Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO Bradul de Craciun a ajuns în Piața Sfatului

Publicat

in

Bradul de Craciun din punctul zero al Brașovului a ajuns în această seara în Piața Sfatului. El a fost adus dintr-o poieniță din Poiana Brașov,  are puțin peste 20 de metri înălțime și vârsta de 57 de ani. 

Bradul a intrat în Piața Sfatului la ora 20.25, pe o platformă ce a coborât pe  Drumul Poienii. 

Tăierea bradului a început în jurul orei 8.00  iar montarea lui s-a finalizat cam 14 ore mai târziu, după ora 22.00. Pentru a prelua bradul din Poiană și a-l monta în Piața Sfatuluina fost mobilizată o echipă formată din șapte persoane.

UPDATE Ora 21.00

În jurul orei 21.00, bradul a fost montat în poziție verticală, cu ajutorul unei macarale aduse în Piața Sfatului de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Potrivit reprezentanților Regiei, bradul are acum cam 21 de metri deasupra solului.

 

„Pomul de Crăciun a fost adus din Poiana Mică, dintr-o pășune aflata în proprietatea municipiului. Este chiar vecin cu cel care a împodobit Brașovul anul trecut. Are o înălțime totală de 21 de metri, plus încă 3 metri în pământ și o greutate de 6,5 tone”, a declarat directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.

Update 22.20: 

Tăierea bradului a început în jurul orei 8.00 dimineața, iar montarea lui s-a terminat după ora 22.00, cu o echipă de șapte oameni. 

„Nu este ușor, dar oamenii au experiență”, a spus Olteanu, dorectorul RPLP Kronstadt.

Regia Pădurilor Kronstadt a ales bradul după aspect dar și după vechime și stare de sănătate, așa cum a procedat și în trecut.

„Foarte multa cetina cădea. Așa că am apelat la profesorii Facultății de Silvicultură, am tăiat o rondea, pe care am dus-o la analiza. Bradul are vârsta de 57 de ani”, a explicat Dan Olteanu.

**

Bradul a costat peste 70.000 de lei

Contractul pentru livrarea și montarea pomului de Crăciun din Piața Sfatului, în valoare de 70.892 lei, cu tot cu TVA, a fost semnat zilele trecute între Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt.

Suma acoperă costurile pentru identificarea pomului, amenajarea drumurilor de acces până la locul de unde este recoltat, tăierea acestuia, transportul și amplasarea în Piața Sfatului.

dar și demontarea și transportul masei lemnoase în locația indicata de primărie.

De asemenea, în contract este inclusă și furnizarea de cetină. 

Un alt brad de Crăciun ar urma să fie împodobit în Piața Unirii, însă documentele pentru livrarea și montarea acestuia nu au fost, încă, semnate. 

(Foto&Video: Ciprian Pârvu)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending