Ramai la curent!

Cotidian

„Criza Aeroportului” şi ping-pong-ului între actorii implicați: Brașovul va mai rămâne câțiva ani cu handicapul programului redus

Publicat

in

Problemele Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav nu vor fi rezolvate prea curând, dacă e să ne luăm după declaraţiile celor direct implicaţi în acest proiect şi în buna lui funcţionare. „Actorii implicați”, fie că vorbim de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, fie că vorbim de Consiliul Județean Brașov sau de ROMATSA sunt acum în etapa explicațiilor privind programul de 12 ore. Perspectivele Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav sunt destul de sumbre, iar „factorii de decizie” nu par foarte preocupați să găsească soluții pentru ieșirea din criză, ci să caute vinovați.

Mai exact, zilele trecute, directorul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a declarat că a transmis mai multe adrese către ROMATSA, prin care solicita prelungirea programului. Până acum a fost obținută trecerea de la programul redus de 12 ore la cel de 16 ore.

Brașovul a cerut 12 ore încă din anul 2018

Cu explicații privind programul aeroportului a venit și directorul ROMATSA, Adrian Cojoc. Acesta a declarat pentru Agerpres:

„Probabil că informaţiile n-au ajuns acolo unde trebuie. Din 2018, în urma solicitării de la Braşov şi conform studiului realizat de Eurocontrol şi de consultantul contractat de Braşov, acesta a fost programul solicitat şi propus (12 ore, n.r.), program pentru care ROMATSA a făcut toate demersurile să se adapteze, aş spune chiar mai repede decât se prognoza iniţial. Repet, solicitarea de la Braşov a venit în luna iulie 2018, iar programul iniţial propus era de 12 ore. De altfel, şi în minutele întâlnirilor care au avut loc la sediul ROMATSA, atât cu autorităţile locale din Braşov, cu Autoritatea Aeronautică şi cu colegii din ROMATSA, se stabileşte în mod clar că programul de operare dezvoltat de CJ Braşov pentru Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav (AIBG) va fi de 12 ore până în anul al 3-lea, urmând să devină de 24 de ore”.

ROMATSA: „După 3 ani, de fapt rezultă în documente se va putea ajunge la 24 de ore”

Cât despre programul de 24 de ore, președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a declarat că discuțiile pe această temă oferă ca orizont de timp anul 2025. Noi vom încerca să obținem mai repede programul de 24 de ore”.

La rândul său, Adrian Cojoc a declarat că va mai dura până când acesta se va implementa:

Aşa cum am arătat din documente, după 2-3 ani de la deschidere. După 3 ani, de fapt rezultă în documente se va putea ajunge la 24 de ore, dar, aşa cum v-am mai spus, ROMATSA se va dimensiona, însă aeroportul trebuie să facă dovada că există necesitatea reală ca acest program de funcţionare să fie 24 de ore. Asta este tendinţa. Am susţinut şi vom susţine toate demersurile pentru a veni în sprijinul Braşovului şi ca acest aeroport să devină unul cât mai vizibil şi profitabil”.

În plus, directorul ROMATSA a spus că pentru a se ajunge la acest program este nevoie de acordul unei alte instituții:

Modificarea programului aeroportului nu este în sarcina ROMATSA, ci este o acţiune validată, aprobată de Autoritatea Aeronautică Română în urma parcurgerii unor paşi şi, dacă se întrunesc toate condiţiile, Autoritatea poate decide modificarea certificatului de aerodrom. În acelaşi timp, ROMATSA trebuie să fie anunţată din timp pentru a-şi dimensiona corespunzător salariaţii care vor deservi aeroportul în noul program.

Altfel spus, până în 2025 sau 2026 (dacă luăm în calcul cei trei ani menționați de ROMATSA) Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va avea un handicap pe piața de profil și nu va putea concura de la egal la egal cu aeroporturi care au program de 24 de ore. În aceste condiții, pentru a putea atrage operatorii, Brașovul ar putea fi pus în situația de a supralicita schemele de minimis sau alte forme de sprijin financiar către operatorii aerieni. Însă și procedurile privind acordarea sprijinului financiar sunt de durată, pentru că este nevoie de aprobări din partea Comisiei Europene.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending