RATBV a găsit vinovații pentru  întârzierea mijloacelor de transport în comun: stațiile sunt blocate de autoturisme sau autocare

Conducerea RATBV a transmis printr-un comunicat de presă care este una dintre cauzele nerespectării graficului de circulație a mijloacelor de transport în comun: autoturismele sau autobuzele care opresc în stații.

„Utilizarea stațiilor de transport în comun aflate în administrarea exclusivă a RATBV SA de către alte categorii de transportatori, precum și de către conducători auto de autoturisme, reprezintă una dintre cauzele importante a nerespectării orarelor de circulație afișate în stații și care poate genera stări de pericol pentru pasagerii autobuzelor și troleibuzelor. Aceasta este una dintre concluziile preliminare obținute de specialiștii RATBV S.A. în urma unei ample acțiuni de monitorizare a traficului mijloacelor de transport în comun în municipiul Brașov, activitatea ce se desfășoară în această perioadă pe raza întregului oraș”, se arată în comunicat.

De altfel, directorul RATBV, Ovidiu Bucurei, a lansat și un avertisment conducătorilor auto de autoturisme sau celor care desfășoară, pentru diverse societăți comerciale, activitatea de transport persoane cu autobuze sau autocare: „Nu mai tolerăm utilizarea stațiilor de transport pe care RATBV SA le are în administrare. În acest sens vom solicita sprijinul lucrătorilor de Poliție, fiindcă, în unele situații s-a ajuns să fie pusă în pericol siguranța călătorilor noștri, care sunt obligați să urce sau coboare din autobuze direct în stradă. Nu este admisibil ca autobuzele sau troleibuzele noastre să fie nevoite să oprească pe banda 1 a șoselei sau în zone neamenajate, iar stațiile dotate cu alveolă de către Primăria Municipiului Brașov să fie efectiv blocate de diverse autovehicule. În aceste condiții, în care așteptăm minute întregi să ni se elibereze spațiile de îmbarcare – debarcare a călătorilor, respectarea orarelor afișate în stații devine imposibilă”.

Potrivit prevederilor Regulamentului privind constatarea și sancționarea contravențiilor la transportul public de persoane în Municipiul Brașov, aprobat prin HCL 13/2013, oprirea ori staţionarea în staţiile publice şi capetele de traseu autorizate de Primăria Municipiului Braşov pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele care aparţin RATBV S.A., precum şi oprirea nejustificată  pe banda de circulaţie (BUS) destinată mijloacelor de transport public local de călători constituie contravenţie și se sancționează cu amendă.

 

1 Comentariu

  1. Rat brasov este bătaia de joc a orașului pe linia 29 se circulă la 50 de minute și întîrzie încă 25 de minute

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.