Ramai la curent!

Cotidian

PROGRAM COMPLET. Sezonul estival Organ Nights de la Biserica Neagră din Brașov începe în 13 mai

Publicat

in

Biserica Evanghelică C. A. din România – Parohia Brașov invită publicul de pretutindeni la cea de-a 73-a ediție a sezonului estival „Organ Nights”, și la alte 15 concerte extraordinare care vor avea loc în Biserica Neagră în perioada 13 mai – 18 octombrie 2025. 

Sezonul concertelor extraordinare la Biserica Neagră debutează cu „Lumini și Umbre”, evenimentul care marchează și deschiderea Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, susținut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii Brașov, sub conducerea muzicală a lui Sebastian Tegzeșiu, alături de solistul Steffen Schlandt. Concertul va avea loc în data de 13 mai, de la ora 19.00. Programul concertului reunește lucrări de Arcangelo Corelli, Georg Friedrich Händel, Ralph Vaughan Williams și Gustav Holst. Prețul unui bilet este de 40 de lei pentru toate categoriile de vârstă. Acestea pot fi achiziționate de pe www.bilet.ro. 

Publicul va avea ocazia să participe la încă 14 concerte extraordinare, care vor include lucrări deosebite la vioară, orgă, flaut, lăută, harpă, violoncel, chitară clasică, și interpretări corale, oferind o diversitate muzicală atractivă pentru toți iubitorii de muzică sacră. Biletele pentru concertele extraordinare se vor putea achiziționa cu o săptămâna înainte de fiecare eveniment, de la INSPIRATIO Gift Studio, situat la adresa Curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră), și online, din data de 7 mai, de pe platforma www.booktes.com, pentru oricare concert din stagiune, prețul unui bilet fiind de 50 lei, pentru toate categoriile de vârstă. Excepție va face concertul „Misa în si minor” de Johann Sebastian Bach, din data de 12 iulie, pentru care biletele se vor achiziționa la prețul de 100 lei, începând cu data de 2 iunie de la INSPIRATIO Gift Studio și de pe www.booktes.com.

Concertele vor fi sâmbăta, cu excepția datei de 12 iulie

În cadrul festivalului „Organ Nights”, publicul va audia concerte de orgă susținute de artiști din România, Germania, SUA, Ungaria, Franța, Austria și Olanda. Cele 21 de concerte vor avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 18.00, în perioada 24 mai – 18 octombrie, cu excepția datei de 12 iulie, când va avea loc „Misa în si minor” de Johann Sebastian Bach. 

Costul unui bilet pentru „Organ Nights” este de 30 lei, iar copiii sub 18 ani beneficiază în continuare de gratuitate. Biletele pot fi achiziționate începând cu ziua de luni a săptămânii în care se desfășoară fiecare concert, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift

Studio, sau online, pentru orice concert din stagiunea „Organ Nights”, de pe www.booktes.com din data de 7 mai. De asemenea, publicul are posibilitatea de a achiziționa abonamente în valoare de 80 lei pentru festivalul „Organ Nights”. Abonamentele permit accesul la oricare 5 concerte din cadrul stagiunii „Organ Nights”. Acestea se achiziționează din magazinul INSPIRATIO Gift Studio.

Detaliile concertelor extraordinare și Organ Nights, alături de linkurile biletelor online, se pot regăsi pe website-ul oficial al Bisericii Negre, https://bisericaneagra.ro/.  

După începerea concertelor, intrarea nu mai este permisă.

Concerte Organ Nights 2025 (în fiecare sâmbătă, în perioada 24 mai – 18 octombrie, ora 18.00)

