Prima Pagina
„Răstignirea” și „Înălțarea Domnului” vor fi reproduse pe zidurile bisericii noi din Ghimbav. Picturile murale vor fi realizate printr-o tehnică specială
Două scene importante pentru creștinătate, „Răstignirea” și „Înălțarea Domnului” vor fi reproduse pe zidurile exterioare ale Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ghimbav (biserica nouă din cartierul Florilor). Picturile vor fi realizate printr-o tehnică specială, cea a „mozaicului”, ceea ce înseamnă că cele două scene vor fi realizate cu ajutorul unor plăcuțe ceramice de mici dimensiuni. Astfel de picturi au mai fost realizate de-a lungul anilor pe acest lăcaș de cult, cele programate pentru acest an făcând parte dintr-un program mai amplu, multianual, iar pentru realizarea lucrărilor sunt alocate fonduri de la bugetul local.
În acest an, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va beneficia de suma de 930.589 lei pentru lucrări de pictură exterioară (mozaic), amenajări, finisaje pereți ca suport pentru mozaic, lucrări de tâmplărie (sculptură strană – 62 bucăți), amenajare sistem de irigații în parcul bisericii (3.100 mp) și reparații finisaje – beton amprentat (1.000 mp).
Conform reprezentanților bisericii, scenele „Răstignirea” și „Învierea Domnului” vor avea, fiecare, o suprafață de 24 metri pătrați.
Detalii despre Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”:
- Suprafața construită ; 620,63 mp
- Suprafața Desfășurată : 895,07 mp2
- Suprafața utilă: 739,38 mp2
- Lugimea: 44,97 de metri
- Lățime: 20 de metri –( abside)
- Lățime navă: 12 metri
- Acoperiș: Inox aurit ( Ucraina )
- Clopote: 4 turnate la Insbruck (Austria) la turnatoria Grassmayer
Pictura interioară, în tehnica „frescă” a fost realizată în anul 2012 de pictorul Bumbu Liviu-Constantin , din Dej. La exterior pictura în tehnica „mozaic” realizată până acum reprezintă, printre altele, scenele: „Sf. Ap. Petru si Pavel , Acoperamantul Maicii Domnului (hramurile) și cei 12 Apostoli , lucrări executate de Art Gerorgios (Mozaicart –Mozaic Vitralii ) din Iași.
Cotidian
Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi
Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.
Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.
Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.
„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.
Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.
Investitii
Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată
Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.
„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.
Cinci noi locuri pentru aeronave
Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.
Investitii
După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei
Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.
Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor
În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.
De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.
Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



