Ramai la curent!

Stiri Brasov

Copil de 13 ani, ţinut sclav la stâna viceprimarului din comuna Ungra, judeţul Braşov

Publicat

in

Un copil a fost ţinut sclav, într-o cuşcă, la o stână din satul Dăișoara, comuna Ungra. Minorul era înfometat și bătut dacă îndeplinea sarcinile. Proprietarul stânei este viceprimarul comunei, potrivit unor surse din anchetă, citate de Bună Ziua Fagaras.

Copilul, în vârstă de 13 ani, deşi era înscris la şcoală, el nu frecventa cursurile astfel că nici nu ştia să scrie şi să citească. El era pus să muncească în condiţii deosebit de grele, spun anchetatorii, care precizează, într-un comunicat oficial, că minorul era ținut sclav de proprietarul stânei.

Proprietarul stânei este viceprimarul comunei, potrivit unor surse din anchetă. Acesta nu a putut fi contactat, însă fiul său a negat acuzațiile și a declarat pentru Observator că băiatul de 13 ani ar fi fost exploatat, de fapt, de tatăl său, care muncește la stână.

„Din cercetările efectuate într-o cauză penală, finalizată prin trimiterea în judecată a trei persoane (rechizitoriul din 11 ianuarie 2024), a reieşit faptul că, în perioada 2018-2022, aceeaşi victimă minoră ar fi fost exploatată prin obligarea la muncă în condiţii deosebit de grele de către o persoană, proprietară a unor stâne situate într-o comună din judeţul Braşov. Persoana vătămată minoră ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cuşcă amenajată la stână, fără minime condiţii de igienă şi ţinută într-o continuă stare de aservire”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Braşov, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii încearcă să stabilească rolul părinţilor în exploatarea băiatului

Ancheta în acest caz a început în urma unei alte investigaţii, în care trei persoane au fost trimise în judecată, iar astăzi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au desfășurat percheziții la stâna din Dăișoara. Anchetatorii au ajuns la viceprimar după ce, în ianuarie, au reținut un alt bărbat, inginer silvic, care, la rândul lui, exploata aceeași victimă. Totul s-ar fi întâmplat cu acordul părinților copilului care încasau între 300 și 1.000 de lei lunar de la așa-zișii stăpâni, susţin surse citate de Salut Făgăraş.

Audierile au loc la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov.

Cercetați pentru complicitate la trafic de minori, părinții sunt arestați la domiciliu. Nu recunosc acuzațiile și dau vina chiar pe băiat. Viceprimarul a fost trimis deja în judecată pentru complicitate la trafic de minori.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Proiectul de buget al Municipiului Brașov pentru anul 2026

Publicat

in


În conformitate cu prevederile art.8 lit. a şi art.76^1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Braşov, în calitate de ordonator principal de credite, prezintă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al UAT Municipiul Braşov pe anul 2026.

Proiectul de buget poate fi consultat AICI: https://www.brasovcity.ro/ro/financiar#PROIECTBUGET

Ordonator principal de credite

PRIMAR,
George SCRIPCARU

09.04.2026

Citește mai departe

Investitii

Reconstruirea Stadionului Tineretului din Brașov, în așteptarea banilor de la bugetul de stat. Constructorul a fost stabilit încă de anul trecut

Deși constructorul pentru refacerea Stadionului Tineretului din Brașov a fost desemnat încă de anul trecut, Compania Națională de Investiții nu a semnat nici acum contractul de lucrări. Proiectul de peste 103 milioane de lei rămâne, cel puțin deocamdată, în așteptare.

Publicat

in

Chiar dacă a stabilit încă de anul trecut firma care urmează să refacă Stadionul Tineretului din Brașov, Compania Națională de Investiții (CNI) nu a semnat contractul de lucrări, acesta fiind „în analiză”.

Mai exact, într-un răspuns transmis publicației profit.ro, CNI a transmis că „semnarea condiționată de aprobarea trimestrializării creditelor de angajament”.

De asemenea, compania a menționat că acest contract nu a fost semnat, având în vedere că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41 din 19 august 2025, „în anul 2025 se interzice atribuirea contractelor de prestări servici și de execuție lucrări aferente proiectelor de investiții noi finanțate din fonduri publice de către Compania Națională de Investiții CNI – SA. La data prezentei, bugetul de stat aferent anului 2026 a fost aprobat”.

În urma licitației, pentru modernizarea Stadionului Tineretului din Brașov, CNI a stabilit câștigătoare Asocierea BOG’ART (lider) – Eren Cons, General Construct – Arcadia AEN Architecture & PM.

Ofertele au fost deschise în martie 2025, iar evaluarea acestora s-a încheiat la 29 iulie 2025.
Valoarea lucrărilor se ridică la 103,17 milioane de lei, fără TVA, iar potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Brașov, municipiul Brașov achita 25% din sumă, respectiv 25,5 lei.

Noul stadion va avea o capacitate de 9.716 de locuri (spectatori, VIP, media, locuri pentru persoane cu dizabilități), va respecta standardele UEFA și va include teren de fotbal de 105 x 68 metri, vestiare pentru jucători și oficiali, unitate de prim ajutor și tratament, post de control antidoping, grupuri sanitare moderne, sală de conferințe de presă, 151 de locuri de parcare auto și 2 pentru autocare. Arena va avea instalație de iluminat nocturnă și sistem fotovoltaic ON-GRID pentru eficiență energetică.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Trending