DataArtiști
24.05Steffen Schlandt (Brașov)
31.05Steffen Schlandt (Brașov)
07.06Geanina Sălăgean (București)
14.06Willibald Guggenmos (Elveția)
21.06Renée Anne Louprette (USA)
28.06Brita Falch & Jürg Leutert (Sibiu)
05.07Erzsébet Geréd-Windhager (Austria)
12.07În locul concertului de orgă este programat concertul Misa în si minor de Johann Sebastian Bach, de la ora 19.00
19.07Maria Luisa Antal și Eduard Antal (București)
26.07Amalia Erdős (Cluj)
02.08Alexandru Catău (Franța)
09.08Eckart Schlandt (Brașov)
16.08Olivia Afendulis (Franța)
23.08Bert Wisgerhof (Olanda)
30.08Erich Türk (Cluj)
06.09Iulia Reitu (Germania)
13.09Ralf Borghoff (Germania)
20.09István Mátyás (Austria)
27.09Lukas Hellmann (Brașov)
04.10Paul Cristian (Brașov)
11.10Klaus-Dieter Untch (Codlea)
18.10Steffen Schlandt (Brașov)

Concerte extraordinare în Biserica Neagră, în perioada mai – septembrie 2025

DataConcertArtiști
13.05 ora 19.00Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră (Brașov)Orchestra de cameră a Filarmonicii Brașov, Sebastian Tegzeșiu (dirijor), Steffen Schlandt (orgă)
Lucrări de Arcangelo Corelli, Georg Friedrich Händel, Ralph Vaughan Williams, Gustav Holst
21.05 ora 18.00Concert pentru vioară și orgăRadu Mihai Ropotan (vioară), Steffen Schlandt (orgă)
Lucrări de Johann Sebastian Bach, Tomaso Antonio Vitali, Ludwig van Beethoven
25.05 ora 18.00 Gândul veșnicieiCorul Coram Deo, Andrei Vidican (dirijor)
Lucrări de Dan Forrest, Seán Clancy, James Morgan, Moses Hogan
30.05 ora 18.00Concert de cor și orgă Gloucester Choral Society, Adrian Partington (dirijor), Jonathan Hope (orgă) Lucrări de William Byrd, Anton Bruckner, Johannes Brahms, Edvard Grieg, Sergei Vasilyevich Rachmaninoff
04.06 ora 18.00Concert de cameră pentru flauți drepți și orgă Erika Klemm, Monika Robescu (flauți drepți)
Steffen Schlandt (orgă)  Repertoriu baroc
11.06 ora 18.00Concert de cor și orgă Vokalensemble Konstanz, Markus Mackowiak (dirijor)
Lucrări de Hans Leo Hassler, Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Maurice Duruflé
18.06 ora 19.00Turneul Internațional Stradivarius – Ediția a VIII-a RapsodiileAlexandru Tomescu (vioară), Dragoș Ilie (chitară clasică) Lucrări de George Enescu, George Gershwin
19.06 ora 18.00Concert de cor și orgă Dorking Choral Society, Daniel Mahoney (dirijor), Steffen Schlandt (orgă), Wolfgang Amadeus Mozart, Requiem KV 626
03.07 ora 20:30Symphonic BachFilarmonica Brașov, Steffen Schlandt (dirijor)

Lucrări de Johann Sebastian Bach
12.07 ora 19.00Misa în si minor – Johann Sebastian Bach (în cadrul Festivalului de Muzică Veche, Miercurea Ciuc)Corul Bach al Bisericii Negre (Brașov), Corul Lux Aurumque (Miercurea Ciuc), Orchestra Barocă a Festivalului de Muzică Veche Miercurea Ciuc, Steffen Schlandt (dirijor)
18.07 ora 18.00Proiect coral internațional Summer Choir CarpatesChristian Ciucă (dirijor), Steffen Schlandt (orgă), Liliana Faraon (solistă).  Lucrări de Felix Mendelssohn, Johannes Brahms, John Rutter
23.07 ora 18.00Concert de orgă și lăutăErich Türk (orgă), Caius Hera (lăută)
11.08 ora 18.00Concert vocal – simfonicBrașov Youth Orchestra, Cristian Spătaru (dirijor), Valentina Naforniță (solistă)
14.08 ora 18.00Turneul Catedralele sunetului de la Bach la EnescuMiruna și Radu Nagy (harpă și violoncel), Sergiu Tuhuțiu (pian), Sandu Nagy (flaut)
04.09  ora 18.00Masterclass itinerant de muzică gregoriană  Concert de cor și orgăSchola Paris – Asociația corală gregoriană din Paris Karol Mossakowski (organist)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending