Sunt foarte multe scenarii și calcule ce trebuie făcute pentru a putea da o sumă exactă. Chiar și cu această reducere, veniturile proprii vor fi depășite anul acesta”, a fost răspunsul lui Miclăuș.
Un „raport” pierdut…
Pe de altă parte, viceprimarul Sebastian Rusu i-a transmis lui Miclăuș că „au trecut trei luni de când Consiliul Local, în subordinea căruia vă aflați ca și club, v-a solicitat niște informații, pe care nu le-ați dat”. Miclăuș a răspuns că informațiile solicitate au fost transmise Primăriei Brașov, iar restul… nu îl mai priveşte.
„Am transmis Primăriei Braşov informaţiile solicitate. Mai departe, nu am ce să spun. Ce ați primit sau nu, nu este problema mea”, a declarat managerul Coronei Braşov.
Potrivit primarului Allen Coliban, impactul taxelor asupra bugetului local nu este unul însemnat însă nici el nu a venit cu cifre exacte:
„Felul în care reducem sau creștem aceste taxe, are un impact redus asupra bugetului. Scopul acestui club este să crească generații de sportivi. Tarifele propuse sunt puternic subvenționate, cum este și normal în cazul micilor sportivi brașoveni”, a declarat primarul.
Ce contribuții pentru pregătire sportive erau propuse:
a) Contribuţie pregătire sportivă secţia de handbal: minihandbal, junioare IV şi III – suma de 50 lei/lună
b) Contribuţie pregătire sportivă, secţia de hochei – până la juniori U14 inclusiv – suma de 50 lei/lună
c) Contribuţie pregătire sportivă secţia de polo La copii sub 6 ani – suma de 50 lei/lună La copii între 6 şi 12 ani – suma de 50 lei/lună La juniori III – suma de 50 lei/lună
d) Contribuţie pregătire sportivă sectia ski – până la juniori U14 inclusiv – suma de 50 lei/lună
e) Contribuție pregătim sportivă secția de natație – până la juniori U14 inclusiv – suma de 50 lei/lună
f) Contribuţie pregătire sportivă secţia de scrimă – până la juniori U14 inclusiv – suma de 50 lei/lună
g) Contribuţie pregătire sportivă secţia de patinaj viteză – până la juniori U14 inclusiv – suma de 50 lei/lună
h) Contribuţie pregătire sportivă secţia de patinaj artistic – iniţiere si perfectionare, indiferent de vârstă – suma de 50 lei/lună.
Cotidian
IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.
Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.
O adaptare din mers
„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.
După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.
„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.
12 elicoptere H 225 pentru Armata Română
Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.
Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.
IAR Brașov pe profit în anul 2025
IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.
Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.
Cotidian
Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.
„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.
Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”
Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.
„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.
Problema ar putea fi rezolvată anul acesta
Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.
Cotidian
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”
Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.
„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.
În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.
„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.
Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian6 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Politica6 ani agoLa un pas de 3000 de cazuri de COVID-19. Cum a putut Braşovul să ajungă aici? Senatorul PSD Florin Orţan are o explicaţie politică
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
-
Investitii7 zile agoVIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
-
Prima Pagina7 zile agoDouă sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene
-
Cotidian7 zile agoCetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului: „Nu sunteți singuri!”
