Ramai la curent!

Stiri Brasov

Primul complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia ursului brun din România va funcţiona în judeţul Braşov

Publicat

in

Primul complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia ursului brun din România va funcţiona în fondul forestier administrat de Regia Pădurilor Kronstadt din Braşov, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Ministrul de resort, Mircea Fechet, a participat miercuri la inaugurarea lucrărilor de construcţie a complexului pentru protecţia urşilor realizat în cadrul proiectului „Implementarea planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, derulat de MMAP în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

61 de hectare din fondul Regiei Pădurilor Kronstadt, puse la dispoziţia viitorului centru

Centrul de reabilitare a urşilor se construieşte în Valea Timişului şi se va întinde pe o suprafaţă de 61,18 hectare aparţinând municipiului Braşov şi administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Capacitatea acestui centru va fi de aproximativ 100 de exemplare, iar aici vor fi aduşi pui de urs, ursoaice cu pui şi masculi maturi, care creează probleme în zonele locuite şi nu mai pot fi relocaţi, din cauza comportamentului deviant.

„România a dovedit că este capabilă să gestioneze cea mai mare populaţie de urs brun din Europa, ba mai mult de atât, să asigure condiţiile ca aceasta să prospere. În Munţii Carpaţi trăiesc între 6.400 şi 7.200 de exemplare, puţin peste 40% din populaţia de urşi a Europei. Prin acest proiect, în general, prin măsurile luate pentru a menţine o populaţie viguroasă de carnivore mari, inclusiv urşi, dar care protejează activităţile umane în cadrul micilor comunităţi agricole şi de vânătoare care se suprapun cu habitatele naturale ale marilor carnivore, demonstrăm că România poate deveni un exemplu la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte conservarea de urs brun”, a declarat Mircea Fechet, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Obiectivul general al proiectului este menţinerea pe termen lung a actualei stări de conservare a populaţiei de urs brun şi a habitatului său.

Un proiect mai vechi, pentru care s-au achiziţionat deja echipamentele

Proiectul a fost finanţat prin POIM 2014-2020, iar în prezent, implementarea continuă prin finanţare asigurată din Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PDD).

Valoarea totală a bugetului alocat realizării complexului, cu toate dotările prevăzute în cadrul proiectului, este de aproximativ 10 milioane lei sumă nerambursabilă, din care aproximativ 6,5 milioane lei pentru lucrările de construcţie. Fondurile alocate realizării complexului sunt fonduri nerambursabile, din care 85% fonduri europene şi 15% fonduri de la bugetul de stat.

Până în prezent, au fost achiziţionate deja echipamentele care contribuie la funcţionalitatea complexului: o dronă, două funiculare pentru hrănirea urşilor şi o cuşcă de transport. Sunt în derulare lucrările pentru branşamentul electric şi construcţia gardului metalic care va împrejmui terenul. Complexul va dispune de servicii medical veterinare de specialitate, precum şi de un sistem de supraveghere foto-video perimetral, precizează Ministerul Mediului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Stiri Brasov

Aproape un milion de lei pentru curățarea drumului forestier de la Pietrele lui Solomon, blocat după alunecarea de teren produsă în 19 martie

Publicat

in

Drumul forestier de la Pietrele lui Solomon, acoperit de alunecare de teren din 19 martie va mai rămâne o periadă închis. Eliberarea acestuia a început la finalul săptămânii trecute, iar lucrările sunt realizate de o firmă brașoveană, contractată prin atribuire directă de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstat pentru suma de 900.033 lei, fără TVA.

Pentru eliberarea drumului, firma a adus pe șantier utilaje grele, acestea fiind folosite pentru mutarea rocilor și pământului de pe drumul forestier. De asemenea, municipalitatea brașovenă a anunțat că vor fi dislocate toate stâncile instabile de pe versant și vor fi extrași arborii care riscă să se prăbușească.

