Ramai la curent!

Cotidian

Pietrișul din pârâul Cheu, folosit pentru repararea drumului vechi spre Poiana Brașov. Primăria susține că prin aplicarea acestei soluții s-au făcut economii la bugetul local

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit o soluție ingenioasă pentru repara drumul vechi al Poienii Brașov, care pornește de la  Pietrele lui Solomon și se termină în stațiune. Mai exact, pentru repararea acestei artere a fost folosit pietrișul și nisipul rezultat în urma decolmatării pârâului Cheu.

„În urma inundațiilor din luna iunie s-au produs inundații în cartierul Șchei, iar foarte multe aluviuni s-au scurs în albia pârâului Cheu de pe versanții din jur. În urma decolmatării, tot materialul rezultat trebuia încărcat în camioane și dus la o groapă de gunoi pentru depozitare, ceea ce însemna costuri foarte mari și o încărcare din punctul de vedere al traficului a cartierului Șchei, care este o zonă istorică. Noi am găsit o altă soluție, mult mai viabilă: de a ranforsa și de a reface drumul vechi spre Poiana Brașov,  cu materialul rezultat din aluviuni. În acest mod am redus circulația de utilaje grele pe zona istorică – zona Șchei  – și am economisit bani pentru a reface drumul vechi”, a precizat Vlad Biriș, șef Serviciul Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulație din cadrul Primăriei Brașov.

Pe lângă reducerea costurilor și a traficului cu transportul acestor aluviuni, municipalitatea a avut de câștigat și pentru că nu a mai trebuit să aducă alt material pentru refacerea drumului.

Au fost refăcute și balustradele de lemn

Pe de altă parte, Primăria Brașov a anunțat că lucrătorii de la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt (RPLPK) au finalizat lucrările de reparare a parapetului care protejează drumeții care circulă pe drumul vechi al Poienii Brașov pe toată lungimea lui, de la Pietrele lui Solomon și până la Cabana junilor.

„Lucrările de reparații le-am început și finalizat săptămâna aceasta. Balustrada este reparată integral, din Poiana Mică până în Șchei. Regia Pădurilor o va întreține în continuare. De multe ori, balustrada este deteriorată și de crengi căzute din arborii din pădurea pe care o administrăm, și trebuie executate lucrări periodic la ea, pentru că e din lemn, iar lemnul se și degradează în timp”, a explicat Ciprian Cojanu, reprezentant RPLPK.

Balustrada a fost instalată în urmă cu 10-11 ani, pentru că acest drum este unul turistic, utilizat de persoane de toate vârstele, inclusiv de cei cu puțină experiență, astfel că acest parapet are rolul de a îi proteja pe drumeți.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending