Pe hârtie, infrastructura rutieră a județului Brașov este impresionantă. Este desenată o autostradă de la București la Brașov, una de la Brașov la Brașov la Sibiu, iar alta de la Brașov la Bacău. Toate se unesc lângă Codlea, unde va fi un nod rutier. Și nu este un nod rutier banal, ci este cel mai spectaculos din România. Cel puțin asta a anunțat pe rețelele de socializare directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Tudor Duțu.
„Se intitulează “Nod Codlea Nord- intersecție A3 cu A13 și DN1” și va asigura legături între aceste căi de comunicație rutieră într-un mod spectaculos pe 4 niveluri de înălțime”, a scris Duțu pe Facebook.
Proiectul nodului rutier de la Codlea a fost aprobat zilele trecute de Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, astfel că vor putea fi urmare celelalte proceduri birocratice pentru realizarea proiectului: aprobarea valorii investiției de către Guvernul României, lansarea licitațiilor pentru proiectare și execuție și, într-un final, realizarea lucrărilor.
În ce stadiu sunt proiectele autostrăzilor
Pe de altă parte, proiectele drumurilor de mare viteză care ar urma să se unească în acest nod rutier nu sunt într-o situație prea fericită.
Mai exact, Autostrada Ploiești – Brașov este în etapa analizelor variantelor de traseu și a soluțiilor tehnice, iar proiectantul a fost pus în această toamnă de CNAIR să refacă temele, după ce au venit propuneri de traseu ce includeau numeroase tunele, iar costurile erau exorbitante.
Autostrada Brașov – Bacău este acum în faza licitației pentru finalizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, după ce în vară a fost reziliat contractul cu constructorul inițial.
Autostrada Brașov – Făgăraș este acum în etapa pregătirii documentațiilor tehnice. Cât despre sectorul de Autostradă Făgăraș – Sibiu, acesta este în etapa licitațiilor pentru lucrările de construcție la cele patru tronsoane. Numai că procedura le dă mari bătăi de cap celor de la CNAIR, din cauza clarificărilor solicitate de constructorii interesați de contracte. Licitațiile au fost lansate, suspendate, reluate și, recent, pentru două tronsoane, din nou suspendate.
Fii primul care comentează