Până la finalizarea lucrărilor, drumul forestier, folosit foarte mult de turiști, va fi închis.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov va suporta mai multe investiții pentru trenul metropolitan. Proiectul va avea și o finanțare din fonduri europene

Publicat

in

Zona Metropolitană Brașov va fi deservită în anii următori de trei linii rute feroviare metropolitane. Proiectul va fi implementat de Asociația de Transport Brașov, în parteneriat cu nouă unități administrativ-teritoriale, printr-un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Pentru acest proiect, asociația are în plan să acceseze 200 – 245 milioane de euro, iar în această perioadă se lucrează la elaborarea documentației care va sta la baza cererii de finanțare.

Însă, eligibile pentru finanțarea europeană sunt costurile pentru achiziționarea garniturilor ce vor circula pe căile ferate și unele investiții la rețeaua feroviară. Pe de altă parte, autoritățile locale vor realiza o serie de investiții conexe.

Consiliul Local Brașov urmează să aprobe investițiile

O listă de investiții conexe a fost stabilită și de municipalitatea brașoveană, iar acestea urmează a fi asumate printr-o hotărâre de Consiliu Local, ce va fi supusă aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen din 31 martie. De altfel, în cadrul proiectului trenului metropolitan, municipiul Brașov și-a asumat o cofinanțare de 40% din valoarea contribuției minime de 2% aferente proiectului european, precum și 40% din valoarea cheltuielilor neeligibile.

În principal, Primăria Brașov urmează să realizeze mai multe parcări lângă punctele de oprire și a căilor de acces către acestea, astfel încât transportul feroviar să fie atractiv și eficient.
Investițiile asumate de Primăria Brașov:

  • CF Stupini: amenajare parcare de suprafață cu o capacitate de aproximativ 24 de locuri. Realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, a unei toalete publice, a unui acces rutier cu lungimea de 2 kilometri. De asemenea, vor fi amenajate spații verzi.
  • PO N. Labiș: amenajare parcare de suprafață, cu o capacitate de aproximativ 24 de locuri, a unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, a unui acces rutier pe o lungime estimativă de 500 m și a unui acces pietonal pe o lungime estimativă de 500 m. De asemenea, capătul liniei RATBV cu indicativul 2B va fi mutat pe str. N. Labiș;
  • PO VGP (între Ghimbav și Gara Bartolomeu): realizare unui acces pietonal pe o lungime estimativă de 600 m;
  • PO Brașovia: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, realizarea unui acces pietonal cu o lungime estimativă de 1.300 m (trotuar DN73 și str. Bucegi);
  • PO Tractorul: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație, amenajarea unei toalete publice;
  • PO Micșunica: realizarea unui trotuar în afara razei de 100 m față de stație.

Care vor fi cele trei linii metropolitane:

  1. TM1: Halta Stupini – PO N. Labiș (propus) – PO Tractorul (propus, Nod intermodal conectat la mai multe linii de tren metropolitan) – Gara Brașov;
  2. TM2: Codlea – PO Parc Industrial Ghimbav (propus) – PO Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (propus) – Ghimbav – PO VGP – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – PO Triaj (propus) – Hărman (posibil PO nou) – PO Parc Industrial Prejmer (propus) – Ilieni – Prejmer – Chichiș – Ozun – Gara Sfântu Gheorghe;
  3. TM3: Gara Zărnești – General Traian Moșoiu – Halta Tohanu Vechi – Halta Romacril (Râșnov hc) – Gara Râșnov – Gara Cristian – PO Cristian Centru (propus) – PO Ina Schaeffler (propus) – PO Brașovia (propus) – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – Gara Brașov – PO Zizin (propus) – PO Micșunica (propus) – Gara Dârste.

Citește mai departe

Fapt divers

DN 1, blocat duminică din cauza unui accident rutier, la ieșirea din Brașov spre Predeal

Publicat

in

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Traficul rutier pe DN 1, la ieșirea din municipiul Brașov spre Predeal, a fost blocat duminică după-amiază, pe ambele sensuri, din cauza unui accident rutier.

Potrivit Centrului Info Trafic al Poliței Române, pe DN 1, la kilometrul 160, a avut loc o coliziune între trei autoturisme, soldată cu rănirea a trei persoane. Victimele au fost conștiente și au primit îngrijiri medicale de specialitate la fața locului.

Citește mai departe

Trending