Ramai la curent!

Cotidian

În ce condiții poți dona sânge și de ce este important să o faci

Publicat

in

Dacă ești cetățean român sau al Uniunii Europene și ai domiciliul sau reședința în România, poți dona voluntar sânge, pentru a da un lucru de preț înapoi comunității.

Sângele recoltat în timpul unei donări poate salva până la trei vieți. Bineînțeles, starea ta de sănătate trebuie să fie una bună, pentru a corespunde profilului de donator. Află ce condiții trebuie să îndeplinească donatorii, dar și care sunt beneficiile donării de sânge și motivele pentru care ar trebui să o faci:

Ce condiții trebuie să îndeplinești, pentru a deveni donator

În primul rând, atunci când te prezinți la centrul de recoltare, trebuie să ai asupra ta un act de identificare valabil. Trebuie să ai peste 18 ani, dar sub 65 dacă ai mai donat, respectiv sub 60, în cazul în care e prima oară când o faci. Există și o limită minimă de greutate: 50 kg. În ceea ce privește starea de sănătate, sunt câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinești:

  • Tensiune arterială: TAD – 60-100 mm Hg, TAS – 100-180 mm Hg;
  • Puls regulat, 50-100 bpm
  • Hemoglobină: 12,5-17,5 pentru femei, respectiv 13,5-19,5 în cazul bărbaților;
  • Temperatură corporală mai mică de 37,5°C; în cazul în care ai avut temperatura crescută din cauza unei viroze sau a gripei, e necesar să aștepți două săptămâni după dispariția simptomelor, pentru a putea dona.

Femeile însărcinate nu pot dona sânge, nici lăuzele. Proaspetele mămici pot dona sânge după un an de la naștere, dacă au întrerupt alăptarea sau după un an și jumătate, dacă încă mai alăptează.

E necesar ca venele tale să fie vizibile și flexibile. Totodată, dacă ai trecut prin intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, nu vei putea dona sânge. În această categorie intră și intervențiile chirurgicale stomatologice sau buco-maxilo-faciale, însă nu și tratamentele nechirurgicale. De exemplu, dacă ai avut un tratament de montaj coroana dentara Brasov, acest lucru nu te va împiedica să donezi. O restricție de 6 luni se aplică și pentru examinările endoscopice cu instrumente flexibile, pentru transfuzii, pentru transplanturi, dar și pentru operațiuni non-medicale precum piercingul sau tatuajul. De asemenea, în cazul avorturilor sau al sarcinilor pierdute, femeile care vor să doneze sânge trebuie să aștepte o jumătate de an de la eveniment.

Există și o serie de contraindicații privind donarea de cânge:

  • Perioada menstruală și primele 5 zile post-menstruație;
  • Preexistența afecțiunilor cardiovasculare sau ale sistemului nervos central, a celor hematologice, renale, endocrine, metabolice, imunologice, reumatologice, dermatologice; 
  • Predispoziția patologică la sângerare;
  • Afecțiunile profesionale, cele infecțioase, parazitare sau maligne, dar și diagnostice precum ulcerul sau TBC;
  • Pensionarea pe caz de boală.

Pentru a putea deveni donator, trebuie să fii școlarizat și să poți completa chestionarul de autoexcludere. De asemenea, înainte de a dona, este indicat să nu consumi alcool și grăsimi timp de 48 de ore, dar și să te odihnești. În ziua în care donezi sânge, consumă un mic dejun ușor, hidratează-te și evită fumatul cel puțin în ora anterioară donării și în următoarea oră după donare.

De ce să donezi sânge

În primul rând, pentru că astfel poți salva vieți. Procedura este una sigură, care nu te pune în niciun pericol. Donarea de sânge poate fi felul în care ești empatic cu cei din jur și te implici pentru a susține sănătatea comunității.

Ai și o serie de beneficii personale, atunci când donezi sânge:

  • Creșterea imunității;
  • Reducerea riscului de AVC, infarct și chiar cancer;
  • Efectuarea automată a analizelor de laborator și eliberarea buletinelor de analiză la cerere, precum și consultul medical și monitorizarea stării de sănătate;
  • Creșterea rezistenței la șoc hemoragic;
  • Eliminarea a 650 de calorii;
  • ”Scutire” medicală – vei primi o zi liberă de la locul de muncă sau de la școală, dacă încă studiezi;
  • Reducerea cheltuielilor de transport – ți se va elibera o adeverință cu ajutorul căreia beneficiezi de 50% din prețul abonamentului lunar pentru mijloacele de transport în comun;
  • 7 tichete de masă.

Donarea de sânge este un bine pe care îl poți face cu ușurință și de care beneficiază atât cei care primesc sângele recoltat de la tine, cât și tu.

Foto: Freepik

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Trending