Lansată în anul 2018, ideea transformării fostului punct termic de pe strada Dobrogea din Brașov, într-un centru de asistenţă comunitară a rămas în stadiul hotărârilor de Consiliu Local. În anul 2019, Consiliul Local Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului, la momentul respectiv investiția fiind estimată la 4.815.264 lei, cu tot cu TVA. La trei ani distanţă, valoarea investiţiei a crescut cu jumătate de milion de lei.
Lucrările de reabilitare a clădirii și de amenajare a centrului nu au început, astfel că a fost nevoie de refacerea unor documentații care trebuie readuse la zi. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local din 27 aprilie 2022 au fost aprobați noi indicatori tehnico-economici, valoarea totală a investiției fiind acum estimată la 5.344.068 lei, cu tot cu TVA.
Conform proiectului aprobat zilele trecute, la punctul termic se vor face lucrări de reabilitare a clădirii, apoi va fi amenajat un Centru de Asistență Comunitară.
Clădirea în care a funcționat punctul termic a fost construită în anul 1970 și necesită lucrări ample de consolidare. În anul 2019, reprezentanții municipalității brașovene anunțau că printre altele se va demola coșul de fum, se va consolida structura de rezistență și se va amenaja încă un etaj.
Tot atunci au fost prezentate și detaliile privind acest centru, pe care le găsiţi AICI:
Punctul termic de pe strada Dobrogea din Brașov va fi transformat în centru de asistență comunitară
Fii primul care comentează