Ramai la curent!

Prima Pagina

Trei evenimente muzicale speciale la Biserica Neagră, în luna iulie

Biserica Evanghelică C.A. – Parohia Brașov invită publicul meloman la evenimentele culturale care vor avea loc în Biserica Neagră pe parcursul lunii iulie 2024. Alături de concertele din cadrul festivalului Organ Nights, se vor desfășura trei concerte extraordinare în zilele de 4, 11 și 19 iulie.

Publicat

in

Biserica Evanghelică C.A. – Parohia Brașov invită publicul meloman la evenimentele culturale care vor avea loc în Biserica Neagră pe parcursul lunii iulie 2024. Alături de concertele din cadrul festivalului Organ Nights, se vor desfășura trei concerte extraordinare în zilele de 4, 11 și 19 iulie.

4 iulie, Filarmonica Brașov și organistul Steffen Schlandt, la Biserica Neagră

În 4 iulie, de la ora 20.30, va avea loc un concert susținut de orchestra Filarmonicii Brașov, dirijată de Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre. În urmă cu 100 de ani, la Brașov, a fost serbat centenarul nașterii lui Anton Bruckner prin lucările TE DEUM și Simfonia nr. 7. În 2024, la 200 de ani de la nașterea compozitorului, se va interpreta o lucrare recunoscută pentru sensibilitatea și emoția sa – Simfonia nr. 6. Acest eveniment muzical memorabil este o colaborare între Filarmonica Brașov și comunitatea Bisericii Negre. Cadrul istoric al bisericii, alături de dimensiunile arhitecturale, conferă compoziției lui Bruckner un spațiu desăvârșit pentru elementele de strălucire și profunzime.

Publicul auditor este invitat să descopere atmosfera Simfoniei nr. 6 într-un spațiu de emoție profundă. Muzica lui Anton Bruckner, asemenea compozițiilor lui Richard Wagner, se remarcă atât prin orchestrații bogate, cât și prin armonii itinerante și momente de subtilitate împletite cu modulații bruște. Biletele pentru acest concert sunt disponibile la casieria Filarmonicii Brașov, online pe platforma bilet.ro, precum și la fața locului, înainte de concert. Prețul unui bilet este 60 de lei pentru toate categoriile de vârstă. 

11 iulie, violonistul Alexandru Tomescu, concertul Metamorfoze la Biserica Neagră

În 11 iulie, de la ora 19.00, violonistul Alexandru Tomescu va susține, la Biserica Neagră, concertul Metamorfoze. Programul muzical de 75 de minute este o parte integrantă a Turneului Internațional Stradivarius dedicat, anul acesta, muzicii lui Johann Sebastian Bach. Alexandru Tomescu va interpreta, la vioară, șase suite de J.S. Bach inițial compuse pentru violoncel. Artistul continuă să aducă muzica, atitudinea și valorile autentice către toate categoriile de public, din toate regiunile tării, prin intermediul viorii STRADIVARIUS Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Național, categoria Tezaur, care va fi parte a acestui proiect până în anul 2029.

Muzica va fi însoțită de iluminatul ambiental special conceput de regizorul Sergiu Ardelean. Biletele pot fi achiziționate de la INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră), sau online de pe platforma booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă.

19 iulie, Summer Choir revine la Biserica Neagră

În 19 iulie, Summer Choir revine la Biserica Neagră într-un concert dedicat compozitorilor Anton Bruckner și Gabriel Fauré. Summer Choir este un stagiu coral internațional în cadrul căruia participanții din România și din Europa au ocazia de a se perfecționa sub îndrumarea unor muzicieni de renume internațional: dirijorul Christian Ciucă, organistul Steffen Schlandt și soprana Liliana Faraon.

La finalul repetițiilor vor avea loc două concerte, la Biserica Neagră din Brașov, în data de 19 iulie de la ora 18.00, și la Atheneul Roman din București, în data de 20 iulie de la ora 19.00. Publicul va avea ocazia să asculte două lucrări de Anton Bruckner, Psalm 146 și Virga Jesse, și două lucrări de Gabriel Fauré, Requiem și Tantum Ergo.

Biletele pentru concertul din Brașov, 19 iulie, se pot achiziționa online de pe platforma booktes.com. Biletele în format fizic vor fi puse în vânzare din 12 iulie la magazinul INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră). Prețul unui bilet este 50 lei pentru adulți, copiii cu vârste sub 18 ani beneficiind de gratuitate. 

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending